Educație

Recenzia cărții ”Elita uniristă din Focșaniul Unirii”- Autori Dan Nichita și Silvia Vrînceanu

Ziarul de Vrancea
24 ian 2020 2387 vizualizări
 „Carte frumoasă cinste cui te-a scris!”(Tudor Arghezi)              

Focșaniul nu e orașul Micii Uniri. E orașul Unirii dintâi. Cartea eveniment „Elite Uniriste din Focșaniul Unirii.(Istorii. Destine. Patrimoniu), scoasă din documente de Dan Nichita și Silvia Vrînceanu, demontează sintagma „Mica Unire”. 

Această lucrare „pentru minte și inimă”, scoasă într-un format modern, demonstrează că aici, în orașul de pe Milcov, a prins vlagă ideea unirii. Nu există Unire mica și Unire mare. Există doar Unirea dintâi, fără de care nu ar fi fost posibilă Unirea finală.

 Focșănenii au trecut prea ușor peste cartea-eveniment, considerând că era firesc să apară o asemenea tipăritură. De ce nu a apărut până acum? Nu am avut istorici în Focșani, preocupați de fel de fel de monografii locale cu impact minim asupra fixării în stampă a Vrancei, leagăn de românism?

 Cartea avocatului Dan Nichita și a ziaristei Silvia Vrînceanu Nichita izvorăște dintr-un spirit civic de excepție, deasupra banalului și uzatului „patriotism local.” E un început dintr-o mare carte a Vrancei , care încă nu s-a scris. E nevoie de energii intelectuale conjugate pentru a se realiza o astfel de carte a cărților,poate sub titlul unui documentar al nostru,„VRANCEA, CARTE ROMÂNEASCĂ DE ÎNVĂȚĂTURĂ!”.

Sunt sigur că mai marii zilei din Vrancea vor veni în întâmpinare ,dornici să sponsorizeze o astfel de lucrare. Vrancea are destui oameni deștepți ,dornici să pună umărul. Catalizatori trebuie să rămână autorii lucrării ieșite luna aceasta de sub teascurile tipografice.

Un mare român. Fondator al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, Grigore T. Popa spunea:„Este în firea lucrurilor că „dacă purtăm o flacără, să o trecem altora și peste abisul morții.”

Altfel spus, dăinuirea presupune înfigerea rădăcinilor în pământul care ne-a propulsat.

Lansarea cărții soților Nichita în amfiteatrul Colegiului Național Unirea a demonstrat interesul sporit al vrâncenilor, tineri și vârstnici, pentru valorile naționale, presărate pretutindeni, acolo unde se simte românismul.

 Un Cuvânt la început de drum e semnat de Sergiu Iosipescu. Un reportaj de Gheorghe  Rozali  ne introduce în Focșaniul Unirii.

  Suntem în fața unei lucrări –document, bazate nu doar pe informații seci. Ni se dezvăluie o lume care a fost, cu bruiaje politice, dar și cu săgeți pline de ironie și umor. 

 Ca oameni iubitori de cuvinte meșteșugite , am gustat epigramele inteligente ale unor politicieni cu talent beletristic. Unele pot fi actualizate, fiindcă lupul își schimbă părul, dar năravul ba. 

 Poetul unirist Dimitrie Dăscălescu remarca plin de umor: „ În obșteasca adunare/ Am văzut câțiva strigoi./Se strâmbau care de care,/Toți uitîndu-se la noi./ Deputați, grija e mare,/Cătați bine între voi/ În obșteasca adunare/ Am văzut niște strigoi.

Suflul patriotic îi întărește pe unioniști în credința că va fi o Romînie Mare. Alexandru Sihleanul, numit de Eminescu în „Epigonii”„liră de argint”., lansează  o chemare  entuziastă, izvorâtă din dragoste de țară care ne emoționează și astăzi în ceas aniversar: „ Fii ai României,/frații mei de sânge/Răscoliți cenușa vetrei stămoșești/ Și văpaia lavei din trecut va-ncinge/inimile noastre mari și bărbătești.

 Autorii cărțIi Unirii trecute prin Focșani selectează cu grijă oameni de seamă intrați în cartea de aur a națiunii: Gheorghe Apostoleanu, Ion Mincu,  Lascar Zamfirescu, Nicolae Voinov,Smaranda Apostoleanu, RUXANDA Stamatin, ultima boieroaică a Focșaniului.

Cartea-document, editată modern,nu uită nici de aceia care veghează din cimitire. Sunt semnalate abuzuri, se trag semnale avertisment, se lansează provocări pentru cunoașterea spațiului unirist, inițiindu-se programe antrenante, cel mai cunoscut fiind cel intitulat „Povestim Focșaniul”, un proiect drag Silviei Vrînceanu.

 Autorii au răsfoit arhivele locale și naționale și au avut alături vrânceni de ispravă, nominalizați la loc de cinste. 

 Să vedem în această carte un salut peste vreme cu mulțumiri adresate acelora care au vegheat la păstrarea identității naționale, după puteri, dar cu devotament total.

 Elizia Lefter

Vasile Lefter            

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.