Educație

Cronică nouă la romanul ”Frica”, al profesorului Vasile Lefter, semnată de Toader Răduță poet,vrâncean fost elev al Liceului din Vidra

Ziarul de Vrancea
17 ian 2020 2185 vizualizări

La mulți ani domnule profesor!

În primăvara trecută mi-am redescoperit Profesorul la o lansare de carte: “Frica vine din adâncuri”. Colegii săi de breaslă, oameni avizați profesional, au luat cuvântul și au salutat evenimentul într-un cadru adecvat: o sală plină de tineri, elevi ai Colegiului Național Pedagogic “Spiru Haret” din Focșani și nu numai, profesori, ziariști și scriitori, oficialități ale vieții culturale vrâncene. Deși am simțit din privirea magistrului că pot spune și eu ceva, “frica” m-a ținut în expectativă… Însă odată recunoscută - totul a devenit posibil, așa că cine dorește poate citi comentariul următor.

Creație de maturitate a distinsului profesor Vasile Lefter, “Frica vine din adâncuri”, este dovada trecerii la un alt gen de exprimare literară. Ziaristul profesionist, cu atitudine de cetățean implicat fără rezerve, mereu cu ochii în patru, dar și cu certe calități de scriitor ne-a apropiat de nuvelistica prin… cutia de pudră, sentimentală până la lacrimi.

Cu ultima publicație scriitorul intră în rândul romancierilor, făcând dovada acumulării unei experiențe de viață ce merită și trebuia împărtășită iubitorilor de gen. El crează un roman de analiză psihologică, cu implicații autobiografice.

“Frica” este sfetnicul fiecăruia din noi; la orice acțiune ne întrebăm: e bine așa?.../va fi bine dacă…/supăr pe cineva?.../ce va zice mama, soția, prietenii?.../oare n-am să greșesc?.../voi avea succes dacă…/voi câștiga ori ba… și lista este fără sfârșit.

“Frica” este sentimentul care animă toate personajele cărții începând cu eroul ei, Leonte Burlacu, fost profesor de elită, ajuns la vârsta senectuții. Acesta trăiește o adevărată dramă, simțindu-se că a devenit inutil, ba chiar imposibil de suportat de însăși draga lui famile. (“de ce ar fi obligați cei din familie să prohodească un bătrân capricios și egoist, cu hachițe sâcâitoare?”). Așa că ia o hotărâre fără precedent: să-și părăsească căminul și să ia calea muntelui, fascinația lui din tinerețe, când drumețise îndelung Bucegii, în umbra unui mare campion la schi. În orașul de la poalele Tâmpei, urmase cursurile Școlii Tehnice dar gustase și din emoțiile vieții de actor, sub oblăduirea baghetei de regizor al marelui Mișu Fotino.

Venirea pe munte fusese gândită ca o etapă finală, de reflexie , de rememorare, lăsând în urmă tot. Numai că tinerețea era prima ce-l părăsise iar “cutezătorul de altădată devenise un om în vârstă, fricos și sleit de puteri”. Starea sa de sănătate era precară și somnul îl teroriza cu coșmaruri legate de evenimente tragice din timpul vieții: moartea fratelui mai mare, înecat în Dunăre la Copca Morții, tragedia Mariei, prima sa dragoste (căreia, la 10 ani, îi dăruise o cutie de pudra furată de la mama sa), ucisă fără milă de un soț orbit de gelozie, întâmplări din perioada războiului sau cele legate de securiști…

“ Dupa accidentul de la Copca Morții, am început să am coșmaruri” recunoaște Leonte Burlacu; “Frica mi s-a strecurat în toate mădularele. Da, mi-e frică de moarte. Nu ca at fi mare lucru să mori. Problema e că mai vreau să trăiesc. Am copii frumoși și deștepți, nepoți de top, o nevasta frumoasă și intransigentă, care nopți întregi stă de vorba cu Guttenberg.”

Șansa este însă de partea lui: este salvat în momente limită și ajunge la pensiunea lui Mircea Tudor, vechi prieten de hoinărit prin munți, devenit un individ avid de câștig prin orice căi.

Din acest moment autorul crează o șansă pentru personajul său, care mai poate să-și regăsească încrederea și să devină util comunității. Ea vine prin aducerea în scena a fiului cel mare a lui Leo, Aleco Burlacu De Santos, doctor emigrat în Spania și ajuns un om bogat cu resurse materiale uriașe; dispus să investească în țara natală prin finanțarea unui proiect destinat bătrânilor pensionari trecuți de 70 de ani. În fapt un club al seniorilor dotat la standarde europene. Leo avea sarcina găsirii unui loc de amplasament și de urmărire și raportare a execuției lucrărilor; totul avea să fie construit de oamenii fiului său. Stabilimentul denumit simbolic “Aproape de cer”, va fi construit în Mălăiești și avea să asigure o existența de vis pentru 20 de aleși dintre pensionarii cu dare de mână, asigurându-le confort casnic cu dotări moderne de mobilier, aparatură electronică, laptop-uri, meniu complet și sănătos, asistență medicală, divertisment, sala de gimnastică, personal de întreținere și multe altele. Un mic observator astronomic le facilita accesul la fascinanta lume a aștrilor. Odată planul stabilit, doctorul a mediat și legătura tatălui sau cu familia, convenindu-se la un “exil” de minimum 2 ani pentru punerea în fapt a proiectului. Bucuria lui Leo era pe măsură; în sfârșit se simțea în largul lui: dotat cu aparatură modernă de comunicare – laptop, telefoane mobile – era din nou omul din tinerețe, pus pe fapte mari. Alături de el, prietenul Mircea Tudor îl lingușea ascunzând subtil interesul lui direct. “Cred că oamenii care te-au adus aici au intuit ca ești o comoară, un prinț îmbrăcat în haine de cerșetor. Nu de sărăcie ai plecat de acasă… ai fugit de moarte.”

Lucrările au schimbat fața Mălăieștilor, construcția uimind pe toata lumea: un cămin pentru ce 20 de viitori stelari fericiți, a căror camere erau denumite, cum altfel decât după numele constelațiilor ce vor fi admirate prin telescop: Carul Mare, Hidra, Pegas, Lebăda, Ursa Mare, Orion, Zodiacul, Câinele, Carul Mic, Crucea Sudului, Taurus, Gemenii, Atlas, Electra, Merope, Pleione, Caekaeno, Asterope, Canis Major, Alcyone.

Iaugurarea a fost un eveniment “stelar”, bucurându-se de o slujbă de inaugurare la capela ce făcea parte din proiect; nu puteau lipsi presa, un canal TV, primarul Râșnovului și bineințeles binefăcătorului din Spania, prin intermediul internetului; cuvântări, aplauze, mulțumiri și un nou botez pentru locatie: “Cerca de la estrellas”, pentru a fi clar că este o investiție spaniolă. A urmat un spectacol de divertisment și un chef pe măsură, preț de câteva ore.

Toate bune și frumoase, dar ca la orice lucru bine făcut, invidia este mare; s-au găsit și răuvoitori care urzeau deja un plan diabolic și care avea să strice liniștea locatatilor; apariția unor drone, o defecțiune la centrala termică, ba chiar “nebunia” locatarului de la “Câinele” urmată de moartea acestuia, erau semne ce întrețineau frica tuturor; Leo era bântuit la orice ațipire de hidrele ce-l însoțeau fără putință de scăpare…

Si frica a continuat a fi sfetnicul fiecăruia, ca o măsură a echilibrului în toate; lucrurile s-au asezat și încet-încet se împlinea un an de la inaugurarea stabilimentului. Evenimentul nu putea fi trecut cu vederea și trebuia marcat cum se cuvine, așa că s-a organizat o petrecere ce rivaliza cu cea de la inaugurare. Totul a fost la superlativ: invitați de vază, spectacol de estradă susținut de “Livada cu melodii” din Brașov, bairam ca la tinerețe… sunt greu bătrânii de pornit, dar de-i pornești… “Vârstnicii și-au recăpătat cheful de viață.S-au despărțit de angoase, de frici.Singurătății i-a luat loc comunicarea.Acest grup ajunsese la o sintalitate de invidiat.Noapte bună stelari!”

Chiar și Leo avea un sentiment de împlinire sperând la un som liniștit; dar chiar dacă totul decursese bine și punea la cale o surpriză pentru viitoarea vizită a sponsorului din Toledo, somnul i-a adus ca musafiri adolescenții din școlile în care predase româneasca, lecțiile despre Eminescu, Blaga… încheiate de cele mai multe ori cu aplauze. A fost însă un foc de paie; bucuriile nu țin mult; visele au schimbat scenariul și chipul mamei plângându-l pe Costică, fratele dispărut, îi tulbură mica bucurie din viața de professor… Apoi clopote… clopote…

Leo se trezi din infernul interior și nimeri în altul… real, crud și neîndurător: un incendiu cuprinsese clubul seniorilor… Lucrurile s-au precipitat din rău în mai rău și cu toate că au fost alertate toate forțele de intervenție, dimineața bilanțul era terifiant: cincisprezece victime cu fețele schimonosite, “cu gura larg deschisă, încercând cu ultimele puteri să respire”; li s-au adăugat încă cinci, transportate cu salvarea și un elicopter la spital, dar unde nu mai putuse fi salvate… Victime ale unui atac criminal… Ușile stabilimentului erau încuiate pe dinauntru iar flăcările reci… “intoxicarea putea fi cu un gaz toxic… Sarin…putea fi strecurat din afară prin instalația de ventilație… aprinderea a fost de la distanță, prin wireless”… Cine știe?... Ancheta e în derulare…

“Mircea Tudor și oamenii lui de încredere au fost încătușați și duși la Brașov. Nimeni nu știa de ce”…

Totul se sfârșise … rămăsese frica atotstăpânitoare… Leo era năucit, nu mai înțelegea nimic și nu mai putea acționa; scumpa lui soție, aflată la curent cu tragedia difuzată prin radio și TV, “își sună disperată nepoții și una din fete, care întâmplător era în trecere spre București”.Împreună au pornit în trombă spre Râșnov; cu ajutorul primarului și a unei mașini de teren, au ajuns la Mălăiești.

Profesorul fu urcat în mașină, i se făcu o injecție cu glucoză pentru a rezista drumului de întoarcere; “Emilia îi rezemă capul de pieptul ei, ca pe vremuri.Leo devenise un copil ascultător… și porniră spre locul în care cunoscuse bucuriile și  neajunsurile vieții” – Bogeni.Pe drum a dormit, liniștit și fără vise. Doar la câțiva km de casă, s-a pornit brusc să murmure un cântec…”Iașule, Iașule, mândră Cetate… Oraș al celor șapte coline… Călătoria se sfârșea aici! Revenise la ai săi! Pentru totdeauna!”

Deși tristă, acțiunea cărții are un final fericit. Eroul nostru rătăcitor, pare a-și fi regăsit locul de onoare pe care l-a ocupat în familie. O familie pentru care a trudit o viață de OM.

Oare ce ne pregătește autorul după acest periplu introspectiv?...

Așteptăm cu interes și încredere!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.