Educație

Astazi despre Înființarea Universităţii Regele Ferdinand I

Ziarul de Vrancea
11 sep 2019 2618 vizualizări

Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj a fost o universitate de stat și a funcționat în perioada 1919–1948. Din 1948 a funcționat sub numele de Universitatea Victor Babeș până la unificarea cu Universitatea Bolyai din Cluj în 1959, care a condus la formarea Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Prin decretul regal nr. 4090 din 12 septembrie 1919 Universitatea Franz Joseph din Cluj a fost transformată cu începere din ziua de 1 octombrie 1919 în universitate românească, cu patru facultăți: Drept, Medicină, Litere și Filozofie, Științe. Profesorii și studenții maghiari s-au refugiat pentru trei semestre la Budapesta, apoi la Szeged. În 1927, după moartea regelui Ferdinand, Universitatea din Cluj adoptă oficial numele regelui, și devine Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj.

În toamna anului 1940 Universitatea Ferenc József din Szeged s-a întors la Cluj, iar Universitatea Regele Ferdinand s-a refugiat la Sibiu și Timișoara, unde a funcționat fără întrerupere până în anul 1945. După revenirea la Cluj a funcționat până în anul 1948, când a devenit Universitatea Victor Babeș.

Rectori

•    1919–1920 Sextil Pușcariu

•    1920–1921 Vasilie Dimitriu

•    1921–1922 Dimitrie Călugăreanu

•    1922–1923 Iacob Iacobovici

•    1923–1924 Nicolae Bănescu

•    1924–1925 Camil Negrea

•    1925–1926 Gheorghe Spacu

•    1926–1927 Ioan Minea

•    1927–1928 Gheorghe Bogdan-Duică

•    1927–1929 Emil Hațieganu

•    1929–1930 Emil G. Racoviță

•    1930–1931 Iuliu Hațieganu

•    1931–1932 Nicolae Drăganu

•    1932–1940 Florian Ștefănescu-Goangă

•    1940–1941 Sextil Pușcariu

•    1941–1944 Iuliu Hațieganu

•    1944–1945 Alexandru Borza

•    1945–1948 Emil Petrovici

Instituții succesoare

În 1945, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, universitatea românească a revenit de la Sibiu la Cluj, din 1948 purtând numele de Universitatea „Victor Babeș”. În același an, 1945, în locul universității maghiare, autoritățile române au înființat, tot la Cluj, Universitatea „Bolyai”, cu predare în limba maghiară. Facultatea de Medicină din cadrul acestei universități a funcționat la Târgu Mureș, înainte de a deveni, în 1948, instituție de sine stătătoare (astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș).[1]

În 1959 cele două universități au fost unite în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.


De la Wikipedia, enciclopedia liberă

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.