Educație

Astăzi despre una din cele mai fascinante personalităţi ale secolului XX: Martha Bibescu: “Pentru mine, dumneavoastră sunteţi personificarea Europei” spunea Charles de Gaulle. Românii nu s-au învrednicit să-i traducă operele, dar se simt bine la Mogoșoaia

Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; n. 28 ianuarie 1889, București - d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.

Martha Bibescu a dat dovadă de un curaj imens şi de o generozitate aparte, fiindcă a rămas în Bucureşti, în timp ce, în noiembrie 1916,  autorităţile şi majoritatea cunoştinţelor sale se refugiau la Iaşi, apoi, nu doar că a îngrijit bolnavi şi a încercat să le însenineze ultimele clipe ale vieţii, dar i-a şi ajutat material pe unii şi a eliberat mai mulţi prizonieri români, graţie inteligenţei şi diplomaţiei sale.Informaţiile furnizate de ea Curţii de la Iaşi au fost extrem de folositoare regelui şi guvernului de uniune naţională, însă i-au atras nu de puţine ori ostilitatea administraţiei de ocupaţie.

În anii celui de – Al Doilea Război Mondial, Palatul Mogoşoaia a fost loc de întâlnire al diplomaților aliați, fiind, pentru câteva luni, închiriat legației elvețiene din România. Războiul a surprins-o pe prinţesă angajată civic în lupta împotriva pericolului reprezentat de Rusia stalinistă. După 6 martie 1945, moșia de la Mogoşoaia a luată forțat de guvernul comunist, Martha Bibescu obținând de la autorități declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deținea, în acte. În septembrie 1945, prințesa a plecat însă definitiv din țară – mai întâi în Anglia, apoi în Franţa – , alegând să protesteze astfel faţă de cursul politicii româneşti, lăsând palatul fiicei sale Valentina și soțului ei, Dimitrie Ghika-Comănești. În anul 1949, palatul a fost naționalizat, Valentina și Dimitrie fiind arestați. Era perioada în care Casa Dior, a cărei reclamă vie fusese timp de decenii, realiza pentru ea haine speciale, ca nişte fastuoase tunici, lungi până în pământ. În anii care au urmat, Palatul Mogoşoaia a fost din nou devastat, colecțiile de artă au fost furate, iar în 1957, a devenit sediul secției feudale a Muzeului Național de Artă. În anul 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă, iar în anul 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles.În anul 1962, primeşte Legiunea de Onoare a statului francez, iar în anul 1963, este desemnată consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească, un act de recunoaştere publică a eforturilor ei de necontestat pentru ţara sa natală. Unii cred că generalul francez a fost o altă mare iubire a ei, însă realitatea era că preşedintele francez a priceput, se pare, cel mai bine, cine era cu adevărat Martha Bibescu. De Gaulle i-a scris Marthei: “Pentru mine, dumneavoastră sunteţi personificarea Europei.”. Martha Bibescu a murit la 28 noiembrie 1973, la vârsta de 87 de ani, fiind înmormântată la cimitirul Père Lachaise din Paris. Pe piatra ei funerară se află inscripţia: „Marthe Bibesco, ecrivain français“…de Razvan Moceanu – RADOR

 

 

 

    „Frumoasă, cultă, bogată – toate la un loc pentru o singură ființă sunt un păcat de neiertat”

    —Christopher Birdwood Thomson, 1st Baron Thomson of Cardington

Biografie

Privind data exactă a nașterii scriitoarei, din mărturisirile ei se cunosc cu precizie ziua și luna (28 ianuarie, București), anul 1886 stabilit doar dintr-o întreagă serie de ipoteze ce mai cuprinde și anii 1888, 1889, 1890, 1891. Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Mama sa, Smaranda ( Emma ) Mavrocordat, descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovari avea să fie de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului.

Crescută și formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu își va împlini educația primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească. Prin căsătoria în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

După călătorii prin mai multe țări ale lumii, printre care și Persia, unde prințul George Valentin Bibescu primește o însărcinare diplomatică, Martha Bibescu își publică, la întoarcerea în Franța, prima sa carte: Les Huit Paradis (1908).

Premiat în scurt timp de Academia Franceză, acest volum va deschide seria unei opere impresionante, din care nu vor lipsi romanele de inspirație autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalități din trecut sau contemporane, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondență, o serie de biografii istorice, semnate, în parte, sub pseudonimul Lucile Decaux.

Începând din 1916 Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București, unde a rămas sub ocupație germană, a servit drept prețioasă sursă de informații pentru Guvernul român refugiat la Iași. Zoe Bengescu, fiică a uneia dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta și nepoată a lui Titu Maiorescu, nota la 1 noiembrie 1918: "La spital am fost foarte îngrijorate în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă […]. Este o mare comediantă. Două lucruri sunt certe – e foarte frumoasă și foarte inteligentă, restul depinde de timp, de împrejurări […]." Ea nu a fost numai martora acestor evenimente cruciale (primul război mondial și actul reîntregirii – "ziua cea mai plăcută din calendarul personal", cum avea să noteze peste ani), ci și o participantă activă la desfășurarea lor. După trei decenii, maturizată și luându-și rolul în serios, iat-o pe Martha Bibescu în ipostaza personificată de regina Elisabeta și regina Maria, și anume de mamă a ostașului român, de data aceasta în campania contra bolșevismului, când nu putea rămâne insensibilă la mărturisirile nepotului său, Matei Basarab Brâncoveanu, despre realitățile dramatice trăite alături de camarazii săi din Regimentul 3 Artilerie Grea. În 1945, fiind alertată de ambasada Franței că s-ar putea să fie arestată, Martha Bibescu părăsește România la bordul unui avion englez cu destinația Napoli, de unde pleacă la Paris și apoi în Anglia.

Aici se întâlnește cu moștenitorul ei, Prințul John Nicolas Ghika - Comănești pe care l-a ajutat să părăsească țara în anii tulburi care au urmat după instaurarea comunismului.

Din 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Ana de Noailles.

Cumnatul său, prințul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul * Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928).

Este de asemenea autoarea unui jurnal, din care câteva fragmente au fost publicate la fosta Editură Politică sub titlul Jurnal politic.

Se stinge din viață la 28 noiembrie 1973, la Paris. Este inmormantată la Castelul Ménars de pe Valea Loarei, fosta proprietate a soacrei ei. În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care estei Ana, contesa de Noailles.[5]

Opera

 Les Huit Paradis <=> Cele opt raiuri (1908)

    Alexandre Asiatique, ou l'histoire du plus grand bonheur possible <=> Alexandru Asiaticul, sau istoria celei mai mari fericiri posibile, 1912

    Isvor, Le Pays de Saules <=> Izvor, țara sălciilor (1923) [Este un tablou idilic al vieții din România]

    Le Perroquet Vert <=> Papagalul verde (1923) [6]

    Le destin du lord Thomson of Cardington <=> Destinul lordului Thomson (1927)

    Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928) [7]

    La Vie d'une amitié. Ma correspondance avec l'abbé Mugnier <=> Viața unei prietenii. Corespondența mea cu abatele Mugnier, Ed. Plon, Paris, (1951 - 1957)

    Le Confesseur et les poètes <=> Confesorul și poeții (1970)

    Échanges avec Paul Claudel <=> Corespondența cu Paul Claudel (1972)

    Le perroquet vert <=> Papagalul verde , Paris, 1924 Traducere: Constantin Popescu, ed. Minerva, București, 1998

    Catherine-Paris , 1927 [8]

    Une victime royale, Ferdinand de Roumanie , <=> O victimă regală, Ferdinand de România 1927,

    Noblesse de robe , <=> Noblețea robei 1928

    Royal portraits , New York, f.a., ( Portrete regale )

    Croisade pour l’anémone , <=> ( Cruciadă pentru anemonă ), 1931

    Le rire de la Naïade <=> Rîsul naiadei , 1935 etc.

    La Nymphe Europe <=> Nimfa Europa, Paris, 1960

 

Aprecieri critice

Rainer Maria Rilke

„Admirația mea pentru prințesa Bibescu era definitivă de când îl cunoscusem pe al ei Alexandru Asiatique; dar în intuiția ei de mare poet a reușit să stabilească una dintre cele mai profunde continuități umane.“

„Cine sunteți dumneavoastră? Cea mai admirabilă inteligență de femeie pe care o cunosc. Ați scris cărți mai importante decât acest «Bal»; dar nu este vreuna care să mă miște mai mult.“

Tudor Ionescu

„Întreaga ei operă, ajunsă astăzi la dimensiuni considerabile (peste 30 de volume), se subordonează dorinței de a retrăi, de a imobiliza în cuvinte, în aceste «capcane ale ideilor», cum le numește Sartre, clipa nestatornică, ființa umană asemenea clipei. La cumpăna vârstelor, afirmase că scrie de teamă să nu uite viața. Este expresia unui altruism mișcător și totodată aceea a unui egoism înverșunat, a unei avariții sentimentale.

Maestră necontestată a portretului literar, dată fiind precizia notației sale psihologice, spiritul de observație și suplețea condeiului, Martha Bibescu a fost aleasă pentru a ilustra în manualele franceze această specie literară.“

Șerban Cioculescu

„Cunoscută și sub numele de Lucile Decaux, cu care a semnat o serie de biografii istorice, Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărți, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viață literară și mondenă, cucerind prin frumusețea, inteligența și talentul ei numeroase admirații. A păstrat până la urmă nostalgia după «țara sălciilor» și amintirea prieteniilor lăsate în țară.“

 

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

 

 

 

 

---