Astăzi despre: Șeful de operaţiuni al Marelui Cartier General de la 1877: Generalul Iacob N. Lahovari. Unul dintre cei mai abili diplomaţi de pe continent. S-a luptat la Vidin şi la Plevna, iar pe pieptul uniformei sale abia mai încăpeau decoraţiile
Iacob N. Lahovari (n. 16 ianuarie 1846, București – d. 7 februarie 1907, Paris) a fost un general și politician român. A fost ministru al afacerilor străine, ministru de război și șef al Marelui Stat Major. A fost fratele lui Alexandru N. Lahovari și Ion N. Lahovari.
Fraţii Lahovary au fost unii dintre cei mai importanţi oameni politici ai secolului al XIX-lea. Alexandru Lahovary, cel după care şi-a luat numele şi o piaţă importantă din Bucureşti, a fost Ministru de Externe al României timp de două mandate preluând portofoliul de la Petre Carp. Şef al diplomaţiei a fost şi cel de-al doilea frate, Ion, tatăl Marthei Bibescu, romancieră franceză de origine română, membră a Academiei din Paris.Unul din mentorii Marthei Bibescu a fost chiar unchiul său Iacob care a învăţat-o pe scriitoare încă de copilă să respecte valorile patriei în care s-a născut.
„Familia
Lahovary este de origine grecească şi a venit în Valahia în secolul al
XVIII-lea. Ei au fost o familie conservatoare al cărei apogeu politic
s-a întins până în preajma Primului Război Mondial", precizează
istoricul Adrian Majuru.
De
la cârma Ministerului de Război, Lahovary îşi testa talentul şi la
„Ministerul Afacerilor Streine", între 1904 şi 1907. După trei ani de
mandat, era considerat deja unul din cei mai dibaci diplomaţi pe care îi
avea Europa în acele vremuri. Se descurcase minunat în încercarea de a
păstra un echilibru între relaţiile României cu ţări care erau în război
sau în prag de conflict armat. După ce refuzase elegant
implicarea României alături de Austro-Ungaria într-un război preventiv
în Serbia, el s-a opus politicos şi solicitării Japoniei de a încheia un
pact de prietenie şi comerţ. Motivul? Japonia şi Rusia erau pe atunci
în război şi acceptarea protocolului ar fi răcit periculos relaţiile cu
imperiul ţarist. Lahovary a murit în cel de-al treilea an de mandat ca
ministru de Externe.
La moartea sa toate marile ţări ale Europei şi-au trimis diplomaţii să-şi exprime profundul regret. Inclusiv otomanii pe care îi bombardase cu 30 de ani în urmă l-au trimis la priveghi pe ambasadorul Munir Paşa.
Erou de front Generalul îşi câştigase simpatia ţării încă din vremea Războiului de Independenţă. În 1877 fusese numit şef de operaţiuni al Marelui Cartier General, iar de el şi de alţi ofiţeri depindea soarta unei naţiuni. Fără o victorie în faţa otomanilor aşezaţi la sud de Dunăre, România poate nu şi-ar fi câştigat nici astăzi independenţa. Deciziile pe care le-a luat în primele bătălii ale războiului îi uimiseră pe mai bătrânii săi superiori. După luptele de la Griviţa, ministrul de război de atunci i-a întocmit un raport în care solicita avansarea imediată a lui Lahovary la rangul de locotenent-colonel, menţionând că înaintarea i se oferă „pentru serviciu excepţional în campanie".
Lahovary a înaintat pe front alături de ceilalţi ostaşi. S-a luptat şi la Vidin, şi la Plevna, iar la sfârşitul războiului, pe pieptul uniformei sale abia mai încăpeau decoraţiile primite de la români şi de la aliaţii ruşi.
Plănuia în secret eliberarea Transilvaniei
După învingerea otomanilor, Lahovary şi-ar fi putut aştepta liniştit ieşirea la pensie. Dar nu s-a mulţumit doar cu cariera militară.
Încurajat de fraţii săi intră în politică şi ajunge, în anul 1891, să conducă Ministerul de Război. Nu mai puţin de patru mandate a stat aici. A fost cel care a făcut cea mai importantă reformă a armatei până în preajma Primului Război Mondial. A reorganizat infanteria pentru a micşora timpul mobilizării generale. A schimbat soldaţilor „flintele" preistorice pe care le aveau încă de pe vremea Războiului de Independenţă aducând în ţară cele mai bune puşti ale vremii, Mannlicher calibru 6 mm.
Tot la iniţiativa generalului se triplase numărul regimentelor din cavaleria românească şi se înfiinţase prima herghelie militară din ţară. Şi în artilerie crescu numărul de regimente. Lahovary a organizat prima artilerie „de cetate". Generalul a fost un vizionar şi, în ciuda relaţiilor strânse pe care le avea România cu Austro-Ungaria, în acea vreme el a avut curajul să elaboreze, în secret, un plan de război ofensiv pentru eliberarea Transilvaniei.
Un diplomat abil
De la cârma Ministerului de Război, Lahovary îşi testa talentul şi la „Ministerul Afacerilor Streine", între 1904 şi 1907. După trei ani de mandat, era considerat deja unul din cei mai dibaci diplomaţi pe care îi avea Europa în acele vremuri. Se descurcase minunat în încercarea de a păstra un echilibru între relaţiile României cu ţări care erau în război sau în prag de conflict armat. După ce refuzase elegant implicarea României alături de Austro-Ungaria într-un război preventiv în Serbia, el s-a opus politicos şi solicitării Japoniei de a încheia un pact de prietenie şi comerţ. Motivul? Japonia şi Rusia erau pe atunci în război şi acceptarea protocolului ar fi răcit periculos relaţiile cu imperiul ţarist. Lahovary a murit în cel de-al treilea an de mandat ca ministru de Externe.
La moartea sa toate marile ţări ale Europei şi-au trimis diplomaţii să-şi exprime profundul regret. Inclusiv otomanii pe care îi bombardase cu 30 de ani în urmă l-au trimis la priveghi pe ambasadorul Munir Paşa.
Fraţii Lahovary au fost unii dintre cei mai importanţi oameni politici ai secolului al XIX-lea. Alexandru Lahovary, cel după care şi-a luat numele şi o piaţă importantă din Bucureşti, a fost Ministru de Externe al României timp de două mandate preluând portofoliul de la Petre Carp. Şef al diplomaţiei a fost şi cel de-al doilea frate, Ion, tatăl Marthei Bibescu, romancieră franceză de origine română, membră a Academiei din Paris.Unul din mentorii Marthei Bibescu a fost chiar unchiul său Iacob care a învăţat-o pe scriitoare încă de copilă să respecte valorile patriei în care s-a născut.
Personalităţi istorice
Pentru importanţa pe care au avut‑o în istorie membrii familiei Lahovary mai multe instituţii de învăţământ din ţară, străzi şi pieţe din marile oraşe au primit numele acestora. „În Bucureşti, familia este marcată prin două monumente. Unul în Piaţa Lahovary, al lui Alexandru, şi celălalt în Piaţa Senatului, ridicat în memoria lui Emil Lahovary.
Emil a murit în ultimul duel din istoria României. Nicolae Filipescu, fost primar al Bucureştiului, i-a aruncat mănuşa după ce Lahovary a scris un articol despre activitatea lui politică. S-au luptat în săbii şi Lahovary a fost omorât", menţionează istoricul Majuru.
Capela - o bijuterie arhitecturală semnată Ion Mincu
Monumentul funerar a fost profanat de primarul Marian Vanghelie, care în 2008 şi-a înmormântat aici două rude. Cazul a intrat şi în atenţia procurorilor. Vanghlelie şi acoliţii săi, care l-au ajutat să înhaţe monumentul, trebuie să răspundă acuzaţiilor de profanare de morminte, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi distrugerea în formă calificată. Cavoul în care au fost înmormântaţi membrii neamului Vanghelie, în 2008, a fost construit de celebrul arhitect Ion Mincu la comanda generalului Iacob Lahovary. Specialiştii sunt de părere că valoarea artistică a construcţiei este incontestabilă.
„Pe lângă faptul că este lucrat foarte îngrijit, este un exemplu cu totul aparte de arhitectură funerară, şi este deci cu atât mai preţios, fiind un cavou insolit, proiectat de Mincu sub forma originală a unei biserici tradiţionale româneşti. Decoraţia exterioară, sub forma elementelor de piatră, şi frescele atent realizate transpun la scară volumetria şi imaginea unei biserici, făcând cavoul Lahovary să fie, probabil, singurul de acest gen din patrimoniul arhitectonic românesc", comentează arhitectul Andrei Şerbescu, lector universitar la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu"
La începutul lunii martie 2012, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, din Ministerul Culturii, a clasat capela, aceasta fiind inclusă pe lista monumentelor istorice.
Printre regulamente
Vasile Timiş, secretar de stat în Ministerul Culturii, spune că o clasare a unui monument, conform legii, se face doar la cererea unei instituţii sau asociaţii. Lipsa clasării capelei în lista monumentelor protejate poate însemna condamnarea la moarte a cavoului.
Ultimii urmaşi ai Lahovarilor care au deţinut capela au fost decăzuţi din drepturi pentru că au lăsat locul în parăsire. Conform regulamentului de funcţionare a cimitirelor, „construcţiile executate de către concesionar sunt proprietatea acestuia, urmând ca, la încetarea dreptului de folosinţă, acesta să elibereze terenul". În lipsa unui urmaş al Lahovarilor, actualul concesionar, Mircea Sorin Niculae, vărul lui Vanghelie, poate „elibera" el însuşi terenul.
Sursa: historia.ro
Citiți și:
În casa generalului Lahovary din București se pot face întreruperi de sarcină, bustul i-a fost furat, osemintele
aruncate din cavou, iar în locul lor se odihnește bunicul lui Marian
Vanghelie
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Cum și de ce a fost recent simulat un proces civil de către elevi ai Colegiul Național „Al.I.Cuza” la Palatul de Justiție din Focșani
De același autor
