Cronică literară | Un imperiu inundat în râuri de sânge!
O revistă literatură sau o gazetă de informații sunt cu atât mai valoroase și apreciate de cititori și de criticii de specialitate cu cât în paginile lor se regăsesc semnături ale unor prestigioși oameni de litere, de cultură(la modul generic), care fie își prezintă propriile creații, fie scriu despre alți confrați. În același timp, valoarea publicației sporește și atunci când staff-ul ei colaborează cu omologi din alte zone ale țării, din Diaspora română (ori din alte state), când aceștia fac schimb de idei, monitorizează și semnalează noile apariții editoriale care stârnesc curiozitatea, atenția și interesul cititorilor pentru ele.
La Revista Salonul literardin Odobești (și la editura omonimă)ajung continuu zeci de cărți de mare valoare culturală, estică și informativă, iar mentorul celor două instituții, profesorul și scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, nu le reține pentru biblioteca personală, ci le oferă prietenilor sau ca premii la diferitele concursuri pe care le organizează. Procedează astfel pentru ca informațiile dintr-o carte sau alta încredințate de el tiparului (sau din cărți apărute la alte edituri) să ajungă la cât mai mulți cititori. Nevoia de cunoaștere sporește în mod progresiv mai ales în cazurile unor volume care tratează evenimente istorice cu impact major asupra evoluției națiunilor de pe continentul nostru și din lume. Iar dacă acele lucrări scot la lumină crime și alte fapte și evenimente odioase petrecute în timpul unor regimuri politice autocrate, dictatoriale sau așa-zis revoluționare,dar ținute sub obroc până la dispariția fizică a acestor regimuri și chiar după aceea, demersul editorilor de a le face cunoscute cititorilor este cu atât mai mult de apreciat.
În decursul mileniilor, secolelor și deceniilor mai apropiate de zilele noastre,fapte abominabile, de o cruzime primitivă, au avut loc în diverse locuri de pe continentele care formează Planeta Pământ. Unele ne sunt cunoscute, peste altele s-a așternut colbul gros al trecerii timpului, dar există încă documente„betonate” în subsolul arhivelor,încuiate cu șapte lacăte. Ele sunt desferecate, din timp în timp, de regulăla intervale de 30-50-100 de ani.Aici este și cazul Rusiei țariste și al Rusiei bolșevice sovietizate sub numele URSS.Același statevoluând în istorie sub denumiri diferite. Un „Imperiual răului”inundat de râuri de sânge între anii 1917-1938 în luptele de o ferocitate animalică pentru menținerea puterii de către regimul țarist, pe de o parte,și, pe de alta,pentru accederea la pârghiile conducerii politice în stat a partidului bolșevic condus de Lenin și urmașii lui. Am avut ocazia să citesc o astfel de carte și de aceea țin ca informațiile din acest volum să fie cunoscute, dacă se poate, de cât mai mulți oameni.
Foto:scriitorul Ștefan Cotoros din Piatra Neamț autorul cărții „Asasinatele care au scufundat Rusia”
Ceea ce s-a petrecut cu 104 ani în urmă în interiorul monstrului numit Imperiul Rus a făcut obiectul unei minuțioase documentări a scriitorului Ștefan Cotoros din Piatra Neamț, din arhive rusești în parte desecretizate, efort încununat prin redactarea unui volum de excepție în literatura de specialitate. Titlul lucrării:„Asasinatele care au scufundat Rusia”, având un subtitlu lămuritor -„Masacrul Casei Imperiale a Romanovilor” -apărută în urmă cu doi ani la Editura Papirus Media din Municipiul Roman, cu o prefață semnată de talentatul și prolificul scriitor Lucian Strochi.
Pentru a veni în fața cititorilor cu o imagine cât mai apropiată de adevărul istoric, scriitorul nemțean a fost îndemnat (de propria conștiință și respect față de cititori) să desfășoare o muncă de documentare titanică. Dovada o avem în finalul cărții,unde în paginile de la nr. 459 la 511 sunt menționate aproape 3.000 de surse de inspirație la care a apelat autorul!
Reținând esența din ele, au rezultat 15 capitole de carte și 126 de titluri subsumate acestora, care de care mai bogate în informații. Ele conțin extrase din documente oficiale de la Cancelaria țaristă,din interiorul partidului bolșevic avid de putere, din enciclopedii consacrate evenimentelor din acei ani, din publicații și analize ale unor autori străini (occidentali, cu precădere) care au studiat regimul țarist, despre abdicarea Țarului Nicolae al II-lea, instaurarea Guvernului Provizoriu în februarie 1917 și a celui bolșevic în octombrie același an, războiul civil purtat între Armata Roșie și grupurile opozante alb-gardiste, masacrarea membrilor Casei Imperiale a Dinastiei Romanov,a unei părți a populației civile, mărturii ale celor sub ochii cărora au curs râuri de sânge. În februarie 1917 mai erau în viață 53 de membri ai Familiei Romanov, iar până în ianuarie 1919 bolșevicii au ucis 17 dintre ei, ceilalți scăpând miraculos cu viață datorită ajutorului extern sau pentru că se aflau în străinătate în timpul „revoluției”.
Deși am citit la viața mea o mulțime de cărți tratând probleme de istorie națională și universală, de istorie și civilizație a popoarelor lumii și despre consecințele revoluției bolșevice din Rusia în țări din Europa și din lume (inclusiv în România, pe fronturile din Moldova și Muntenia, în timpul Primului Război Mondial, apoi în preajma, în timpul celei de a doua conflagrații planetare, dar mai ales după ce Armata Roșie a instaurat comunismul în 9 state din Europa, 4 din Asia și una din America Centrală), mărturisesc că în nici o pagină din cărțile citite nu am găsit informații și fotografii cu impact mai cutremurător în mentalul omenesc ca în volumul lui Ștefan Cotoros. Lecturând cartea cu creionul în mână, prin fața ochilor parcă mi se derulau imagini din filmele istorice cu hoardele mongolului Gingis Hanși hunului Attila(”Biciul lui Dumnezeu”) zdrobind sub copitele cailor femei, copii și bătrâni fugind din calea năvălitorilor, din documentarul cinematografic cu asasinatele comise de NKVD-ul lui Stalin împotriva elitelor poloneze în Pădurea Katyn sau cu cele din alt documentar istoric de coșmar -„Adevărata față a fascismului” – cu filmări „pe viu” în lagărele de exterminare naziste.
Cititorii bine informați știu că Rusia țaristă a fost cârmuită neîntrerupt, din anul 1613 și până în februarie 1917, de regimul absolutist bestial al Dinastiei Romanov (nici până la început de secol XVII nu fusese altfel în Rusia, dovadă grozăviile din timpul lui Ivan cel…Groaznic). Ei mai știu că de la începuturile acelei dinastii și chiar până aproape de zilele noastre, în ambele Rusii, Țaristă și Sovietică, au existat vagi urme de viață democratică. Dacă este adevărat că de pe urma tuturor țarilor au rămas moștenire poporului rus bijuterii arhitecturale, literare și cultural-artistice admirate de străini care au ocazia să le cunoască din aproape,tot la fel de adevărat este că mai toți cei 18 țari și împărați care au diriguit de la Palatul de Iarnă și de la Kremlin politica internă și externă a acestui colos statal,etichetat ca „Închisoarea popoarelor”,au fost niște bestii din punct de vedere uman.Nici măcar „iluminata” împărăteasă Ecaterina a II-a, care era prietena lui Voltaire, nu făcea excepție. Timp de trei secole, ei au ținut poporul rus în robie și întuneric, în teroare și foamete,în supunerea oarbă, necondiționată față de țar/împărat. Pentru cvasi-majoritatea rușilor exista „doar un Dumnezeu în cer și un Țar pe pământ”. Iar rostul existenței pe pământ a mujicilor, care reprezentau mai bine de 80 la sută din populație, era acela de a spori averile personale ale familiei imperiale, ale celor nobiliareși ale castei militare, în timp ce misiunea milioanelor de soldați – aceea de a aduce sub sceptrul țarilor teritorii cât mai întinse, cotropite de la statele vecine, conform Testamentului lui Petru cel Mare,și bogății cât mai valoroase din jafurile comise acolo unde soldatul rus a pus cizma.
În trei secole de domnie țaristă absolutistă, cele câteva împotriviri contra tiraniei au fost reprimate sângeros din porunca regimului, așa cum s-a întâmplat cu Răscoala streliților (1698), cu Răscoala condusă de Emelian Pugaciov(1772), ori cu prima încercare revoluționară din 1905. Metodele folosite pentru reprimarea celor revoltați/răsculați au fost de un sadism inimaginabil. Streliții, de exemplu, au fost pedepsiți de Petru I prin arderea spatelui dezgolit, ruperea cu clești din fier a bucăților de carne din trupurile lor, zdrobirea picioarelor cu prese din lemn, tragerea pe roată și prin îngroparea de vii a unora.
Considerând însă„învechite” aceste metode de tortură folosite până atunci, sinistra CEKA – Comisia Extraordinară pentru Combaterea Contrarevoluției și Sabotajului, înființată de Lenin în decembrie 1917 (în fapt poliția politică a bolșevicilor, antecesoarea NKVD-ului sovietic) -a inventat altele de un barbarism nemaiîntâlnit în istoria umanității, criminalii întrecându-se în a inventa noi procedee de anihilare fizică a „dușmanilor de clasă”, ciopârțindu-le trupurile pentru a extrage din ele organele vitale. Toate acestea sunt prezentate în capitolul Metode de tortură și ucidere ale cekiștilor.
Schimbarea brutală, prin crime în masă, a regimului țarist din Rusia anului 1917 a avut multe cauze. Cele mai grave au fost de ordin social-economic: accederea la putere în numele repartizării echitabile a resurselor. Dar stimularea brutalității s-a produs din impus ideologic, de clasă, din instinctul de conservare a castei militare care, în urma înfrângerilor pe fronturile primului război mondial, precum și în timpul războiului civil, nu a mai putut stăpâni trupele de soldați, recrutați de la coarnele plugului, contaminați cu ideologia bolșevică. Autorul merge însăși mai departe și pune răsturnarea de regim de la Sankt Petersburg pe seama acțiunii Masoneriei și a finanțelor internaționale, îndeosebi a bancherilor evrei (în Capitolul XI el nominalizând 21de bancheri evrei din Rusia, America, Anglia, Germania și Suedia).Aceștia sunt incluși în paginile subsumate titlului Galeria ucigașilor(cei care aufinanțat revoluția rusă) și „Eșalonul superior care a ordonat crimele”(alt subtitlu) cuprinzându-i pe cei trei criminali cu notorietate (și ei cu origini evreiești): Lenin - mama acestuia era fiica lui Israel Moiseevici Blank din Jitomir;Yacov Sverdlov - tatăl lui se numea Mihail Isralievici Sverdlov din Nijni Novgorod și L.D. Troțki, alias Leib Bronștein.
Scopul finanțării, susținută insistent de către Germania lui Wilhelm al II-lea (văr primar cu Nicolae al II-lea el Rusiei), era acela de slăbire a Rusiei militariste angajate în război, pentru ca aceasta să nu ajungă pe o poziție de forță la masa tratativelor de la sfârșitul conflagrației, ci, dimpotrivă, să fie scoasădin joc mai înainte. În 1914, Rusia era o mare putere politică, militară și agrară la nivel mondial: avea 150 de milioane de locuitori, o armata de 15 milioane de ostași care puteau fi mobilizați, din care 8 milioane pregătiți să intre în luptăîn scurt timp, iar producția ei de grâu era cât a SUA, Canadei și Argentinei la un loc, reprezentând 40 % din producția mondială!
Parcurgând cartea, concluzia la care am ajuns este aceea că prăpastia dintre traiul în huzur la nivelul cel mai de sus al conducerii statului, al familiilor de prinți, conți, duci, capi ai oștirii, al celor mai bogate familii nobiliare și din anturajul acestora, pe de o parte, și viața în robie a trei sferturi din populație a fost principala cauză a căderii regimului țarist, în februarie 1917. Autorul oferă mai multe informații în acest sens, eu însă mă opresc doar la două dintre ele:
1), în momentul abdicării Țarului Nicolae al II-lea, averile sale imobiliare - formate din sute de mii de hectare de teren, zeci de palate, aur, bijuterii și conturi în bănci rusești și de peste hotare, îndeosebi din Anglia - erau estimate de experți la peste 900 de milioane de dolari, echivalentul a 400 de miliarde dolari la cursul de astăzi, ceea ce situa Casa Imperială Rusă pe locul 5 din 25 cei mai bogați oameni ai Mileniului al II-lea!;
2), tot în acea vreme,averea prințului Felix Iusupov (un apropiat al familiei imperiale) era estimată la 600 milioane de dolari (circa 100 de miliarde de dolari la cursul de schimb de astăzi!), fiind formată, printre altele, din acțiuni la 3.000 de companii, din mai multe milioane de hectare de terenuri agricole(unul dintre acestea, situat la Marea Caspică, avea o lungime de 250 Km!), dinmine de fier și cărbune, câmpuri petroliere, alte industrii, cartiere întregi de locuințe deținute la Moscova și Sankt Petersburg, dintr-o uriașă colecție de tablouri și alte obiecte de artă etc., etc., fiind cel mai bogat om din Europa!
O altă cauză a răsturnării sângeroase a regimului țarist, căreia autorul îi acordă o importanță aparte, dedicându-i un capitol substanțial ca număr de pagini, privește uriașa influență a maleficului personaj Grigori Rasputin asupra deciziilor familiei imperiale, acesta apărând în ochii împărătesei ca un personaj providențial prin puterile miraculoase vindecătoare cu care reușea să-l țină în viață pe țareviciul Alexey Nicolaevich, singurul moștenitor de sex masculin al tronului, pe linie directă, din cei cinci copii al familiei imperiale, acesta suferind de hemofilie (coagularea sângelui).
La această avere au râvnit Lenin, conducătorul revoluției bolșevice,precum și cei din anturajul lui, sub lozinca „Furați ceea ce a fost furat!”.Și au trecut la luptă, cu arme de tot felul, de la cele albe la puști, pistoale, mitraliere, tancuri, tunuri, avioane de luptă și nave de război!Și-au atins scopul, anihilându-și toți adversarii. Bilanțul „revoluției” este cutremurător:în războiul civil au murit între 8 și 15 milioane de ruși; 4 milioane de copii au rămas orfani, alții 4 milioane – ajunși copii ai străzii; din 1917 și până în 1938, în timpul Marii Epurări,20 de milioane de „dușmani ai poporului”și-au lăsat viața în mâinile criminalilor. În timpul„Revoluției” bolșevice, Lenin avea în conturi vreo 80 de milioane de franci elvețieni, Troțki și mai mult de atât, iar partea cea mai consistentă a prăzii au destinat-o susținerii războiului civil și zecilor de ziare care promovau ideologia bolșevică. După moartea lui Lenin, în 1924, conducerea revoluției bolșevice a fost preluată de alt strigoi: Iosif Visarionovici Stalin (moldovenii l-au „botezat” Satalin), născut Djugașvili (coresponsabil de moartea celor 20 de milioane de celoveci).
Asasinatele care au scufundat Rusia, cutremurând lumea civilizată, este una dintre cărțile care m-a zguduit și pe mine, deși înainte de a o citi eram cumva în cunoștință de cauză cu ceea ce s-a întâmplat, în acei ani, în Rusia/URSS.Spre exemplu, asasinul Imre Naghy, ungurul bolșevic care a făcut parte din banda ucigașilor familiei imperiale țariste,a fost menționat într-o carte a mea apărută în anul 2015. În plus, cu aproape 40 de ani în urmă călcam și eu pe urmele „revoluției” ruse din 1917, dar ca turist.Fusesem prin Leningrad (azi, Petersburg) și Moscova, pe la Palatul de Iarnă(azi, Muzeul „Ermitaj”) și Smolnâi, pe la Petrodvoreț, Țarskoe Selo, pe Crucișătorul „Aurora” și pe la sinistra închisoare Trubețkoi, prin palatele din interiorul Kremlinului, pe la Balșoi Teatr, prin Galeriile de artă„Tretiakov”și pe la Borodino ascultându-i vorbind cu patospe ghizii ruși de la „Inturist” despre faptele mărețe ale înaintașilor,eu fiind convins însă că nici ei nu credeau în ceea ce spun. Însă mai devreme sau mai târziu adevărul despre crime tot iese la suprafață, pentru că glasul morților se aude și de dincolo de morminte!
Radu Borcea
