Astăzi despre: Arhitectul terorii staliniste din România - Alexandru Drăghici - credeaţi că a fost rus?
Alexandru Drăghici (n. 26 septembrie 1913, Tisău, județul Buzău - d. 12 decembrie 1993, Budapesta) Comandantul unei monstruoase colonii penitenciare, omul fără remușcări și fără urmă de căință. Beneficiind de increderea lui Gheorghiu-Dej, generalul politic Drăghici a impus supremația Securității și a ordonat lichidarea fizică a celor bănuiți de intenții “dușmăoase”. A colaborat perfect cu consilierii sovietici și cu agenții Moscovei, mega-securiștii Nicolschi și Pantiușa. Savura în chip patologic să poruncească tortura fizică a victimelor sale.
Portretul lui a fost afișat pe pereții de onoare ai Camerei Deputaților, alături de alți președinți ai Parlamentelor României din ultimul secol și jumătate, ca semn al continuității.
Crimele împotriva umanității sunt imprescriptibile. Este un fapt recunoscut de legislația internațională care ar trebui respectat și în România. Nu știu ce se poate face în raport cu călăii comuniști care au încetat din viață, probabil că nu avem decât sansa recursului necontenit la memorie. Sunt însă unii dintre acesți indivizi care se plimbaă în continuare liberi, își sfidează cu nerușinare fostele victime, încasează pensii enorme și rânjesc sardonic atunci când citesc texte precum acesta. Alexandru Draghici (1913-1993) a fost comandantul suprem a ceea ce un scriitor numea “Arhipelagul MAI”.
Comandantul unei monstruoase colonii penitenciare, omul fără remușcări și fără urmă de căință. Beneficiind de increderea lui Gheorghiu-Dej, generalul politic Drăghici a impus supremația Securității și a ordonat lichidarea fizică a celor bănuiți de intenții “dușmăoase”. A colaborat perfect cu consilierii sovietici și cu agenții Moscovei, mega-securiștii Nicolschi și Pantiușa. Savura in chip patologic să poruncească tortura fizică a victimelor sale. Rudimentar ca gandire, un ins vindicativ si meschin, Draghici a promovat ofițeri plăsmuiți după chipul și asemănarea sa: Vasile Negrea, Ionel Gal, Janos Vincze, Tanase Evghenie, Nicolae Doicaru, Neagu Cosma, Aurel Mois, Nicolae Pleșiță. Adjuncții săi erau Pantiușa, Nicolschi, Mazuru, Marin Jianu. Un timp, în subordinea sa au lucrat ilegaliști precum Grigore Naum, Aurel Stancu, Wilhelm Einchorn, Gogu Popescu, Hristache Zambetti, Eugen Szabo. Naum, Stancu și Einchorn luptaseră în Spania în Brigăzile Internaționale. Einchorn a fost implicat in anchetarea guvernului Nagy dupa suprimarea Revolutiei Maghiare, Zambetti a lucrat atât in Securitatea internă cât și în DIE, având misiuni importante (si ratate) în SUA și Turcia, după 1965 a fost vicepreședinte al Camerei de Comerț, iar in 1971 a fost ridicat de Ceausescu la rang de general-maior in rezervă. Generalul de Securitate Gogu Popescu a fost ambasador în Congo (Brazaville) si, apoi, în Birmania. Unul dintre apropiații lui Drăghici a fost pugilistul de partid, Florian Danalache, un timp comandant al grănicerilor și general MAI, apoi șeful organizației București a PMR, călău al studenților și al intelectualilor. O brută cu care Drăghici se înțelegea perfect. S-a născut în localitatea Tisău în 1913, a lucrat ca muncitor feroviar. În 1930, a intrat în Partidul Comunist. A participat, din 1931, la mișcările greviste ale muncitorilor ceferiști, fiind unul dintre conducătorii tinerilor comuniști. În 1935 a fost arestat și condamnat la închisoare în același proces cu Ana Pauker. Detenția și-a executat-o la Jilava, Doftana, Caransebeș și în lagărul de la Târgu Jiu. a fost ministru al Securității Statului, Alexandru Drăghici a intenționat, fără a pune în aplicare, să folosească batalioanele de instrucție ale grănicerilor pentru operațiuni în munți, împotriva grupurilor de partizani din cadrul rezistenței armate anticomuniste.(sursa:fericiticeiprigoniti.net
(Vladimir Tismăneanu - Contributors.ro)
A fost deputat în Marea Adunare Națională (MAN) între 1946-1948, președinte al MAN (28 decembrie 1949 - 26 ianuarie 1950), viceprim-ministru (18 martie 1961 - 27 iulie 1965 și 9 decembrie 1967 - 26 aprilie 1968).
Carieră politică
După evenimentele de la 23 august 1944, a fost activist al CC al PCR, devenind colaborator apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a înaintat în ierarhia politică astfel:
A fost acuzator public pe lângă Tribunalul Poporului (27 aprilie 1945), care îi judeca pe inculpații acuzați de crime de război, sau ca dușmani ai statului român. A făcut parte alături de Teohari Georgescu și Iosif Rangheț din comisia care l-a anchetat pe Lucrețiu Pătrășcanu (arestat la 28 aprilie 1948) și a elaborat informarea pe baza căreia s-a hotărât judecarea fostului fruntaș al mișcării comuniste (6-13 aprilie 1954).
Fost ministru al Securității Statului, Alexandru Drăghici a intenționat, fără a pune în aplicare, să folosească batalioanele de instrucție ale grănicerilor pentru operațiuni în munți, împotriva grupurilor de partizani din cadrul rezistenței armate anticomuniste. După unele informații, în 1956 s-ar fi opus extrădării lui Imre Nagy, fost premier al guvernului de la Budapesta, care, după eșecul insurecției anticomuniste maghiare a fost deportat în România, și deținut la Snagov. În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane. Alexandru Drăghici a fost general-maior (30 decembrie 1950), general-locotenent (2 octombrie 1952), general-colonel (20 august 1955).
Anii de dizgrație
După alegerea sa ca secretar general al PCR, Nicolae Ceaușescu a trecut la consolidarea puterii sale. Treptat au fost înlăturați din conducerea de partid și de stat toți cei care se opuneau ascensiunii sale. Plenara CC al PCR din aprilie 1968 a făcut o analiză a așa-numitor "greșeli comise de partid în trecut" și a hotărât reabilitarea unor foști demnitari comuniști, în special grupul lui Lucrețiu Pătrășcanu, care au căzut victimă a epurărilor de la mijlocul anilor 1950. Cum pe vremea aceea Drăghici era ministru de interne, și răspundea direct de arestarea și interogarea comuniștilor acuzați, el a fost făcut responsabil principal (Gheorghe Gheorghiu-Dej nu mai trăia) și înlăturat din toate funcțiile de partid și de stat. Ulterior a fost degradat din gradul de general-colonel și trecut în rezervă cu gradul de soldat (14 noiembrie 1968).
Măsurile represive împotriva lui s-au oprit aici, el nu a fost dat în judecată pentru fărădelegile comise. În 1969 a fost numit director al „IAS Buftea”, funcție pe care a păstrat-o până în anul 1972, când a ieșit la pensie.
Noua conducere a României instaurată după revoluția din decembrie 1989 a făcut pași spre începerea unei cercetări penale împotriva lui, pentru crimele comise în trecut. Pentru a scăpa de această anchetă Drăghici în 1991 a fugit împreună cu soția sa, Marta Cziko,[3] în Ungaria, la fiica lor Alexandra (care emigrase mai demult în Ungaria). În anul următor guvernul român a făcut o cerere de extrădare, dar autoritățile ungare au refuzat să-i dea curs favorabil, deoarece crimele comise de Drăghici au fost prescrise din punctul de vedere al jurisprudenței ungare. În 1993 a fost din nou inculpat și condamnat în contumacie pentru o altă crimă: ordinul dat pentru asasinarea lui Ibrahim Sefit (un etnic turc născut la Ada Kaleh).
A murit la 12 decembrie 1993 la Budapesta.
Portretul lui a fost afișat pe pereții de onoare ai Camerei Deputaților, alături de alți președinți ai Parlamentelor României din ultimul secol și jumătate, ca semn al continuității.
Note
^ ro Membrii CC al PCR
^ Biografia unui asasin, Gardianul, 19 mai 2007
^ SENATUL EVZ: Doamnele aristocratiei rosii, 21 martie 2007, Evenimentul zilei
^ Romulus Rusan: Intrarea in NATO a lui Alexandru Drăghici, Revista 22, 23 decembrie 2002.
Legături externe
Ceaușescu decapitează Securitatea lui Gheorghiu Dej, 20 octombrie 2007, Christian Levant, Adevărul
Cum l-a salvat Maurer pe Drăghici de la pușcărie, 14 februarie 2004, Jurnalul Național
Interviu cu fiul lui Drăghici
"Am adus cenusa lui Alexandru Draghici in Romania, ascunsa sub bancheta masinii", 3 februarie 2004, Jurnalul Național
Mama nici nu stie ca tata este ingropat", 3 februarie 2004, ADRIANA OPREA-POPESCU, Jurnalul Național
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
