Educație

Astăzi despre: Panait Istrati

Ziarul de Vrancea
15 apr 2018 247 vizualizări

Panait Istrati (numele la naștere: Gherasim Istrati, n. 10 august 1884,[2] Brăila, România – d. 16 aprilie 1935,[3][2][4] București, România) a fost un scriitor român de limbă română și franceză

Opere semnificative      „Chira Chiralina”, „Ciulinii Bărăganului”, „Povestile lui Adrian Zograffi”

Influențe

Romain Rolland

Nikos Kazantzakis 

Viața

Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis, grec chefalonit.

A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete, ca și Maxim Gorki, scriitorul rus și apoi sovietic cu care a fost comparat adesea. Și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.

Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste.

Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland. A publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les Récits d'Adrien Zograffi („Povestile lui Adrian Zograffi”).

Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara:

    "Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean".[5]

Pamfil Șeicaru îl numește pe Istrati „biet poet al șezuturilor deflorate”, datorită includerii unui personaj homosexual în Chira Chiralina.[6]

În 1927 a vizitat Moscova și Kievul (și a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl întâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul și în Raport către El Greco). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspirație a operei Vers l'autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunță abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: "Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?". Antologia Vers l'autre flamme cuprinde nu doar textul Spovedania unui învins a lui Istrati, ci și alte scrieri căci Victor Serge este, de pildă, un alt autor. Publicarea cărții va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comuniști considerându-l fascist).

În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul L’Homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.

A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret. Monumentul de la mormântul său a fost realizat de către Milița Petrașcu.

Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

Opera

În jurul anului 1935, când s-a realizat o statistică, s-a stabilit că Istrati era deja tradus în 27 de limbi, ceea ce demonstrează că Panait Istrati nu a avut numai un succes de librărie, ci a pătruns în foarte multe medii culturale din întreaga lume, ajutat probabil de faptul că scria în limba franceză.[7]

Ciclul „Adrian Zografi”

    Les Récits d’Adrien Zograffi / Povestirile lui Adrian Zografi:

        Kyra Kyralina, Rieder, Paris, 1924, prefață: Romain Rolland; versiune românească de autor: I. G. Hertz, București, 1934;

        Oncle Anghel, Rieder, Paris, 1924; versiune românească de autor: Renașterea, București,1925;

        Les Haidoucs: I. Présentation de Haidoucs, Rieder, Paris, 1925;

        Les Haidoucs: II. Domnitza de Snagov, Rieder, Paris, 1926;

    Enfance d’Adrien Zograffi / Copilăria lui Adrian Zografi:

        Codine, Rieder, Paris, 1926; versiunee românească de autor: I. G. Hertz, București, 1935;

    Adolescence d’Adrien Zograffi / Adolescența lui Adrian Zografi:

        Mikhail, Rieder, Paris, 1927;

    Vie d’Adrien Zograffi / Viața lui Adrian Zografi:

        La Maison Thuringer, Rieder, Paris, 1933; versiune românească de autor: Cartea Românească, București,1933;

        Le Bureau du placement, Rieder, Paris, 1933; versiune românească de autor: Cartea Românească, București,1933;

        Méditerranée. Lever du soleil, Rieder, Paris, 1934;

        Méditerranée. Coucher du soleil, Rieder, Paris, 1935; versiune românească de autor: Cartea Românească, București,1936;

În afara ciclului „Adrian Zografi”

        Trecut și viitor. Pagini autobiogafice, Renașterea, București,1925;

        La Famille Perlmutter, Gallimard, Paris, 1927 (în colaborare cu Josué Jéhouda);

        Isaac, le tresseur de fil de fer, Joseph Hessler librairie, Strasbourg, 1927;

        Le Refrain de la fosse (Nerantsoula), Grasset, Paris, 1927;

        Mes départs (pages autobiographiques), Gallimard, Paris, 1928; versiune românească de autor (postum): Cartea Românească, București, 1940;

        Les Chardons du Baragan, Bernard Grasset, Paris, 1928; versiune românească de autor, numai primul capitol (postum): Moderna, București, 1943;

        Confession pour vaincus. Après seize mois dans l’URSS, Rieder, Paris, 1929;

        Le Pécheur d’éponges (pages autobiographiques), Rieder, Paris, 1930; versiune românească de autor (postum): Dacia, București, f.a.;

        Pour avoir aimé la terre, Denoël et Steele, Paris, 1930;

        Tsatsa Minnka, Rieder, Paris, 1931; versiune românească de autor: Eminescu, București, 1931;

        En Égypte, Éditions des Cahiers libres, Paris, 1931.

Ediții

    Opere alese / Œuvres choisies, ediție bilingvă româno-franceză, texte alese, prefață și note de Al. Oprea, traducere de Eugen Barbu, vol. I-IX, București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 1966-1984

    Opere, ediție bilingvă franceză-română, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Zamfir Bălan, Editura Istros a Muzeului Brăilei (Kyra Kyralina / Chira Chiralina, 1993, ediția a doua, 2009; Oncle Anghel / Moș Anghel, 1995; Codine / Codin, 1996; Tsatsa Minnka/Țața Minca, 1997; La maison Thuringer / Casa Thuringer, 1998).

    Opere. Povestiri. Romane, ediție îngrijită, cronologie, note și comentarii de Teodor Vârgolici, introducere de Eugen Simion, vol. I-II, București, Editura Univers Enciclopedic, colecția „Opere fundamentale”, 2003

Ecranizări

    Kira Kiralina, film mut sovietic, 1928, regia: Boris Glagolin

    Kira Kiralina, film românesc din 2014, regia: Dan Pița

    Ciulinii Bărăganului, coproducție Franța-România, 1957, regia: Louis Daquin, Gheorghe Vitanidis. Ecranizare după romanul omonim.

    Codin (Codine), coproducție Franța-România, 1962, regia: Henri Colpi. Ecranizare după romanul Copilăria lui Adrian Zograffi. Scenariul: Dumitru Carabăț, Henri Colpi, Yves Jamiaque. Premiul pentru cel mai bun scenariu, Festivalul de film de la Cannes, 1963.

    Balkán! Balkán!, coproducție Ungaria-Franța-Turcia, 1993, regia: Maár Gyula. Ecranizare după Chira Chiralina.

Viața

Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis, grec chefalonit.

A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete, ca și Maxim Gorki, scriitorul rus și apoi sovietic cu care a fost comparat adesea. Și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.

Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste.

Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland. A publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les Récits d'Adrien Zograffi („Povestile lui Adrian Zograffi”).

Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara:

    "Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean".

Pamfil Șeicaru îl numește pe Istrati „biet poet al șezuturilor deflorate”, datorită includerii unui personaj homosexual în Chira Chiralina.

În 1927 a vizitat Moscova și Kievul (și a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl întâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul și în Raport către El Greco). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspirație a operei Vers l'autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunță abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: "Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?". Antologia Vers l'autre flamme cuprinde nu doar textul Spovedania unui învins a lui Istrati, ci și alte scrieri căci Victor Serge este, de pildă, un alt autor. Publicarea cărții va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comuniști considerându-l fascist).

În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul L’Homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.

A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret. Monumentul de la mormântul său a fost realizat de către Milița Petrașcu.

Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

Opera

În jurul anului 1935, când s-a realizat o statistică, s-a stabilit că Istrati era deja tradus în 27 de limbi, ceea ce demonstrează că Panait Istrati nu a avut numai un succes de librărie, ci a pătruns în foarte multe medii culturale din întreaga lume, ajutat probabil de faptul că scria în limba franceză.[7]

Ciclul „Adrian Zografi”

    Les Récits d’Adrien Zograffi / Povestirile lui Adrian Zografi:

        Kyra Kyralina, Rieder, Paris, 1924, prefață: Romain Rolland; versiune românească de autor: I. G. Hertz, București, 1934;

        Oncle Anghel, Rieder, Paris, 1924; versiune românească de autor: Renașterea, București,1925;

        Les Haidoucs: I. Présentation de Haidoucs, Rieder, Paris, 1925;

        Les Haidoucs: II. Domnitza de Snagov, Rieder, Paris, 1926;

    Enfance d’Adrien Zograffi / Copilăria lui Adrian Zografi:

        Codine, Rieder, Paris, 1926; versiunee românească de autor: I. G. Hertz, București, 1935;

    Adolescence d’Adrien Zograffi / Adolescența lui Adrian Zografi:

        Mikhail, Rieder, Paris, 1927;

    Vie d’Adrien Zograffi / Viața lui Adrian Zografi:

        La Maison Thuringer, Rieder, Paris, 1933; versiune românească de autor: Cartea Românească, București,1933;

        Le Bureau du placement, Rieder, Paris, 1933; versiune românească de autor: Cartea Românească, București,1933;

        Méditerranée. Lever du soleil, Rieder, Paris, 1934;

        Méditerranée. Coucher du soleil, Rieder, Paris, 1935; versiune românească de autor: Cartea Românească, București,1936;

În afara ciclului „Adrian Zografi”

        Trecut și viitor. Pagini autobiogafice, Renașterea, București,1925;

        La Famille Perlmutter, Gallimard, Paris, 1927 (în colaborare cu Josué Jéhouda);

        Isaac, le tresseur de fil de fer, Joseph Hessler librairie, Strasbourg, 1927;

        Le Refrain de la fosse (Nerantsoula), Grasset, Paris, 1927;

        Mes départs (pages autobiographiques), Gallimard, Paris, 1928; versiune românească de autor (postum): Cartea Românească, București, 1940;

        Les Chardons du Baragan, Bernard Grasset, Paris, 1928; versiune românească de autor, numai primul capitol (postum): Moderna, București, 1943;

        Confession pour vaincus. Après seize mois dans l’URSS, Rieder, Paris, 1929;

        Le Pécheur d’éponges (pages autobiographiques), Rieder, Paris, 1930; versiune românească de autor (postum): Dacia, București, f.a.;

        Pour avoir aimé la terre, Denoël et Steele, Paris, 1930;

        Tsatsa Minnka, Rieder, Paris, 1931; versiune românească de autor: Eminescu, București, 1931;

        En Égypte, Éditions des Cahiers libres, Paris, 1931.

Ediții

    Opere alese / Œuvres choisies, ediție bilingvă româno-franceză, texte alese, prefață și note de Al. Oprea, traducere de Eugen Barbu, vol. I-IX, București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 1966-1984

    Opere, ediție bilingvă franceză-română, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Zamfir Bălan, Editura Istros a Muzeului Brăilei (Kyra Kyralina / Chira Chiralina, 1993, ediția a doua, 2009; Oncle Anghel / Moș Anghel, 1995; Codine / Codin, 1996; Tsatsa Minnka/Țața Minca, 1997; La maison Thuringer / Casa Thuringer, 1998).

    Opere. Povestiri. Romane, ediție îngrijită, cronologie, note și comentarii de Teodor Vârgolici, introducere de Eugen Simion, vol. I-II, București, Editura Univers Enciclopedic, colecția „Opere fundamentale”, 2003

Ecranizări

Desen semnat Nina Arbore și datat 1930, Adevărul literar și artistic din 17 aprilie 1935

    Kira Kiralina, film mut sovietic, 1928, regia: Boris Glagolin

    Kira Kiralina, film românesc din 2014, regia: Dan Pița

    Ciulinii Bărăganului, coproducție Franța-România, 1957, regia: Louis Daquin, Gheorghe Vitanidis. Ecranizare după romanul omonim.

    Codin (Codine), coproducție Franța-România, 1962, regia: Henri Colpi. Ecranizare după romanul Copilăria lui Adrian Zograffi. Scenariul: Dumitru Carabăț, Henri Colpi, Yves Jamiaque. Premiul pentru cel mai bun scenariu, Festivalul de film de la Cannes, 1963.

    Balkán! Balkán!, coproducție Ungaria-Franța-Turcia, 1993, regia: Maár Gyula. Ecranizare după Chira Chiralina.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.