Educație

Aproape 50 de elevi înscriși la cursurile Centrului de Excelență în Robotică Educațională

Mihaela Vlădescu
30 ian 2018 1369 vizualizări

Aproape 50 de elevi urmează cursurile Centrului de Excelență în Robotică Educațională de la Focșani, susținute de profesorul ing. Săndel Agache. Printre aceștia, gemenii Ariton.

Cei mai mulți sunt de la Colegiul "Edmond Nicolau", oarecum firesc dacă avem în vedere că profesorul Agache este titular al acestui colegiu, dar printre ei se află și elevi ai CNU, precum gemenii Adrian și Alexandru Ariton, sau elevi ai Liceului Teoretic Panciu și ai Școlii "Ion Basgan". Cursurile, pentru sesiunea 2018, au început deja și au loc lunea și marțea. Profesorul Săndel Agache își dorește să reprezinte din nou România la World Robot Olympiad, competiție la care, în 2017, în Costa Rica, a coordonat echipa "Memento 12", formată din elevii Marian Cosmin Lupu și Damian Mărășeșcu, ce s-a situat pe locul 20 la nivel mondial.

Elevii din Focşani şi coordonatorul lor, profesorul Săndel Agache, au obţinut de-a lungul anilor performanţe remarcabile, începând cu anul 2012, când prima participare la faza naţională a însemnat şi calificarea la faza internațională. Nu au participat atunci peste hotare din lipsa susținerii financiare, dar în 2015 şi 2016 echipa Centrului de Excelenţă pentru robotică a reprezentat România la fazele internaţionale ale “World Robot Olympiad”, în Quatar şi în India. Anul acesta, premiul I la faza naţională, la categoria Standard III a fost obţinut de echipajul format din elevii Anton Dănuţ-Florin şi Holban Cezar-Ştefănel de la Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu", iar premiul al II-lea, la categoria Creativitate, a fost câştigat de echipajul format din elevii Lupu Marian Cosmin şi Mărăşescu Damian, de la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau”. Ambele echipaje s-au calificat la faza internaţională din Costa Rica.

World Robot Olympiad este cea mai mare competiţie de robotică educaţională din lume care îşi propune sa susţină dezvoltarea învăţământului bazat pe conceptul de Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie şi Matematică, probele de concurs fiind foarte dificile, desfăşurate pe categorii de vârstă. (M.V.)


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.