Astăzi despre: academicianul Dumitru Caracostea - Director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române - încarcerat de comuniști la Sighet la vârsta de 71 de ani
Dumitru Caracostea (n. 10/22 martie 1879, Slatina, Olt, România – d. 2 iunie 1964, București, România) a fost un critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. În pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și încarcerat timp de cinci ani ca deținut politic.
Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciană, 1943). Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară. Lucrările sale asupra baladei populare (Balada poporană română, 1932-1933) au fundamentat o nouă metodă de cercetare, aceea a geografiei folclorice. Comentariile eminesciene s-au distins prin dubla perspectivă pe care le-au urmat: una dinamică (geneza poemelor) și alta statică (arta cuvântului) . Prin orientarea principală a spiritului, Caracostea a aparținut mișcării moderniste.
Pe linie paternă avea o descendență aromână. Și-a început studiile la Slatina, pe care le-a continuat la Colegiul „Sf. Sava” din București. Urmează apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909, obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. Susține două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 devine membru titular [2]. Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (1) (4 - 14 septembrie 1940) [3]. În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.
Persecuția în timpul regimului comunist
În anul 1948, după instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ. Pe 5 mai 1950 a fost arestat și ținut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat.[4] În penitenciarul Sighet s-a convertit la greco-catolicism prin intermediul preotului profesor blăjean Ioan Vultur. A fost primit în Biserica Română Unită cu Roma prin binecuvântarea episcopului Iuliu Hossu, aflat în aceeași închisoare.[5]
Colaborări publicistice
A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească etc.
Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciana, 1943). Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară.
Opera (reeditări)
Poezia tradițională română: balada poporană și doina, ediție critică de D. Șandru, prefață de Ovidiu Bârlea, vol. I-II, București, Editura pentru Literatură, 1969
Problemele tipologiei folclorice, ediție îngrijită de Ovidiu Bârlea, București, Editura Minerva, 1971
Studii eminesciene, ediție îngrijită de Ion Dumitrescu, prefață de George Munteanu, București, Editura Minerva, 1975
Arta cuvântului la Eminescu, ediție îngrijită, note, addenda bibliografică și indice de nume de Nina Apetroaie, studiu introductiv de I. Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1980
Studii critice, ediție îngrijită, prefață, tabel cronologic și bibliografie de Ovidiu Bîrlea, București, Editura Albatros, Colecția Lyceum nr. 246, 1982
Creativitatea eminesciană, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1987
Scrieri alese, ediție îngrijită, prefață și note de Mircea Anghelescu, vol. I-III, București, Editura Minerva, 1986-1992
Expresivitatea limbii române, cuvânt înainte, nota asupra ediției și index de Ilie Dan, Iași, Editura Polirom, 2000
Afilieri
Membru al Academiei Române
Decorații
Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)
Note
^ a b Autoritatea BnF, accesat în 31 decembrie 2019
^ Membrii români ai Academiei Române (1866 - prezent; litera C)
^ Agentia Nationala de Presa AGERPRES
^ Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului - Fișe matricole penale
^ Viorica Lascu, Ieșim la lumina zilei, publicat în: Adevărul în libertate, nr. 10 din 10 ianuarie 1990, pag. 2.
^ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.
Bibliografie
Titu Popescu, D. Caracostea – un critic modern, Cluj, Editura Dacia, 1987
Ioana Bot, D. Caracostea, teoretician și critic literar, București, Editura Minerva, 1999; ediția a II-a revăzută și adăugită, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2001
Lucian Chișu, Activitatea lingvistică a lui Dumitru Caracostea, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 1998
Lucian Chișu, Prejudecata Caracostea, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2002
Dicționarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995
Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – C
Aurică Ivașcu: Dumitru Caracostea, documentar on-line postat în Enciclopedia comunei Șerbănești.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
