Centrul de zi "Dănuț" - gazda unui Festival-concurs dedicat Maicii Domnului - unic în Vrancea
Cea de-a IX ediţie a Festivalului - Concurs ,,Maica Domnului, Împărăteasa Cerului şi a Pământului”, organizat de Centrul de Zi ,,Dănuţ“ Broşteni, în parteneriat cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ,,Elena Doamna”, Focşani şi Ateneul Popular ,,Mr. Gh. Pastia”, cu sprijinul şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a ajuns la final.
Cel care a transmis un cuvânt de învăţătură, precum şi mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, a fost părintele Protopop Aurel Botan. La ediţia din acest an a Festivalului - Concurs au participat, pentru prima oară şi copii cu cerinţe educaţionale speciale, idee primită şi susţinută cu bucurie de profesorii coordonatori, de părinţi, de întreaga comunitate.
Ateneul Popular ,,Mr.Gh.Pastia “, dăruit comunităţii de cel mai mare filantrop al Vrancei, a găzduit în Anul Centenarului Festivalul - Concurs de muzică religioasă şi patriotică, un festival al simplităţii, dragostei şi credinţei, la fel de actuală ca în urmă cu 100, ea fiind mărturisită public de copii care au urcat pe scenă, au scris sau au desenat.
„Am simţit cu toţii că fiecare piesă interpretată, închinată Maicii Domnului, lui Dumnezeu, sau eroilor neamului, aduce firescul unei existenţe sau a unei aspiraţii. Putem spune că prin lucrările şi activităţile conexe am realizat un arc peste timp. Centenarul este un recurs la memoria familială şi colectivă, având în vedere că fiecare elev participant are în familie măcar un erou ce s-a jertfit pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial.
A fost o bună ocazie să ne aducem aminte şi să cinstim faptele înaintaşilor noştri, cu o cuvenită reverenţă faţă de jertfele lor. Chezaş al identităţii, costumul popular românesc a fost purtat cu mândrie de aproape toţi participanţii la festival, realizându-se astfel o comuniune şi mai puternică cu strămoşii noştri. Ne bucuram că am reuşit să ducem la bun sfârşit această deosebită manifestare de suflet, bucurându-ne că în comunitatea noastră sunt atât de mulţi copii şi tineri mărturisitori ai credinţei străbune şi ai neamului, dornici să-şi onoreze eroii şi jertfele lor”, ne-a spus doamna profesor Elisaveta Norocea, coordonatorul Centrului de Zi „Dănuţ”, din Pituluşa - Borşteni.
La Festivalul - Concurs, care s-a desfăşurat pe 4 secţiuni, au participat peste 400 de elevi din judeţele Vrancea, Bacău, Buzău, Galaţi şi Neamţ coordonaţi de cadre didactice capabile să sădească în sufletele tinerei generaţii, valori ca respectul pentru muncă, cinste, deschidere către cultură, credinţă în Dumnezeu şi patriotism. Lucrările au fost jurizate de profesori şi preoţi. La secţiunea „Creaţii Literare” juriul a fost format din doamnele profesor Ştefana Popa, Eleonora Pătrăşcanu şi Reta Strat La secţiunea „Arte Plastice şi Fotografie”, juriul a fost format din profesor Mihaela Cîrjan, părintele profesor Cristian Dima şi preot Dorel Norocea. Cele mai frumoase şi bine realizate lucrări, care au îndeplinit criteriile regulamentului, au fost expuse în foaierul Ateneului Popular.
La secţiunea Muzică, la categoria solişti, au evoluat 33 de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, de la Şcoala nr. 3 Focşani, Şcoala ,,Ion Basgan” Focşani, Şcoala ,,Al. Vlahuţă“, din Gugeşti, Şcoala Păuleşti, Şcoala ,,Regina Maria”din Vintileasca, Şcoala Pituluşa, Şcoala Moviliţa, Şcoala ,,Angela Gheorghiu“ din Adjud, Şcoala Mera, Şcoala Cândeşti, Şcoala ,,N. Iorga”din Focşani, Liceul Teoretic ,,D. Zamfirescu “- Odobeşti, Şcoala Negrileşti - jud.Galaţi. Şcoala Sascut-jud. Bacău, Şcoala Piatra-Neamţ, Liceul Special Buzău, Colegiul Naţional Unirea, Colegiul Naţional ,,Al.Ioan Cuza “Focşani.
La secţiunea Muzică la, categoria Grupuri Vocale şi Coruri, 11 formaţii corale au făcut să vibreze în sufletele tuturor mândria de a fi creştin şi român: Ansamblul ,,Vornicii” - Păulesti, Şcoala Mera, Şcoala nr 3, Şcoala ,,N. Iorga”, din Focşani, Corul ,,Heruvimii” - Liceul Special Buzău, Grupul Vocal Vrâncioaia, Corul ,,Mlădiţe Vidrene”din Ireşti Deal, Corul ,,Dorul Ciobănaşului“ din Vintileasca, Corul Glissando de la Lic.Teoretic „D. Zamfirescu “, Odobeşti, Corul mimico-gestual ,, Effata“, de la C.S.E.I ,,Elena Doamna” Focşani. La a această secţiune, juriul a fost format din doamna profesor Verona Calmis, membru al Grupului ,,Acord’’ şi al Asociaţiei pentru promovarea culturii, părintele Protopop Oscar Frunză, părintele Protopop Aurel Botan şi psaltul Marian Găină.
Festivalul concurs a fost presărat de recitaluri susţinute de Grupul Vocal ,,Angels” şi Grupul Vocal ,,Milcovia”, de la Centrul de Zi „Dănuţ”, precum şi de momente poetice susţinute de elevii de Şcoala ,,Regina Maria“, din Vintileasca.
Toţi elevii participanţi au primit, în funcţie de locul ocupat pe podium, medalii, diplome, trofee şi carţi, dar şi câte un ,,sandwich break” oferit de Carrefour Focşani, SC Paco Odobeşti, SC. Aurora Odobeşti.
,,Maica Domnului Împărăteasa Cerului şi a Pământului a fost pentru mine un prilej de a fi în contact cu partea frumoasă, curată şi optimistă a lumii de astăzi. Mulţumesc participanţilor şi organizatorilor pentru curajul şi perseverenţa de a arăta că lucrul bun trebuie şi poate fi făcut”, a spus Pr. Protopop Oscar Frunză, membru al juriului.
„A fost extraordinar. Un astfel de eveniment, care îşi propune să valorifice într-o societate tumultoasă conduita creştină, văzută prin prisma copilului, cere la imperativ un astfel de moment: Festivalul - Concurs Interjudeţean de Muzică Religioasă, Artă Creştină şi Creaţie Literar- Religioasă „Maica Domnului, Împărăteasa Cerului şi a Pământului", a spus şi doamna Verona Calmis, preşedinta juriului.
„Am fost foarte fericite să participăm, pentru prima dată, la un astfel de eveniment cultural, de o mare anvergură, cum este Festivalul - Concurs „Maica Domnului -Împărăteasa Cerului”. A fost extraordinar. Mulţumim, doamnei profesor Elisaveta Norocea pentru amabilitatea şi dragostea cu care ne-a înconjurat. Mulţumim Înalt Preasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei pentru încurajarea unui astfel de concurs, a spus şi profesor Justina Honciu, din Parohia Ireşti - Deal, care coordonează grupul vocal ce are în componenţa sa 13 eleve din parohie.
A fost o reuşită şi în acest an. Nu este uşor să ai grijă de atâţia participanţi, să organizezi totul la secundă, pentru o cât mai bună desfăşurare a Festivalului - Concurs care iată a bifat şi a IX-a ediţie. Pentru tot sprijinul acordat, doamna profesor Elisaveta Norocea mulţumeşte tuturor celor care i-au fost alături cu prezenţa, cu gândul ori fapta, sau toate la un loc!
„Mulţumim juriului, doamnei Verona Calmis, Pr. Protopop Oscar Frunza şi Aurel Botan, psaltului Marian Găină pentru răbdarea şi corectitudinea jurizării.
Mulţumim IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, părintelui Cristian Dima, părintelui Cezar Milea şi doamnei Inspector Raluca Trocaru pentru susţinerea financiară a evenimentului. Mulţumim doamnei Paraschiv Mirela - PACO Odobeşti, doamnei Mihaela Bordea de la „Aurora” Odobeşti ,doamnei Corina Ionaşcu - Carrefour Focşani, Infinity Trophy - dlui Şerban Dabija, Fan Courier - dlui Felix Pătrăşcanu, SC. Agaton - dlui Lucian Avram, Oceanis Seafood - dlui Bogdan Manoliu. Mulţumim Ziarului de Vrancea, Radio Iaşi şi Televiziunii Atlas pentru promovare. Mulţumim CSEI Elena Doamna, Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” şi inimoşilor noştri voluntari: Cristina Păun, Răzvan Ionescu, doamnelor Mariana Hagiu, Veronica Ilie, Doina Devetah, dlui Viorel Cerguţă - Şcoala Pituluşa, Primăriei Broşteni, părinţilor, bunicilor, cadrelor didactice, lui Daniel, Ionuţ, Nico, Tania, Ione, Geo, Denis, Oana , Dana. Mulţumim, Măicuţii Domnului pentru ce am realizat”.
( Janine VADISLAV)