Astăzi despre Petru Creția - profesor de limba greacă, traducător al operei lui Platon, autor, eminescolog, filosof și eseist
„Era cu totul conştient de calitatea excepţională a minţii sale. Dar, aşa cum astăzi este total ignorat, în timpul vieţii n-a fost niciodată onorat pe măsură. Şi asta nici măcar atunci cînd numele său s-a confundat cu clasicismul culturii sau cu cel al editorului en titre al manuscriselor eminesciene. Înţelesese, cred, că împărtăşea soarta dintotdeauna a intelectualului de rasă confruntat cu standarde ale vedetismului cultural pe care poate că, în secret, şi le dorea, dar pe care, prin sobrietatea minţii sale, el nu le putea atinge. Nu înseamnă că n a suferit. Ştia că ne domină pe toţi prin ştiinţa lui de carte, poate prin sensibilitate, oricum prin nebunie existenţială şi, desigur, prin felul nespus de nobil în care folosea limba. ” (Gabriel LIICEANU Nu vreau să-l uit)
Petru Creția (n. 21 ianuarie 1927, Cluj – d. 14 aprilie 1997, București) a fost un profesor de limba greacă, traducător al operei lui Platon, autor, eminescolog, filosof și eseist român.
S-a născut la Cluj, ca fiu al unui funcționar, Aurel Creția, și al soției acestuia, Călina Creția (înainte de căsătorie, Humița). A studiat limbile clasice la Universitatea din București, în perioada 1946-1951.
Din 1952 până în 1971 urmează o carieră universitară: este asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde ține cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția, profesor la aceeași facultate. Între 1971 și 1975 este cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei Române. Din 1975 editează, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu. Din 1971 coordonează, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică. După 1989 conduce revista de istorie literară Manuscriptum.
A fost unul din ultimii vorbitori din balconul Pieței Universității, înaintea mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Norii (Cartea Românească, 1979)
Epos și logos (Univers, 1981)
Poezia (1983)
Pasărea Phoenix, (1986)
Oglinzile (Humanitas, 1993)
Luminile și umbrele sufletului (Humanitas, 1995)
Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997)
În adâncile fântâni ale mării (Humanitas, 1997)
Testamentul unui eminescolog (Humanitas, 2000)
Traduceri
din Vechiul Testament:
Iov, Iona, Ecleziastul, Ruth, Cântarea Cântărilor (cu studii introductive, 1995)
din latina medievală:
Dante, De vulgari eloquentiae, Epistolae, Eclogae
din italiană:
M. Bontempelli, Oameni în timp (1966);
E. Cecchi, Peștii roșii (1973);
Longos, Daphnis și Chloe,
A. Tilgher, Viața și nemurirea în viziunea greacă
din franceză:
Marguerite Yourcenar, Povestiri orientale (1993);
Alexis, Creierul negru al lui Piranesi (1996);
Georges Dumézil, Zeii suverani ai indoeuropenilor;
Emil Cioran, Emil Cioran.Antologia portretului - de la Saint-Simon la Tocqueville (Humanitas, 1997).
G. Duby, Cavalerul, femeia și preotul (1997);
François Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul istoric (1995);
din engleză:
Virginia Woolf, Doamna Dalloway (1968), Valurile (1973), Eseuri (1972);
T. S. Eliot, Eseuri (1975);
Frances A. Yates, Iluminismul rozicrucian;
Graham Swift, Ultima comandă.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
