Educație

Biblioteca Județeană Vrancea-IN MEMORIAM: Lascăr Duiliu Zamfirescu - ultimul coleg de Clasă Palatină al Regelui Mihai I

Ziarul de Vrancea
29 mai 2020 978 vizualizări

Lascăr Duiliu Zamfirescu (n. 23 mai 1922 Berlin - 27 mai 2020 București) a fost fiul diplomatului Alexandru Zamfirescu (1892-1968) şi nepotul scriitorului și diplomatului Duiliu Zamfirescu (1858-1922) - al cărui nume îl poartă biblioteca noastră de aproape jumătate de secol. A fost, de asemenea, fratele disidentei Sandei Stolojan, remarcabilă personalitate a exilului românesc.

Și-a început studiile în străinătate, în Olanda Europei interbelice, și a avut o copilărie marcată de numeroase călătorii în întreaga lume, dată fiind funcția de ambasador a tatălui său.

În ultima întâlnire de la Focșani, în care domnul Lascăr Duiliu Zamfirescu a fost invitatul  Bibliotecii Județene Vrancea, acestane-a povestit, cu o însuflețire pe care nu i-o mai văzuserăm, despre fascinația acestor călătorii (mai ales în Brazilia și Portugalia), despre bucuria copilului de a cunoaște locuri și oameni noi. Amintirile i se transformau în poveste, spusă în mai multe limbi, cu uimitoare ușurință și, am spune, cu o candoare pe care ți-o inspiră amintirile și lucrurile care s-au fixat în suflet, lăsându-ne cu totul impresionați și încântați, ca de fiecare dată când ne-am întâlnit pe meleagurile frumoase ale bunicului său.

Viața sa a fost marcată de două efigii nepieritoare, fără să facă însă paradă de aceasta: cea a bunicului său, diplomatul și scriitorul Duiliu Zamfirescu și cea a Regelui Mihai I, al cărui coleg de liceu  a fost, în Clasa Palatină, colegialitate transformată într-o prietenie pe viață între cei doi, Lascăr Zamfirescu fiind devotat regelui şi, deopotrivă, prietenului său, până la capăt. Până și pasiunea pentru tehnică le-a fost comună. Lascăr Duiliu Zamfirescu, după finalizarea studiilor la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din București, a absolvit Universitatea Politehnică, devenind inginer în electromecanică, lucrând vreme de 11 ani în uzinele Malaxa și scriind numeroase lucrări de specialitate.

Ori de câte ori era invitat să vorbească despre descendența și moștenirea sa zamfiresciană, Lascăr Duiliu Zamfirescu spunea, invariabil, cu demnă modestie, că nu și-a întâlnit bunicul și că, fiind inginer, lasă discursul despre scriitor pe seama specialiștilor, punctând însă, de fiecare dată, remarcabila contribuție a bunicului său la desăvârşirea literaturiiși diplomației româneşti ale timpului. Duiliu Zamfirescu, deși își propusese să-și viziteze nepotul recent născut, nu a mai apucat să facă acest lucru din cauza morții sale subite, în iunie 1922, la nici o lună de la nașterea micului Lascăr Duiliu. 

 Ca reprezentanți ai Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”  Vrancea am fost onorați, în numeroase rânduri, de prezența alături de noi a domnului Lascăr Duiliu Zamfirescu, la manifestări dedicate srălucitului său bunic (întâlniri omagiale, comemorative, dezvelirea bustului marelui scriitor, la Sediul central Bibliotecii ș.a.). A colaborat, de asemenea, la Revista Lector a bibliotecii, cu articole ținând de genealogia Zamfireștilor.

Domnul Lascăr Duiliu Zamfirescu ne-a încântat, totdeauna, cu prezența sa distinsă, aristocratică, plină de cordialitate. Dacă în public intervențiile sale erau concise, pline de discreție, în mediul restrâns se dovedea un cozeur desăvârșit, căruia îi remarcai clasa, eleganța și curtoazia rafinată. Vorbea rar, alegându-și cuvintele și privind cu îngăduință și încredere în ochii interlocutorului. Iubea frumusețea lumii, a vieții, a oamenilor. 

Ne-au cucerit zâmbetul și bunăvoința sa. Ne-au impresionat memoria sa și privirile sale lungi, uneori absente, ca o fugă în Timp, parcă spre a retrăi frânturi de viață păstrate într-un cuib nevăzut al inimii. Ne-au emoționat, de fiecare dată, vizitele sale, sosirile sale în pragul Bibliotecii, ca un prieten bun, venit acasă de tare departe. Acum? Acum ne întristează că și-a ales să locuiască înt-o altă lume!

Lascăr Duiliu Zamfiresu – pelerin printr-un veac de istorie, ne-a lăsat acum demnitatea, buna-cuviință și respectul față de trecut, ca moștenire și ca lecții de reperare și păstrare a valorilor.

Recunoștință eternă și pios omagiu!

Manager,                                                                                     Relații publice,

Oana-Raluca Boian                                            Adrian Ţiglea

 

           

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.