Educație

Vizantea Livezi | Concursul ”Educație pentru viață!”, organizat de polițiști cu participarea elevilor

Ziarul de Vrancea
3 iun 2021 2560 vizualizări

Elevii Școlilor Gimnaziale Vizantea Răzășească și Vizantea Mănăstirească au  participat astăzi la un concurs de educație rutieră.  Cu  o tradiție de 15 ani, concursul a fost organizat de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vizantea Livezi în baza unui protocol de colaborare încheiat cu unitățile de învățământ.

Concursurile pe teme rutiere sunt o modalitate atractivă pentru copii de a învăța și a-și însuși regulile rutiere dar şi de a promova mişcarea, sportul, ca modalitate sănătoasă de petrecere a timpului liber.

Astfel, astăzi, 2 iunie a.c., polițiștii au păstrat tradiția și au organizat și în acest la Școala Gimnazială Vizantea Răzășească din comuna Vizantea Livezi o competiție pe teme rutiere, ce are drept scop prevenirea accidentelor de circulaţie cu victime din rândul elevilor.

Aflat la a cincisprezecea ediție, concursul dorește formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie în rândul elevilor.

Înainte de începerea competiției, participanţii au fost instruiţi de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vizantea Livezi cu privire la regulile impuse de competiţie, juriul fiind format împreună cu cei de la prevenire și cei de la siguranță școlară.

La start s-au aliniat peste 30 de concurenți, încărcați de emoții, care au avut de parcurs două probe : teoretică – completarea unui chestionar (întrebări pe teme rutiere) și proba practică-verificarea îndemânării în trafic – parcurgerea unui traseu.

Şi în acest an, participanţii la concurs au fost răsplătiţi cu diplome, medalii, tricouri și sume de bani.

Pentru a preveni implicarea copiilor în accidente de circulaţie, Poliţia recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:

 

-să circule numai pe trotuare;

-să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;

-să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;

-acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup ci în şir unul după altul;

-să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult;

-să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

 

Conducerea bicicletelor pe drumurile publice este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi cu respectarea prevederilor legale !

B.P. Nr. 251 din 2 iunie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.