Liceul „Gh. Tăttărescu” | Corul de Cameră „Jeunesses” s-a calificat la Faza Națională a Olimpiadei Corale
Sâmbătă, 23 martie 2019, s-a desfășurat Faza Zonală a Olimpiadei Naționale Corale în Aula Colegiului Național “Unirea”, la care au participat 24 formații corale din 8 județe (Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea).
Concursul s-a organizat pe două categorii cărora le corespund următoarele niveluri de școlarizare: coruri de elevi din învățământul gimnazial și coruri de elevi din învățămâtul liceal.
Pentru ambele categorii, jurizarea s-a făcut în funcție de secțiunea la care au concurat: coruri din licee de artă, coruri din școli/licee/colegii – altele decat cele de muzică, coruri de la palatele/cluburile elevilor, coruri de la liceele/seminarii teologice.
Juriul a fost alcătuit din inspectori de specialitate si profesori metodiști din fiecare județ participant, coordonați de conf. univ. dr. George Dumitriu – prodecan la Universitatea de Arte “George Enescu” Iași.
Județul nostru a fost reprezentat de Corul de Cameră “Jeunesses” de la Liceul de Artă “Gheorghe Tattarescu” Focșani și Corul de Cameră “Cantabile” de la Liceul Teoretic “Ioan Slavici” Panciu care au obținut premiul 1, concurând la categorii diferite.
Corul de Cameră “Jeunesses”, condus de prof. Simona Safta s-a calificat la Faza Națională a Olimpiadei Corale, fiind apreciat pentru dificultatea repertoriului ales, omogenizare și echilibru armonic. (Z. V.)