Educație

Concurs pentru suplinire în învățământ în județul Vrancea

Mihaela Vlădescu
26 aug 2018 3752 vizualizări

168 de candidați participă la concursul județean.

Marți, 28 august, la Școala 7 din Focșani are loc concursul județean pentru suplinire în învățământ. La acesta s-au înscris 171 de candidați, însă drept de participare au 168.  Accesul în sălile de clase se face în intervalul 8,30 – 9,00, iar plicurile cu subiecte vor fi desfăcute la ora10,00.  Condițiile de examen sunt aceleași ca la titularizare – acces în săli doar cu cartea de identitate și pix sau stilou, iar timpul de lucru este de patru ore. „Candidaţii care n-au susţinut probe practice/orale în cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor, sesiunea 2018, pot susţine aceste probe în cadrul concursului organizat la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, conform Calendarului. Probele practice/orale de profil pentru posturile care sunt condiționate pentru ocupare de probă practică/orală se organizează, se desfășoară şi se evaluează potrivit anexelor 5-12, de o comisie constituită la nivel judeţean, conform art. 57 alin. (3)-(5). Candidaţii care n-au participat la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor sau care n-au obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la inspecţia specială la clasă în cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor, sesiunea 2018 ori cel puțin media 8 (opt) la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2018, pe parcursul anului şcolar 2017-2018, pot participa la concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean nivelul şi au obligația ca, în termen de 30 de zile de la începerea cursurilor, să susțină inspecţia specială la clasă organizată de  o comisie constituită la nivelul unităţii de învăţământ/unui grup de unităţi de învăţământ. Inspecţia specială la clasă în profilul postului se desfăşoară pe durata unei ore de curs şi se evaluează prin note de la 10 la 1, conform anexei nr. 4. Rezultatele la această probă se aduc la cunoştinţă candidaţilor în ziua susţinerii probei, iar la această probă nu se admit contestaţii. După repartizarea acestor candidați pe post, inspectorul școlar general emite decizia de repartizare în regim de plata cu ora pe o perioadă de 30 de zile de la data începerii cursurilor anului școlar. În situația în care candidatul promovează inspecţia specială la clasă în profilul postului, inspectorul școlar general emite decizia de repartizare pe post/catedră în baza rezultatului obținut la concurs şi candidatul încheie contract individual de muncă pe perioadă determinată cu directorul unităţii de învăţământ. ”, se arată în metodologia de concurs. Rezultatele concursului vor fi afișate tot marți, 28 august, la ora 20,00, iar eventualele contestații se depun la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, în data de 29 august, între orele 9,00 – 12,00. Ședința de repartizare a candidaților cu note peste 5 la acest concurs va avea loc pe 31 august 2018. Pe 30 august IȘJ mai organizează o ședință publică pentru repartizarea pe posturi și catedre a candidaților care se încadrează la prevederile articolelor 94 și 96 din metodologie.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.