Astăzi despre inginerul care a condus țara „cu măsură” , jucând un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă: Ion I.C. Brătianu
Se zice că într-una dintre disputele avute în parlament cu oponentul său politic, național-liberalul I.C. Brătianu, atunci prim-ministru al României, marele istoric Nicolae Iorga, una dintre cele mai proeminente figuri politice ale vremii, îl întreabă, cu aer superior, ce ar putea învăța un savant ca el, de la un inginer ca Brătianu, acesta din urmă răspunzându-i sec: „Măsura, domnule profesor, măsura!“.
Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) a fost un om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu.
Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) a fost un om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu.
Ion I.C. Brătianu a fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri —mai mult decât oricine altcineva —, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe.
A fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării României în Primul Război Mondial, conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova. În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923. Brătianu a fost adesea acuzat că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice. În criza dinastică determinată de renunțarea principelui moștenitor din decembrie 1925, Ionel Brătianu a fost preopinentul eliminării principelui moștenitor Carol de la succesiunea tronului.
Când Ferdinand a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai. În același an Ionel Brătianu a murit subit, ceea ce a fost începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal.
Date biografice
Ion I. C. Brătianu s-a născut la 20 august 1864 la moșia Florica, în județul Argeș. A fost cel mai mare fiu al liderului liberal Ion C. Brătianu și fratele mai mare al lui Vintilă și Dinu Brătianu. În 1907 se căsătorește cu Eliza, fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman.
A fost căsătorit de două ori. Prima dată cu cu Maria Brătianu, cunoscută ca „prințesa Maria Moruzi-Cuza”, văduva lui Alexandru Al. Ioan Cuza (fiul domnitorului Cuza Vodă).[1] , a avut un copil, Gheorghe I. Brătianu. A doua soție a fost Eliza Brătianu, născută Știrbei, nepoata dinspre tată a lui Barbu Știrbei, ultimul domnitor al Valahiei.
Pe 24 noiembrie 1927 Ionel Brătianu încetează din viață în urma unei laringite infecțioase. În urma unei întrevederi cu diplomatul Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu se îmbolnăvește de gripă. Când boala s-a agravat treptat, medicul i-a recomandat un anume tratament (care s-ar fi dovedit a fi eronat), după care gripa dispare doar pentru un timp. Astfel la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare în condiții extrem de suspecte, asemeni regelui Ferdinand, cu câteva luni înainte. Astfel, conducătorul oficial și cel din umbră ai statului decedează.
Studii
După ce își susține bacalaureatul la Colegiul Sf. Sava din București (1882) efectuează, ca voluntar, un stagiu militar de șase luni, obținând gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 2 Artilerie. În paralel frecventează cursurile Școlii de Poduri și Șosele. În vara anului 1883 pleacă la Paris pentru completarea studiilor:
cursant al clasei de matematici speciale A, la Școala preparatorie Saint-Barbe (1883-1885)
auditor extern al cursurilor Școlii Politehnice (1884-1886)
student la Școala de Poduri și Șosele (1886-1889)
Obține, în 1889, diploma de inginer.
Cariera profesională
Revenit în țară în 1889, este concentrat la cazarma „Malmaison”, unde este înaintat la gradul de locotenent. În octombrie 1889 se angajează ca inginer specialist în construcția de căi ferate la C.F.R., în subordinea lui Anghel Saligny.
Pe 7 iunie 1923 este ales membru de onoare al Academiei Române.
Devine membru al Partidului Național Liberal încă din 1895. În același an candidează la Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj. Susține acceptarea în partid (februarie 1889) a foștilor lideri ai Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (C. Stere, V.G. Morțun, dr. I.G. Radovici, I. Nădejde) creat în anul 1893.
În 1907, I.I.C. Brătianu, în funcția de ministru de interne, și generalul Alexandru Averescu, ministru de război, au condus cu mână forte acțiunea de reprimare a țăranilor răsculați.
La Congresul P.N.L. din ianuarie 1909, I.I.C. (Ionel) Brătianu este ales președinte al partidului, funcție politică pe care a păstrat-o până la sfârșitul vieții sale.
La 2 octombrie 1913, Comitetul Executiv al P.N.L. acceptă propunerea înaintată de Brătianu privind reforma agrară (exproprierea parțială a marii proprietăți) și electorală (colegiu electoral unic). Aceste propuneri ale liderului liberal sunt susținute și de o importantă parte a oamenilor de stat ai vremii: Regele Carol I, conservatorii democrați (care susțin însă niște modificări - două colegii electorale și expropiere prin cumpărare) și chiar conservatorii "bătrâni" (expropiere in extremis și în plan electoral acceptă doar o lărgire a bazei colegiilor existente).
A fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles. În această calitate i-a revenit obligația de a răspunde reproșului semnării de către România a unei păci separate cu Puterile Centrale în 1918 (Pacea de la Buftea). Abilității sale diplomatice i se datorează lămurirea acestui punct, precum și convingerea aliaților cu privire la justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român.
Aprecieri
„Excela în a câștiga fără să-și facă dușmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calități, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generației sale, mult mai mare decât cei „trei mari”: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la țări mici, oameni mari.”
Mandate
Ministru al Lucrărilor Publice:
31 martie 1897 - 30 martie 1899
14 februarie 1901 - 18 iulie 1902
Ministru al Afacerilor Străine
ad-interim: 9 ianuarie - 18 iulie 1902
18 iulie 1902 - 12 decembrie 1904
ad-interim: 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909
27 decembrie 1908 - 4 martie 1909
8-11 decembrie 1916
11 decembrie 1916 - 26 ianuarie 1918
29 noiembrie 1918 - 12 septembrie 1919
22 ianuarie - 6 iulie 1927
Ministru de Interne:
12 martie 1907 - 27 decembrie 1908
27 decembrie 1908 - 4 martie 1909
4 martie - 5 decembrie 1909
6 februarie - 28 decembrie 1910
ad-interim: 4 martie - 1 noiembrie 1910
30 octombrie 1923 - 27 martie 1926
Ministru de Război:
4 ianuarie 1914 - 15 august 1916
19 ianuarie - 25 martie 1922
Președinte al Consiliului de Miniștri:
27 decembrie 1908 - 4 martie 1909
4 martie 1909 - 28 decembrie 1910
4 ianuarie 1914 - 11 decembrie 1916
11 decembrie 1916 - 26 ianuarie 1918
29 noiembrie 1918 - 12 septembrie 1919
19 ianuarie 1922 - 27 martie 1926
22 iunie - 24 noiembrie 1927
deputat în 1895.
senator în 1911.
Lucrări publicate:
Notre commerce de cereales, 1899
Chestia tramvaielor comunale, 1911
Manifest-program, 2 volume, 1911
România și Peninsula Balcanică, 1913
Situația înternațională a României. Expunere făcută la Adunarea Deputaților (16-17 decembrie 1919), 1919
Din amintirile altora și ale mele, 1922
Activitatea corpurilor legiuitoare și a Guvernului de la ianuarie 1922 până la 27 martie 1916, 1926
POST MORTEM
Discursurile lui Ion I.C. Brătianu, 4 volume, 1933
Cuvintele unui mare român 1914 - 1927 f.a.
Numismatică
Începând cu data de 1 septembrie 2014, Banca Națională a României a pus în circulație „un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și o monedă din argint, dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Ion I. C. Brătianu.
Au fost emise 150 de seturi complete, precum și 250 de exemplare de argint.[3] Toate monedele emisiunii sunt de calitate proof[4] și au cantul zimțat
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
