Educație

Cronica volumului de poezii „O călătorie prin copilărie” de Marinela Cozma

Vasile Lefter
18 iun 2024 890 vizualizări
Profesorul Vasile Lefter este colaborator al Ziarului de Vrancea
Profesorul Vasile Lefter este colaborator al Ziarului de Vrancea

Volumul de poezii apărut la Editura Izvorul Cuvântului în 2023, se deschide cu poezia „ O întrebare” care trimite ab initio la primii noștri poeți, atât ca formă, cât și ca fond. Sunt introduse teme clasice: copilăria, natura, dorința de cunoaștere a Universului. 

Comunicarea cu elementele naturii denotă o aplecare spre panteismul blagian. Copilul trăiește frenetic mirajul naturii receptate la nivel primar, mai mult sensorial: 

„Alb gingaș cu ochii-n zare, 

Strigă ca un clopoțel 

Frate, soră, verișoară 

Hai ieșiți cu toți afară!” 

Fară a-și propune să descifreze calendarul naturii în munci și zile, poeta vibrează la frumusețile anotimpurilor, ascultandu-l parcă pe Vivaldi. Vara metamorfozată devine o zâna gătita pentru a sporistrălucirea soarelui: 

„În rochie de in curată,

Cu macii roșii presărată 

Și-o coroană aurie, 

Din spicele de pe câmpie.” 

Cea de a treia fiică a anului, toamna, este elogiată pentru rodnicie, pentru peisajul fascinant, făcând trecerea spre anotimpul alb, pregătită printr-o uvertură cu șuier de vânt și cântec de zăpadă: 

„ Aveți grijă vremea trece! 

Nici nu termină cuvântul 

Că deodată-ncepu vântul…” 

Al patrulea anotimp este surprins liric prin mirajul sărbătorilor, așteptate cu nerăbdare de toți româniiiubitori de credință și datină: 

„Lângă bradul luminat, 

Cu podoabe încărcat, 

Așteptând Moșul la noapte, Să le-aducă el de toate.” 

După scanarea celor patru anotimpuri, prim-planul este ocupat de Soare. Stăpânul Universului intrăîn comuniune cu elementele telurice, marea devenind reper. 

Sunt poezii în care ne emoționează lumea celor care nu cuvântă. Dragostea de mamă este surprinsăși în lumea celor cu altfel de limbaj. Lupta pentru supraviețuire se duce și în lumea înaripatelor. O roșcată își apară puii, înfruntând lăcomia uliului. 

În viziunea poetei, obiectele devin purtătoare de sentimente (poezia Dorință). Într-un limbaj simplu, accesibil, este comunicat sentimentul iubirii de glie prin respectful față de tradiție și de strămoși (Micul Rai).

Ici-colo transpare vizibil sentimentul înstrăinării, potentat de momente limită, cum ar fi cele ale pandemiei. 

„De ce am ajuns aici”- o aluzie la poezia „Mistrețul cu colți de argint” a lui Ștefan Augustin Doinaș. Un strigăt de revoltă se detașează din versurile poeziei „Rugăciunea lunii”, pentru oprirea dezastrului Planetar. Speranță pentru dăinuire se află mereu în mâinile lui Dumnezeu este mesajul poeziei „ O speranță”. „ Maiam un singur dor”, poezia care încheie volumul, este o parodie a celebrei poezii eminesciene printr-o translație la epidemia de covid care a decimat Omenirea. În subsidiar se simte un protest surd împotrivă celor lacomi și criminali. 

Vasile Lefter, membru UZPR


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.