Cum încep noul an școlar școlile din Vrancea
La începutul noului an școlar, jumătate dintre unităţile de învăţâmânt din judeţul Vrancea nu au autorizaţie sanitară de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, iar circa o sută au wc-ul în curte.
"Din cele 452 de unităţi şcolare, creşe, grădiniţe, şcoli şi licee, 230 deţin autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 222 sunt neautorizate. Trei dintre acestea au depus în ultimele zile dosare pentru autorizare, care sunt în lucru. Motivele pentru care aceste şcoli nu au fost autorizate sunt diverse, de la faptul că deşi întrunesc condiţiile necesare pentru autorizare, unităţile de învăţâmânt nu au solicitat acest lucru, până la lipsa racordării la reţeaua de apă, canalizare, lipsa grupurilor sanitare conforme. Există şi situaţii în mediul rural în care deşi au toate aceste condiţii, şcolile şi grădiniţele sunt grupate, dar nu au circuite separate şi nu pot fi autorizate", a declarat, pentru AGERPRES, directorul adjunct al DSP Vrancea, Janina Lazăr.
O situaţie unică se înregistrează în comuna Bogheşti, unde niciuna dintre şcoli nu este racordată la reţeaua de apă şi canalizare.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, câteva zeci de unităţi şcolare se află în diverse stadii de renovare, în timp ce 94 de şcoli şi grădiniţe nu au toalete în interior.
"În judeţul Vrancea un număr de 73 de unităţi de învăţâmânt se află în diferite stadii de renovare. Încheierea lucrărilor de reabilitare variază de la caz la caz, în funcţie de data începerii lucrărilor. 94 de unităţi de învăţâmânt au toalete în exteriorul clădirii sau sunt neconforme", se arată într-un răspuns trimis AGERPRES de către IŞJ Vrancea.
Conform unor precizări făcute vineri, 11 septembrie 2020, de către ISU Vrancea, la nivelul judeţului Vrancea, figurează 534 de clădiri unităţi de învăţământ, dintre care 145 deţin autorizaţie de securitate la incendiu, 295 dintre acestea nu fac obiectul autorizării şi 94 funcţionează, până în prezent, fără autorizaţia de securitate la incendiu.
În anul şcolar 2020-2021, în judeţul Vrancea sunt aşteptaţi să înceapă cursurile un număr de aproape 50.000 de elevi, dintre care 8.638 de elevi preşcolari, 15.612 de elevi în învăţământul primar, 12.321 la gimnaziu şi 12.516 de elevi în licee sau şcoli profesionale.
Text informații:revista22.ro