Cronica volumului „Petre P.Carp – Un destin o vocaţie”
Cătălin Turliuc: „Petre P. Carp – Un destin, o vocaţie”
De curând, am avut onoarea să primesc volumul „Petre P.Carp – Un destin o vocaţie”, scris de domnul profesor doctor Cătălin Turliuc.
Autorul este un intelectual rasat, care pe lângă profesia de istoric se străduieşte să adauge lucruri inedite despre tema propriu zisă.
Aşa am aflat că P.P.Carp era supranumit de I.L.Caragiale, drept „Bismark-ul României”. Îşi crease efigii de „cosmopolit incoruptibil” – unde mai întâlneşti azi asemenea oameni politici – sau „tribunul singuratic”, „cavalerul dreptăţii mâncate de lup”. Mai mult, I.G.Duca îl considera un orator redutabil, cu o concizie în gândire deosebită. Poate aşa se explică şi atracţia autorului faţă de un om politic cu atâtea virtuţi.
Participant la multe evenimente ale istoriei naţionale: Războiul de independenţă din 1877, Al doilea război balcanic şi Războiul pentru întregirea neamului din 1916-1919, P.P.Carp n-a ezitat să se despartă de Titu Maiorescu, un prieten vechi şi adevărat care nu agrea toate evenimentele legate de războiul balcanic.
Din câte ştiam încă din adolescenţă, Războiul pentru reîntregirea neamului a avut ca principal susţinător pe I.C.Brătianu şi regina Maria. În realitate, Brătianu, care era un anti mason şi un naţionalist extrem de vocal a cerut americanilor să nu mai exploateze petrol românesc. Şi de aici, am aflat cu mult mai târziu, că tratativele au intrat în impas. Premierul Angliei, era „frate” cu premierul Franţei şi cu preşedintele Americii, dar nu şi cu Brătianu. A fost nevoie de intervenţia provenţială a fratelui P.P.Carp.
Practic, nici astăzi nu se dă varianta corectă a Tratativelor de la Paris. Ceea ce mi se pare interesant, e faptul că autorul pune în context situaţia socio-economică din perioada tratării personajului, de unde aflăm că în 1866 aveam 236 de întreprinderi pentru ca în 1915 să avem 1149 de întreprinderi. Aproape că nu-ţi vine să crezi că au existat oameni politici români, care să construiască atât de multe întreprinderi.
Vă daţi seama, ce s-ar fi întâmplat dacă în ultimii 30 ani, dacă România ar fi avut asemenea oameni de stat în locul „demolatorilor contemporani”? Dar nu la asta se referă autorul. El ne dă câte un imbold fin, discret, despre ceea ce ar fi trebuit să avem în vedere când ne referim la istoria României. Şi atunci, ce face domnul profesor Turliuc? Ne ia cu debutul lui P.P. Carp, care în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866 participă la detronarea lui Al.I.Cuza. Mai mult, după ce constată că în visteria ţării mai erau doar două zeci de mii lei, P.P. Carp împrumută de la bancherul evreu Michel Daniel de o sută două zeci mii lei.
Ca membru în guvernul provizoriu, intră în gruparea care şi-a propus venirea lui Carol I ca domn. După ce a participat la atragerea altor personalităţi influente alături de guvernul provizoriu, considerat drept un mare latifundiar, a fost împotriva liberalilor chiar dacă Constituţia adoptată după cea belgiană, conţinea multe idei de stânga a fost adoptată şi respectată timp de mai multe decenii.
În calitatea sa de deputat de Vaslui, n-a putut să tolereze izgonirea evreilor din Bacău de către autorităţile locale, deşi a avut deseori atitudini contra romilor şi a goimilor.
Volumul cuprinde şi articole apărute în diverse publicaţii, alături de fotografii din ziarele de epocă, caricaturi plus anexe, peste care este bine să nu treci.
A murit la 82 de ani, fiind înmormântat în cavoul familiei construit de Gustav Eiffel, deja celebru în lumea vremurilor sale. Având o bogată zestre, din care s-a inspirat în acest volum document, Cătălin Turliuc ne aduce în prim plan o listă cu lucrări, pe care dacă le-am citi, am deveni mai bogaţi sufleteşte în abordarea trecutului naţiei noastre.
Despre Cătălin Turliuc
Istoric, doctor al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În prezent este cercetător gr. I şi şef de departament la Academia Română, Institutul de istorie „A.D.Xenopol” Iaşi, precum şi profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
A publicat în ţară şi străinătate mai multe cărţi, manuale şi cursuri, sute de studii şi articole, coautor, coordonator şi colaborator la numeroase volume. Este o prezenţă publică constantă la posturile de radio şi televiziune.
A fost visiting professor la Oxford University (1992), University of Illinois at Urbana Champaign (1995), Universitatea de Stat a Moldovei (2001) ş.a.
A beneficiat de granturi şi stagii de cercetare şi specializare în numeroase ţări din lumea întreagă. A condus şi participat la peste 20 de granturi naţionale şi internaţionale. Este membru titular în Boardul Forumului Internaţional pentru Studiul Modernizării şi în numeroase asociaţii profesionale, consilii ştiinţifice ale unor instituţii de cultură şi în colectivele de redacţii ale mai multor publicaţii culturale şi de specialitate. A primit numeroase premii, medalii şi distincţii în ţară şi străinătate, inclusiv Premiu „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române.
A fost ales şi ocupat poziţii de demnitate publică. Preocupările sale ştiinţifice includ studiile cu privire la naţionalism şi etnicitate, istorie modernă şi contemporană, procesul modernizării, istoria dreptului şi istoria construcţiei europene, teoria şi istoria relaţiilor internaţionale.