Astăzi despre: Umberto Eco - Reputat expert în istorie medievală și poliglot
Umberto Eco (n. 5 ianuarie 1932, Alessandria, Piemont – d. 19 februarie 2016, Milano) a fost un scriitor italian, editor, filosof și semiotician Este cunoscut în special pentru romanul său Numele trandafirului (Il nome della rosa, 1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficțional combinat cu analiză biblică, studii medievale și teorie literară. De atunci a scris mai multe romane, incluzând Pendulul lui Foucault și Insula din ziua de ieri Cel mai recent roman al său, Cimitirul din Praga, publicat în 2010, este un best-seller.
Reputat expert în istorie medievală și poliglot, a făcut multe traduceri și a colaborat cu radio-televiziunea publică din Italia. Umberto Eco a avut o importantă carieră pedagogică, fiind profesor la mai multe universități.
Umberto Eco a primit 38 de titluri Doctor Honoris Causa, iar mulți consideră că ar fi meritat un premiu Nobel pentru Literatură. În ultimii ani numele său s-a numărat printre cele mai vehiculate nume cu şanse foarte mari la câştigarea Premiului Nobel pentru literatură. (republica.ro)
„Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor”, a spus Umberto Eco, distins recent cu titlul de Doctor Honoris Causa în „Comunicare și Cultură mass media” la Universitatea din Torino, unde a ținut acest discurs.(larevista.ro 21.07.2015)
Umberto Eco a fost președintele Școlii Superioare de Studii Umaniste, Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.[13] A scris texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri.
Biografie
Eco s-a născut în orașul Alessandria, din regiunea Piemont (nordul Italiei). Tatăl său, Giulio, a fost contabil, apoi guvernul l-a angajat să participe la trei războaie. În timpul celui de al II-lea război mondial, Umberto și mama sa, Giovanna, s-au mutat într-un sat mic din zona muntoasă piemonteză. Eco a fost educat ca romano-catolic în Societatea St. Francis de Sales, iar în operele sale, precum și în interviuri, a făcut referire la acest ordin și la fondatorul lui.[14] Numele său de familie este probabil un acronim pentru ex caelis oblatus (Latină: un cadou din cer), care i-a fost atribuit bunicului său (care a fost orfan) de un funcționar de stat.[15] A studiat la Torino, luându-și licența în estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. Conduce revista VS. Quaderni di studi semiotici. În anii 1960 a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor Marcatre și Quindici. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). Este autor de romane, eseuri, tratate academice și cărți pentru copii. Profesor de semiotică la câteva universități celebre europene și americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa științifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului.
Romane
Strălucitoarea sa operă beletristică, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj și pentru abundența simbolurilor și aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului, Umberto Eco teoretizează printre primii conceptele postmodernismului. Romanul a fost ecranizat în 1986.[16]
Opere literare
Diario minimo, 1963 (rom. Jurnal minim, traducere Corina Anton, Ed. Humanitas, 2004)
Il nome della rosa, 1980 (rom. Numele trandafirului, traducere Florin Chirițescu, Ed. Dacia, 1984), Premiul pentru cea mai bună carte a anului și Premiul Strega în 1981)
Il pendolo di Foucault, 1988 (rom. Pendulul lui Foucault, traducere Ștefania Mincu și Marin Mincu, Ed. Pontica, 1991), Premiul Bancarella
Il secondo diario minimo, 1992
L'isola del giorno prima, 1994 (rom. Insula din ziua de ieri, Ed. Pontica, 1995)
Baudolino, 2000 (rom. Baudolino, 2001)
La misteriosa fiamma della regina Loana, 2004 (rom. Misterioasa flacără a reginei Loana, Ed. Polirom, Iași 2004 și Ed. Pontica, 2005)
Il Cimitero di Praga, 2010 (rom. Cimitirul din Praga, traducere Ștefania Mincu, Ed. Polirom, Iași 2010)
Cărți pentru copii
Toate sunt ilustrate de Eugenio Carmi
La bomba e il generale, 1966
I tre cosmonauti, 1963
Gli gnomi di Gnu, 1992
Lucrări de semiotică-filozofică și critică literară
Il problema estetico in San Tommaso, Torino, Edizioni di Filosofia, 1956, a doua ediție modificată, Il problema estetico in Tommaso d'Aquino, Milano, Ed. Bompiani, 1970
Sviluppo dell'estetica medievale, În Momenti e problemi di storia dell'estetica, 1959, Milano, Marzorati, a doua ediție modificată, Arte e bellezza nell'estetica medievale, Milano, Editura Bompiani, 1987
Opera aperta, 1962, (rom. Opera deschisă, traducere de Cornel Mihai Ionescu, Editura pentru Literatura Universală, 1969, Ed. Paralela 45, 2006 )
* La struttura assente, 1968 (rom. Structura absentă)
Segno, 1973
Trattato di semiotica generale, 1975, (rom. Tratat de semiotică generală,București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982)
A semiotic Landscape. Panorama sémiotique. Proceedings of the Ist Congress of the International Association for Semiotic Studies, Den Haag, Paris, New York: Mouton (= Approaches to Semiotics, 29), 1979 (cu Seymour Chatman și Jean-Marie Klinkenberg).
Lector in fabula. La cooperazione interpretativa nei testi narrativi, 1979 (rom. Lector in fabula(1979, Ed. Univers, 1991)
Postille a „Il nome della rosa“, 1983
Semiotica e filosofia del linguaggio, 1984, (Semiotica și filosofia limbajului, 1984)
I limiti dell'interpretazione, 1990, (rom. Limitele interpretării, Ed Pontica, 1995, Ed. Polirom, 2011)
Sei passegiate nei boschi narrativi. Norton Lectures, 1994 (rom. Șase plimbări prin pădurea narativă)
Kant e l'ornitorinco, 1997 (rom. Kant și ornitorincul, trad. Stefania Mincu, Ed. Pontica, 2002, Ed. Polirom, 2010
Sulla letteratura, 2002 (rom. Despre literatură, 2002)
Dire quasi la stessa cosa. Esperienze di traduzione, 2003
Confessions of a Young Novelist. Richard Ellmann Lectures in Modern Literature, Harvard University Press, 2011 (rom. Confesiunile unui tinar romancier´, Traducere de Ioana Gagea, Ed. Pollirom, 2011)
Opere cu caracter eseistic și alte opere
Apocalittici e integrati, 1964 u. 1978 (rom. Apocaliptici si integrati . Comunicatii de masa si teorii ale culturii de masa1964, Polirom, Iași 2008)
Come si fa una tesi di laurea, 1977 (rom. Cum se face o teză de licență, Ed. Pontica, 2000, Ed. Polirom, Iași 2006);
Dalla periferia dell'impero, 1977 șiSette anni di desiderio, 1983
Sugli specchi e altri saggi, 1985
Arte e bellezza nell’estetica medievale, 1987
Il secondo diario minimo, 1992
La ricerca della lingua perfetta nella cultura europea, 1993 (rom. În căutarea limbii perfecte, traducere de Dragos Cojocaru, Editura Polirom, Iași 2002)
In cosa crede chi non crede?, în colaborare cu Carlo Maria Martini, 1996 (rom. În ce cred cei care nu cred?, traducere de Dragoș Zamoșteanu, Ed. Polirom, Iași 2011)
Cinque scritti morali, 1997 (rom. Cinci scrieri morale, trad. rom. Pontica, 1998, Ed. Humanitas, București 2005)
La Bustina di Minerva, 2000 (rom. Pliculețul Minervei, Humanitas, București 2004)
Storia della Bellezza, a cura di U. E., 2004
A passo di gambero. Guerre calde e populismo mediatico, 2006
La memoria vegetale e altri scritti di bibliofilia, 2006
Storia della Bruttezza, a cura di U. E., 2007
Vertigine della lista, 2009
De la Wikipedia, enciclopedia liberă