Educație

Astăzi despre: Ultimul fabulist autentic din literatura română: Grigore Alexandrescu - întemnițat și marginalizat din cauza unei fabule

Ziarul de Vrancea
22 feb 2021 968 vizualizări

Grigore Alexandrescu (n. 22 februarie 1810, Târgoviște, Țara Românească – d. 25 noiembrie 1885 București, România) a fost un poet și fabulist român.

S-a născut la Târgoviște, pe data de 22 februarie în anul 1810, în mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu. Rămâne orfan și sărac, dar de mic dovedește o inteligență deosebită și o memorie extraordinară. Învață greaca și franceza. A devenit elev la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoștință cu Ion Heliade Rădulescu. Îi uimește pe toți prin talentul său poetic. Un timp va locui acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie, Miezul nopții, în Curierul Românesc, urmată de elegia Adio. La Târgoviște.

O vreme a fost ofițer, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 și Lebăda și puii corbului) este întemnițat.

Lebăda şi puii corbului

                        Lebăda odată-aflase

                        (Însă cum se întâmplase,

                        Nu pot să vă dau cuvânt)

                        Cum că într-un colţ de lume,

                        Într-un loc cu mare nume,

                        Şi pe un frumos pământ,

 

                        Nişte păsări osândite,

                        Corbi de câţiva ani numite,

                        În primejdie trăiesc.

                        Lebedele au din fire

                        O ciudată presimţire,

                        Care este dar ceresc.

 

                        Aşa, să le izbăvească,

                        Cu o râvnă părintească,

                        Ea plecă până în zori.

                        Ajungând într-o livede,

                        În culcuş de vulpe vede

                        Pui de corb nezburători,

 

                        Care într-o vizuină

                        Petrecea ca în grădină,

                        De-a lor soartă mulţumiţi.

                        Pasărea cea albă-ndată

                        Către dânşii se arată,

                        Zice: „Puilor iubiţi!

 

                        Soarta voastră e de milă:

                        Spuneţi cum pe voi în silă

                        Aici vulpea v-a adus?”

                        Corbuleţii în mirare

                        Răspund iute, râzând tare:

                        „Noi de voie ne-am supus.

 

                        Vulpe ce e, nu ştim spune,

                        Decât că năravuri bune

                        Acea damă arăta:

                        Că avea coadă pe spate,

                        C-al ei păr în galben bate

                        Şi că ochi lucioşi purta.

 

                        Ea când ne-a luat de-acasă,

                        Ne-a spus că la a sa masă

                        Are feluri de mâncări,

                        Că e prinţ de dobitoace,

                        Că pe noi va a ne face

                        Să ajungem la mari stări.

 

                        Ne-a mai spus că ne e rudă,

                        Că din vârsta cea mai crudă

                        Neamul nostru l-a iubit.

                        Ea, ca şi al nostru tată,

                        Că ne tragem ne arată

                        Din vulturul cel slăvit.

 

                        Şi adesea ne vorbeşte

                        Că din suflet se sileşte

                        A ne da slava dintâi.”

                        Lebăda strigă cu jale:

                        Sunteţi pe a morţii cale,

                        O, voi ai corbului fii!

 

                        Dar al vostru sec părinte

                        Cum nu şi-a adus aminte

                        Ceea ce i s-a-ntâmplat,

                        Când îşi părăsi locaşul

                        Şi din gură lăsă caşul,

                        Iar de vulpe înşelat?”

 

                        Puii nebăgând-o-n seamă:

                        „Cale bună-i zic, madamă,

                        Noi nu ştim ce ne vorbeşti.

                        Şi prin astfel de cuvinte,

                        Să ne scoţi acum din minte

                        Cam degeaba te sileşti.”

 

                        „Eu mă duc, lebăda zise,

                        Însă vouă vă sunt scrise

                        Multe rele să răbdaţi;

                        Căci prostia-vă cea mare,

                        Ca ş-a penii-ntunecare,

                        Nu se poate s-o spălaţi.”

A ocupat funcții mărunte. În 1848 e redactor al ziarului Poporul suveran. În ultimii 25 de ani de viață a fost marcat de alienare mintală.

A murit sărac la București în anul 1885. Vasile Alecsandri, într-o scrisoare trimisă din Paris lui Alexandru Papadopol-Calimah, deplângea nepăsarea față de cel mai de seamă fabulist român: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mîhnit atît de mult (căci el era mort de mai mulți ani), cît m-a mîhnit nepăsarea generației actuale în privirea lui și uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit.”

Activitatea literară

A debutat cu poezii publicate în Curierul Românesc condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influențată de ideile care au pregătit Revoluția din 1848.

Poet liric, scrie mai întâi meditații romantice, sub influența lui Lamartine. Tonul lor este extraordinar de fantastic. Cea mai reușită este Umbra lui Mircea. La Cozia (făcuse o călătorie în Oltenia, cu prietenul său, Ion Ghica).

Este ultimul fabulist autentic din literatura română, scriind circa 40 de fabule, în care adevărul este mascat, din cauza cenzurii autorităților (Câinele și cățelul, Boul și vițelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală ș.a.).

Lui Grigore Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română, ca specii literare autonome epistola, meditația și satira. A tradus din Lamartine și Byron.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.