Educație

Astăzi despre Mihai Șora

Ziarul de Vrancea
6 nov 2019 1082 vizualizări

Mihai Șora (n. 7 noiembrie 1916, Ianova, Timiș, Austro-Ungaria) este un filosof și eseist român. Din 24 octombrie 2012 este membru de onoare al Academiei Române.ș2ț

Primii ani de viață, educație

Al doilea fiu al preotului Meletie Șora și al Anei (născută Bogdan),[3] Mihai Șora studiază la Școala primară din comuna Izvin, județul Timiș, apoi la Timișoara (1923–1927), încheind studiile liceale la „Constantin Diaconovici-Loga” din același oraș (1927–1934), unde a studiat temeinic filosofia și limbile clasice, latina și elena.

A studiat filosofia la Universitatea din București (1934–1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco).[4] A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.[4]

Franța, Elveția, România

Când intrarea germanilor în Paris a fost iminentă, soții Șora au plecat în sudul Franței și, după lungi peregrinări, s-au stabilit la Grenoble. Aici rămân până după eliberarea Franței, în 1944, fiind martori la ororile dictaturii hitleriste. Mânat de un antifascism militant, Mihai Șora s-a înscris în Partidul Comunist Francez.[3] În cartea-interviu redactată de Leonid Dragomir, Mihai Șora își explică opțiunea politică de atunci:[5]

    „Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenție despre procesele staliniste din anii '30, știam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat (sau, cel puțin, așa mi se părea) un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-și câștige o platformă populară; în presa aliată lucrurile erau însă prezentate ca o democratizare reală, ca o îndulcire a regimului. Un proces ireversibil, credeam eu. Nu m-am lămurit decât atunci când am ajuns aici. Și cred că, dacă rămâneam în Franța, s-ar fi putut să încremenesc și eu, ca toată intelectualitatea franceză, în postura unui intelectual de stânga – ba chiar comunizant.”

Între anii 1945 și 1948 activează ca cercetător la Centre national de la recherche scientifique din Paris. A debutat la Gallimard cu Du dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique în anul 1947.[6] Cartea a avut ecouri printre mari personalități filosofice franceze.[3] A refuzat cetățenia franceză care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard.[7]

În 1948 a plecat în România pentru a-și vedea părinții, însă autoritățile nu i-au permis să se întoarcă în Franța, acolo unde îl așteptau soția și cei doi copii.[4] Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze.[8] Forțat să stea în România după 1948, Sora și-a manifestat dezacordul față de comuniștii aflați la putere, precum și față de ideologia promovată de aceștia, iar timp de 20 de ani nu a publicat nimic.[4]

A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker (1948–1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954–1969), unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT (acronim pentru „Biblioteca Pentru Toți”). În urma publicării Antologiei poeziei interbelice, în care erau prezenți poeți ca Nichifor Crainic și Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruș, Ștefan Baciu și Horia Stamatu, este imediat înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică.[3]

După Revoluție

După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern democratic provizoriu, condus de Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990). Afirmă că și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai[9], fapt infirmat de către Petre Roman, care în 2018 declara:[10]

    „Sunt surprins de povestea asta. Nu e adevărat deloc. Dl.Mihai Șora nu a demisionat și nici nu a avut vreo tentativă de a demisiona din guvernul meu, nu știu cum și de unde a putut să apară o asemenea informație. Nu doar că nu a demisionat în semn de protest față de venirea minerilor, dar, dacă vă amintiți, în ziua de 16 iunie 1990, cabinetul meu a emis un comunicat de presă în care, între altele, înfieram extrem de tăios pe vreo patru pagini evenimentele din 13 iunie. Ori, îmi amintesc că dl.Șora fusese acolo, în ședința de guvern, există stenograme ale discuțiilor. Și Pleșu – cel care îl propusese pe Mihai Șora drept ministru, în decembrie 1989 – și Șora au fost oripilați în acea ședință de guvern de ce s-a întîmplat în 13 iunie.

    Guvernul respectiv și-a dus integral mandatul pînă la final, în ziua de 28 iunie, cînd a intrat în funcție noul guvern, rezultat din alegerile din 20 mai.  Și eu vă spun cine anume a venit la mine și a spus ”Noi vrem să rămînem în guvern”: domnii Șora și Paul Cornea. ”Am fi încîntați să rămînem în guvern” mi-au spus.

    Paul Cornea era un prieten al lui, un fost mare activist comunist, pe care dl.Șora îl adusese în minister ca ministru adjunct.”

În anul 2000, Mihai Șora și alți intelectuali (Sorin Vieru, Horia Roman Patapievici) s-au alăturat unei manifestații împotriva lui Corneliu Vadim Tudor și a extremismului politic.[11] Mihai Șora a fost unul dintre oponenții vocali ai modificărilor la legile justiției, care au declanșat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranților,[12][13][14] în ciuda vârstei înaintate și sănătății precare. În timpul manifestațiilor de stradă împotriva OUG 13/2017, Mihai Șora și-a făcut publică poziția:[15]

    „Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947.

    Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele „democrației”, al poporului... În numele „democrației populare”.

    Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minții guvernanților. Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap!”

Viață

Prima soție a lui Mihai Șora, scriitoarea Mariana Șora, a părăsit România la sfârșitul anilor '70 și a decedat la München, în Germania, în anul 2011, la vârsta de 94 de ani.[16] Din această primă căsătorie, Mihai Șora are trei copii: Alexandra, Andrei și Tom.[17]

Mihai Șora s-a recăsătorit pe 19 iulie 2014, la vârsta de 98 de ani, cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora.[18][19]

Afilieri

Premii și distincții

Mihai Șora este membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianței Civice și al Societății Române de Fenomenologie.

    1978: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Sarea pământului

    1998: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Firul ierbii

    2011: Decorația regală „Nihil Sine Deo”[20]

    2016: Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler[21]

    2018

        Cetățean de onoare al municipiului București[22]

        Premiul Cetățeanului European[23]

Operă

    Du dialogue intérieur: Fragment d'une anthropologie métaphysique, Gallimard, 1947

    Sarea pământului, Editura Cartea Românească, 1978

    A fi, a face, a avea, Editura Cartea Românească, 1985

    Eu&tu&el&ea... sau dialogul generalizat, Editura Cartea Românească, 1990

    Firul ierbii, Editura Scrisul Românesc, 1998

    Câteva crochiuri și evocări, Editura Scrisul Românesc, 2000

    Mai avem un viitor? România la început de mileniu, Editura Polirom, 2001

    Locuri comune, Editura Universalia, 2004

    Clipa și timpul, Editura Paralela 45, 2005

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.