Cronica romanului „Doi metri sub pământ”, scris de profesorul vrâncean Vasile Lefter
O nouă cronică a romanului „Doi metri sub pământ” al profesorului vrâncean Vasile Lefter, scrisă de Georgică Manole - și el originar din Vrancea - a fost publicată de site-ul Actualitatea botoșăneană.
CANONUL AXIOMATIZĂRII CLASICE CA PROCEDURĂ
Obişnuiţi să ne surprindă cu tematica scrisului său, Vasile Lefter nu se dezice nici prin recentul roman: „2 metri sub pământ” (Editura „Arena Cărţii”, Botoşani, 2020).
Fiind un roman care şi-a ales ca spaţiu şi timp de mişcare un sat românesc (Oroveni) şi conştient că un astfel de roman este, de obicei, aşezat de cititori sub semnul simplismului, Vasile Lefter a depăşit acest inconvenient prin organizarea arhitecturii ce urma să primească împlinirea prin carnea ficţiunii bazată pe două mari stări speciale: moartea şi dragostea. . Satul lui Vasile Lefter, (în care nu mai muncea nimeni, păcatele erau câtă frunză şi iarbă, câinii hălăduiau peste tot, uliţele erau pline de praf şi gropi, noaptea intra într-o beznă totală, într-un cuvânt un sat cu oameni atât de săraci că nu aveai ce fura, dar aflat pe harta localităţilor cu un mare potenţial magnetic), nu trăieşte numai prin spaţiul suprateran al fiinţei ci şi prin cel subteran, ocupat de fiinţe neverosimile dar şi altele pline de o verosimilitate care incită prin scopurile avute. Aspectul l-am mai întâlnit în poezia lui Marin Ifrim unde cimitirul, într-o metafizică ortodoxă, este un loc al liniştii deranjată arareori de câţiva inadaptaţi cu adâncul acestuia şi-l mai părăsesc din când în când. Poetul amintit inventa câte o ţară sub fiecare cimitir, una a vidului reîncarnat, un fel de „oraş de jos” peste care trona un „iaz al crucilor” şi în care echilibrul era asigurat de un cod impus de mecanismul „zalelor trofice”.
Chiar în 2019, Gabriel Chifu vine în faţa cititorilor cu un roman („În drum spre Ikaria”) conceput pe acelaşi tipar, lumea pământească şi lumea celestă, aflate într-un contact permanent. Fără a fi vorba de o anxietate a influenţelor, aceeaşi construcţie o întâlnim şi în romanul lui Vasile Lefter, doar că liniştea este perturbată de intervenţii din ambele spaţii (subteran şi suprateran). Toate aceste interacțiuni sunt puse de autor sub canonul axiomatizării clasice, în sensul dat de Jorge Luis Borges: nu cu o conotaţie istorică ci ca procedură. Cele două spaţii care alcătuiesc constructul propus de Vasile Lefter nu sunt paralele, ele convieţuiesc într-o devălmăşie totală, într-o dezordine care trebuia rezolvată fiindcă se tot deranjau unul pe celălalt. Din ceastă perspectivă acest roman este unul entropic şi acesta este motivul pentru care, din punctul meu de vedere, personajul principal este preotul Aristide Agălinei care şi-a încurajat permanent credincioşii, punându-şi harul în situaţii delicate, neabătându-se de la rezolvarea dificilelor încercări la care erau supuşi enoriaşii săi, ajungând în final să aşeze lucrurile la locul lor. Romanul, după cum spuneam, se supune perfect celor trei reguli ale axiomatizării clasice:
1. face permanent o menţionare generală a acţiunilor care interesează cititorul;
2. relatează permanent implicaţiile cauză-efect;
3. foloseşte fără reţinere invenţia circumstanţială.
Pornind de aici, se remarcă din text o preocupare de a da credibilitate evenimentelor: oricând într-un cimitir pot avea loc întâmplări stranii, statul poate repartiza satului un număr de migranţi sirieni, Dumnezeu pune pe fiecare locuitor la anumite încercări, caracteristicile fizico-geografice speciale ale satului datorate unei legături magnetice milenare cu muntele activ din Bucegi, interesul ocultei mondiale de a se infiltra folosindu-se de această proprietate a toposului, prezenţa unei reţele criminale, comandouri pentru destructurarea acestor reţele etc. Fiecare palier îşi activează personajele proprii. Cel subteran este animat de schelete, strigoi, căţeii pământului sau melcii africani otrăvitori. Cel suprapământean este susţinut de femeile satului (crâşmăriţa, ghicitoarea, amante, iubite, bârfitoare, făcătoare de descântece şi chiar o „penelopă”) şi de bărbaţii care au mai rămas (primarul, preotul, văcarul, bătăuşul satului, profesorii, hoţii , taciturnul, nebunul satului şi un „ulise”). Lor li se adaugă personaje ce acoperă zone îndepărtate ale globului.
Procedural, romanul lui Vasile Lefter este perfect şi dă stilul specific acestui autor. În primul rând să observăm logica destul de clară prin felul surprinzător de integrare a celor 40 de capitole şi a modului cum interferează personajul principal, preotul satului, în dificilul drum pe care i l-a hărăzit autorul. În al doilea rând e de apreciat arta de a găsi cuvintele de început ale paragrafelor pentru a şti la ce să te aştepţi ca cititor: „ceva se întâmpla”, „zilele Crăciunului trecură liniştit”, „atmosfera de petrecere fu tulburată”, „iarna se cam lăsa mâncată de lupi”, „orele treceau greu”, se anunţa o amiază incendiară”, „un ţiuit ascuţit sparse liniştea”, „când lucrurile păreau a se fi clarificat”, „de vreo săptămână” etc. Apoi e de remarcat jocul diadelor, mai ales a celor specifice psihologiei sociale şi bazate pe iubire, remarcându-se relaţiile Alexander – Merena şi Andronache Ţârel - Florica Murgeanu. Însistând pe cel de-al doilea cuplu, Vasile Lefter scoate în relief proba fidelităţii, punându-i într-o relaţie de asemănare Ulise-Penelopa, asemănare pe care am observat-o şi la ceilalţi comentatori ai volumului. Eu nu aş merge atât de departe de topos şi aş scoate în relief diada Făt-Frumos – Cosânzeana. Probele prin care autorul îl pune să treacă pe Andronache Ţârel nu se deosebesc cu nimic prin dificultate ca cele ale lui Făt-Frumos. Cât despre evidenta asemănare morală între Florica şi Cosânzeana, ce să mai vorbim?
Romanul lui Vasile Lefter e unul scris pentru cei din jurul lui având siguranţa că o imagine gata realizată şi apoi dată, un exemplu pozitiv sau un ideal măreţ devin bunuri comune. Întreaga cheie a cărţii se găseşte exprimată prin gura unui personaj la pagina 235: „Viaţa Planetei este deasupra noastră. Întotdeauna de-a lungul timpului au vieţuit oameni care s-au dedicat semenilor, uitând de trebuinţele personale”.
Text preluat de pe site-ul actualitateabotosaneana.ro
Citiți și:Impresii la...2 metri sub Pământ, despre cel mai recent roman la profesorului vrâncean Vasile Lefter
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
