Astăzi despre întemeietorul operei românești: Eduard Caudella - a fost și primul profesor de muzică al lui George Enescu
Eduard Caudella (n. 22 mai sau 3 iunie 1841, Iași, Principatul Moldovei — d. 15 aprilie 1924, Iași, România) a fost un compozitor român de muzică de operă, violonist, dirijor, profesor și critic de muzică.
Eduard Caudella descinde dintr-o familie de muzicieni.
Tatăl său, Francisc Caudella (1812-1868), muzician autodidact, a venit din Viena și s-a stabilit la Iași, în 1830, unde a lucrat pentru început ca violoncelist pe lângă trupele de teatru franceză și germană. După ce s-a făcut cunoscut predând muzica unor copii de boieri, a fost numit, la 1 octombrie 1860, ca primul director al nou înființatei școli de muzică, care din 1864 a devenit Conservatorul de muzică și declamațiune.
Bunicul său, Filip Caudella, a publicat în 1822, la Sibiu, prima partitură de cântece românești,[3] dar și o serie de motete compuse de el (1830).
Eduard Caudella a început studiile muzicale la Scheia și Iași (1850-1853) cu Paul Hette (vioară) și Francisc Caudella (teorie-solfegiu)[5], apoi și-a continuat studiile la Berlin și Frankfurt (1853-1857), cu Hubert Ries (1802-1886), Henri Vieuxtemps (vioară) și cu Adolphe Rieß (pian). A plecat apoi la Paris să studieze cu Lambert Massart și cu Delphin Allard.
Între 1861 și 1864 a revenit la Iași, unde a fost violonist la curtea domnească a lui Alexandru Ioan Cuza. A fost inițiat în francmasonerie la 3 decembrie 1866 în Loja Steaua României din Iași. La fel ca tatăl său, Eduard Caudella a predat la școala de muzică, iar între 1892 și 1901 a fost rector al Conservatorului. Între elevii săi s-au numărat Athanasie Theodorini, Mircea Bârsan, Mircea Anghelescu și dirijorul Antonin Ciolan. A fost și primul profesor de muzică al lui George Enescu care, mai târziu, i-a dedicat lui Caudella lucrarea sa pentru vioară „Impresii din copilărie”.
În cadrul Conservatorului din Iași, Eduard Caudella a înființat prima orchestră simfonică, al cărei dirijor a fost.
A mai dirijat și orchestrele de la teatrul românesc (1861-1875), de la trupa da teatru german (1868-1870) și de la opera italiană (1870-1874), unde a condus o serie de opere de Giuseppe Verdi (Lombarzii, Rigoletto, Trubadurul, Ernani), de Gaetano Donizetti (Lucia di Lammermoor, Maria de Rohan), Gioachino Rossini (Bărbierul din Sevilla), Vincenzo Bellini (Norma, Somnambula) și Charles Gounod (Faust, Sapho).
A abordat și repertoriul național, dirijând din Eduard Wachmann (Lipitorile satului), Alexandru Flechtenmacher (Baba Hârca, Cinel Cinel).
A realizat și o serie de compoziții proprii, fiind întemeietorul operei românești.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Datorită pregătirii sale complexe şi experienţei pedagogice şi artistice vaste, a fost în măsură să întrevadă geniul copilului George Enescu, pe care l-a îndrumat, un timp, ca profesor particular, sfătuindu-l apoi pe tatăl acestuia să-l trimită la Viena pentru studii specializate.
Eduard Caudella este unul dintre cei mai importanți compozitori români din perioada sfârşitului de secol XIX și începutului de secol XX. A compus în aproape toate genurile, însă niciunul nu a egalat succesul de care s-a bucurat creaţia sa dedicată teatrului liric, "gen superior" în viziunea sa, domeniu care i-a şi adus consacrarea în spaţiul românesc.
A îmbogăţit repertoriul național prin creaţii de valoare, majoritatea - cu substrat istoric: vodevilul Harță-Răzeșul (1872) după Vasile Alecsandri; opera comică Olteanca (1880); opereta Fata răzeșului (1881); opera bufă Hatmanul Baltag (1882), pe libretul lui Iacob Negruzzi și Ion Luca Caragiale; opereta Beizadea Epaminonda (1883), libretul de Iacob Negruzzi; opera Petru Rareș (1889); legenda lirică Traian și Dochia (1917).
"Deținătorul unei tehnici componistice superioare multora dintre predecesorii săi, Caudella a fost adeptul unei unități dramatice riguroase, care presupunea o bună proporționare între numere și o permanentă relaționare între text și muzică, din punct de vedere tematic îndreptându-se în general către valorile naționale. Drama istorică de orientare romantică Petru Rareș este scrisă în concordanță cu legile declamației, iar muzica ei se înscrie în zone sonore foarte particularizate în funcție de personajele pe care le portretizează. Se mai poate remarca diversitatea numerelor, apelul la laitmotiv și dozarea justă între voci și instrumente. Opera Petru Rareș încheie o epocă a muzicii românești și anunță o alta, anul premierei (1900) nefiind lipsit de importanță în această periodizare." (Larousse: Dicţionar de mari muzicieni)
Departe de înnoirile de limbaj care îşi făceau loc în creaţia vremii (se declara un adversar deschis al disonanţelor promovate de "modernişti") Eduard Caudella a rămas un adept fidel al stilului romantic, de filiaţie germană în mod special, manifestat cu precădere în creaţia simfonică, de cameră, corală sau de lied (Uvertura "Moldova", "Pe mare" (1895), "Dor de țară" (1896, rev. 1904), Notturno (1901), Amintiri din Carpați (1907), Concertul nr.1 în sol minor pentru vioară și orchestră (1913), Concertino pentru vioară și orchestră (1918): ultimele două - scrise la îndemnul lui George Enescu, autorul demonstrând în desfăşurarea lor o excelentă stăpânire a tehnicii componistice din perioada romantismului, păstrând în mpod deosebit amprenta mentorului său Henri Vieuxtemps.
Irina Barbu
Mormântul muzicologului Eduard Caudella, aflat în Cimitirul Eternitatea din municipiul Iași, este înscris în Lista monumentelor istorice 2004 - Județul Iași sub nr. 1574 cu codul IS-III-m-B-04307.
Opere
Harță Răzeșul (1872)
Olteanca (1880)
Hatmanul Baltag (1884)
Beizadea Epaminonda (1885)
Fata răzeșului (1885)
Petru Rareș (1889)
Traian și Dochia (1917)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Mânuţele noastre salvează planeta. Şcoala Gimnazială „Emil Atanasiu” Garoafa în „Săptămâna verde”
De același autor
