Cronica lucrării tânărului cercetător dr. Florin-Daniel Mihai, muzeograf la Muzeul Vrancei, realizată de profesorul Cătălin Mocanu
Pledoarie pentru studiul mișcării muncitorești din România.
Cartea tânărului cercetător dr. Florin-Daniel Mihai, muzeograf la Muzeul Vrancei, intitulată Mișcarea muncitorească din portul Galați (de la mijlocul secolului al XIX-lea și până în 1945), apărută în 2024 la Editura Editgraph din Buzău, este o teză de doctorat pe care autorul a susținut-o în anul 2020 la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Cu o bogată documentare istoriografică și arhivistică, lucrarea captivează chiar și cititorul mai puțin avizat. Analizând însă lucrarea cu ochiul istoricului, am desprins câteva semnificații pe care le împărtășesc cititorilor „Ziarului de Vrancea”.
1. În perioada regimului comunist, mișcarea muncitorească din România a fost analizată în istoriografie pentru a crea o imagine a legăturii „indisolubile” dintre mișcarea muncitorească și mișcarea comunistă din România de la sfârșitul secolului al XIX-lea și pe toată durata secolului al XX-lea. Fără îndoială, până la un punct, au existat legături ideologice foarte puternice, iar comuniștii români au „exploatat” toate acele probleme ale muncitorimii române pentru a penetra segmentul socio-profesional nemulțumit și a-și crea partizani politici. Nu putem însă ignora nici faptul că mișcarea muncitorească, susținută de social-democrația română la cumpăna secolelor al XIX-lea-al XX-lea, a obținut succese notabile pe linia legislației muncii, precum legile asupra repausului duminical (1897 şi 1910), reglemantarea meseriilor (1902), a muncii femeilor şi copiilor (1906) precum şi legiferarea asigurărilor muncitoreşti din ianuarie 1912. Doar că excesul de analiză și exagerările inevitabile din perioada comunistă au generat, în mod firesc, un refuz al cercetătorilor, imediat după 1989, de a mai acorda atenție acestei problematici, de teama căderii în desuetudine.
2. Mișcarea socialistă internațională actuală și neomarxismul despre care mulți vorbesc fără a-l cunoaște în mod profund reiterează permanent apelul la „clasa muncitoare” pentru a-și legitima idealurile stângiste. Doar că aici există niște diferențe semnificative față de marxismul clasic. Marx a preluat idealul romantic de unitate socială, iar comunismul l-a realizat în cadrul unei societăți industriale și într-un sistem de guvernare totalitar-despotic. Dar „în prezent, este limpede pentru toată lumea, cu excepția unei minorități de adolescenți stângiști, că socialismul nu poate satisface literalmente toate nevoile, ci poate aspira doar la o repartiție justă a resurselor neîndestulătoare, ceea ce ridică spinoasa problemă a definirii «justeții» și problema deciziei privitoare la mecanismele sociale prin care ar urma să fie efectuată acea repartiție «justă» în fiecare caz particular. Ideea unei egalități perfecte, adică a accesului egal al fiecăruia la toate bunurile, nu este doar irealizabilă economic, ci și autocontradictorie, pentru că o egalitate perfectă nu poate fi imaginată decât în condițiile unui sistem de despotism extrem, în timp ce despotismul însuși presupune inegalitatea cel puțin în privința unor avantaje de bază, cum sunt participarea la putere și accesul la informație” (Leszek Kołakowski, Principalele curente ale marxismului, vol. III - Prăbușirea, ed. a II-a, București, Curtea Veche Publishing, 2021, p. 485). În acest sens, eroii anonimi ai acestei cărți sunt actanții sintagmatici ai unei mișcări regenerate sub forma acțiunilor de stânga.
3. Încă din introducerea lucrării autorul ne previne că efortul său de cercetare se înscrie în domeniul mai puțin cunoscut și uzitat de „labor history”. Această metodă de cercetare a fost inițiată de istoricul neomarxist Eric Hobsbawm în 1960, când a fost înființată „The Society for the Study of Labor History”. Autorul arată că scopul lucrării sale a fost acela de „a prezenta o istorie nepărtinitoare care să aibă în centru actorul principal al mișcării, și anume, muncitorul” (Florin-Daniel Mihai, Mișcarea muncitorească din portul Galați (de la mijlocul secolului al XIX-lea și până în 1945), Buzău, Editura Editgraph, 2024, p. 9).
Lucrarea realizată de cercetătorul Florin-Daniel Mihai este notabilă și prin faptul că, după mulți ani, este prima lucrare care analizează mișcarea muncitorească dintr-un port românesc, în speță, portul Galați. Important centru economic al Vechiului Regat, orașul de pe malul Dunării a fost multă vreme al doilea oraș al țării ca număr de muncitori, după București. În chip firesc, portul a adunat o forță de muncă considerabilă care a aderat la principiile mișcării muncitorești, socialiste și sindicale.
Cititorul iubitor de istorie este atras, înainte de toate, de amănunte/informații pe care nu le poate afla nici din școală, nici din lecturile sale cu caracter general. De pildă, din carte aflăm că în anul 1888, când s-a desfășurat o mare răscoală care a cuprins și orașul Galați, muncitorii portuari s-au solidarizat atât cu țăranii răsculați, cât și cu muncitorii de la căile ferate (Ibidem, p. 84). În continuarea lucrării, aflăm că poetul și revoluționarul bulgar Hristo Botev a activat într-un grup revoluționar în orașul Galați, în perioada 1869-1872. El a locuit în căsuţa de lângă Biserica Bulgărească de pe str. Nicolae Bălcescu nr. 33, fostă General Berthelot.
Prezentând lucrarea, nu putem trece fără a arăta și că „în orașul Galați a avut loc cea de-a doua conferință importantă pentru mișcarea sindicală și socialistă, locația fiind aleasă în urma grevei generale din 1907, care a cuprins localitatea” (Ibidem, p. 101). În anul 1913, aflăm din lucrare, celebrul militant socialist Ștefan Gheorghiu a reorganizat sindicatul muncitorilor portuari, care în 1914 număra circa 2000 de membri.
Autorul a avut mai multe informații, fără îndoială, despre mișcarea muncitorească și sindicală din portul Galați după Marea Unire din 1918. La nivel național s-au făcut eforturi pentru a reconstitui o mișcare socialistă viabilă, care să răspundă expectanțelor adepților ideologiei de centru-stânga. Astfel, aflăm că, în 1920, în timpul marii greve care a cuprins România, la Galați, greva a avut o intensitate mai mare față de celelalte porturi din România, înregistrându-se una dintre cele mai lungi acțiuni din timpul grevei.
Evident, multe se pot scrie despre această lucrare. Bazată pe o documentare istoriografică și arhivistică de înalt nivel, lucrarea excelează, credem noi, prin cercetarea exhaustivă a surselor primare și secundare și prin așezarea problematicii analizate în contexte istorice variate, ceea ce o face unică în peisajul istoriografic. Realizarea acestei lucrări poate fi un imbold pentru alți istorici care pot găsi teme de cercetare variate, utilizând metoda „labor history”.
Cătălin MOCANU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
VIDEO Astăzi despre: Henrieta Delavrancea. Arhitecta care a avut o contribuție importantă la formarea școlii de arhitectură modernă românească, alături de Horia Creangă, George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu Mezina lui Barbu Ștefănescu Delavrancea
De același autor
