Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii, marcată marți de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea
Prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea anunță marchează astăzi „Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii” prin derularea unor proiecte educaționale, concursuri, referate, prezentări, desene, etc. la disciplinele Matematică, Informatică şi Ştiinţe naturii.
10 ianuarie 2023 - Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii
Prin Decretul nr. 300/15/04/2021 a fost promulgată, Legea nr. 82/15/04/2021, care instituie ziua de 10 ianuarie - Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii.
Potrivit expunerii de motive, pe 10 ianuarie 1906 s-a născut academicianul Grigore Constantin Moisil, personalitate care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării matematicii româneşti şi care a fost cel mai important pionier al informaticii în România şi unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai informaticii din lume.
Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, marchează această zi prin derularea unor proiecte educaționale, concursuri, referate, prezentări, desene, etc.la disciplinele:Matematică, Informatică şi Ştiinţe naturii.
În cadrul Proiectului educațional Ziua matematicii în România- se va promova în rândul elevilor importanța matematicii. La nivelul fiecărei unități de învățământ se vor desfășura activități care să motiveze elevii și să le dezvolte intuiţia şi gîndirea logică.
În cadrul „Galei profesorilor de matematică seniori”, va avea loc o întâlnire de suflet a profesorilor de matematică din județul Vrancea, prilej cu care profesorii seniori vor împărtăși din bogata lor experiență didactică profesorilor debutanți.
Prima ediție a simpozionului INFORMAT- O istorie ce trebuie cunoscută: informatica Vrânceană – peste 30 de ani de experiență.Scopul acestui simpozion este de a încuraja comunicarea și colaborarea intre profesorii de informatică/TIC, informaticienii din Vrancea și elevii din județ pasionați de disciplinele informatice.