Educație

Copii și polițiști, împreună la ”Școala altfel”

Ziarul de Vrancea
27 apr 2018 3195 vizualizări

Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii vrânceni au fost alături de preşcolari şi elevi,  cu ocazia derulării la nivelul unităţilor de învăţământ a programului Școala Altfel.

Siguranţa în trafic a micilor pietoni este o prioritate permanentă a polițiștilor vrânceni.

Săptămâna ”Şcoala Altfel” constituie în fiecare an un bun prilej pentru poliţişti de a se afla în mijlocul copiilor, cu teme de interes pentru diferite categorii de vârstă.

Astfel, pe parcursul săptămânii, poliţiştii rutieri și cei de ordine publică  sau proximitate au desfăşurat sesiuni informative interactive cu diverse teme la grădinițe, școli și licee, atât din mediul urban cât și din mediul rural.

Cum circulăm în siguranţă, cum traversăm corect, la ce trebuie să fim atenţi în trafic, de ce sunt necesare regulile de circulaţie, sunt doar câteva din întrebările la care preșcolarii Grădiniței nr.4 din municipiul Focșani au primit răspuns pe parcursul întâlnirilor cu polițiștii.

Ce presupune siguranţa copiilor pe stradă, discuţiile cu persoane străine, regulile de circulaţie pietonală ce trebuie respectate, atenţia la intrarea în scara blocului sau în curte, dar şi cum ne protejăm odată ajunşi acasă, au reprezentat sfaturi pentru preșcolarii din comunele Câmpineanca și Răcoasa.

Copiii au aflat, totodată, cum trebuie să se comporte acasă, care sunt informaţiile pe care nu trebuie să le dea persoanelor necunoscute, care îi pot aborda.

Elevii au vizionat imagini pe tema siguranței rutiere care au ilustrat, în mod semnificativ, informațiile oferite de polițiști și au dovedit că ştiu regulile de circulaţie, identificând indicatoarele rutiere şi recunoscând principalele noţiuni de circulaţie rutieră.

În orașul Panciu, polițiștii au fost întâmpinați de elevi cu desene pe asfalt cu tematică rutieră, fiind recompensați cu diplome

La final, cei mici au fost plini de entuziasm, cu atât mai mult cu cât au avut  posibilitatea de a se simți pentru câteva clipe polițiști, urcând în autospeciale.

Activităţile informativ – preventive vor continua pe parcursul întregului an şcolar.

B.I.  Nr. 18498 din 28 aprilie 2018


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.