Educație

Conferință la Târgul de Carte Focșani, joi 31 octombrie 2019 | Cărți și generații în familia Prințului Mihai Ghyka

Ziarul de Vrancea
29 oct 2019 2172 vizualizări
Invitat: Prințul Mihai Ghyka, descendent al domnitorului Grigore Ghica

Dragi vrânceni, vă invităm joi 31 octombrie 2019, începând cu ora 11.30, în cea dintâi zi a Târgului de Carte, organizat de către Consiliul Judeţean Vrancea şi Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, la Sala Balada a Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”, să luaţi parte la Conferinţa Cărți și generații în familia Prințului Mihai Ghyka, susţinută de Prințul Mihai Ghyka, descendent al domnitorului Grigore Ghica. Va fi alături de noi Corul de cameră Pastorala, dirijat de către profesor dr. Dumitru Săndulachi.

Prinţul Mihai Ghyka mărturiseşte gândul că a moştenit, pe linia marilor săi înaintaşi, o datorie faţă de istorie, faţă de ţară, faţă de ceea ce au făcut alţii în familia sa. „Indiferent unde trăieşti sau în ce circumstanţe te trimite soarta, rămâi ancorat în valorile pe care le-ai căpătat în familie. În primul rând, trebuie să fii la înălţimea numelui pe care îl porţi, trebuie să ai o ţinută, trebuie să ai o onoare, trebuie să ai un mod de a te comporta care să arate o continuitate de valori”. Valorile morale asumate de familia Ghyka rămân ataşamentul faţă de ţară, de trecut, de locurile străbune.  

Familia Ghyka a venit în Ţările Române acum 350 de ani. De atunci, a dat Moldovei şi Ţării Româneşti zece domnitori. Mihai Ghyka este descendent al lui Grigore Ghica. Bunicul bunicului mamei sale a fost Grigore Gkyka Vodă al V-lea, domnitor al Moldovei. În primăvara anului 1989, a emigrat în Canada. Are un MBA la Universitatea din Montreal şi numeroase cursuri de specializare în marketing. Domnia sa a fost director comercial din cadrul Diviziei de Business a Vodafone România, președinte și director general la Bergenbier România, a lucrat peste 10 ani în FMCG, având mai multe roluri de conducere în departamentele Financiar și Marketing ale acestei companii, în România și regiunea Balcani.

Vă aşteptăm, joi, începând cu ora 11.30, la Sala Balada, la un dialog de suflet despre cultură, tradiţie, onoare şi valori spirituale, proprii unui suflet aristocrat.

 Relaţii publice, 

 Adrian Ţiglea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.