Analiza profesorului vrâncean Valeriu Anghel în ZdV: Astăzi despre Limba română – între norma academică și uz(III)
Manifest pentru însușirea și folosirea limbii române corecte
Odată cu câștigarea libertăților fundamentale după căderea comunismului, românii și-au dat frâu liber exprimării orale și scrise a gândurilor, opiniilor și credințelor prin mijloace de tot felul. Cine a avut un ban pus de-o parte și-a înființat o publicație, un post de televiziune, o editură sau chiar o școală, produsele culturale date pe piață nefiind îngrădite de respectarea cu strictețe a regulilor de utilizare a graiului românesc și a împrumuturilor din alte limbi. În ultimul timp, nici autoritățile în materie n-au pus la îndemâna publicului larg lucrări ușor de consultat, de mânuit, de înțeles.
Despre câteva aspecte izvorâte din aceste realități încercăm să vorbim în ultima parte a intervenției noastre.
DOOM3 vs DOOM3, comparat cu cvasinecunoscutul DCSR
DOOM3 a fost elaborat astfel: literele A–C și secțiunile introductive de Ioana Vintilă-Rădulescu, litera D – de Mioara Popescu (revizuită de Marina Rădulescu Sala), literele E–L de Jana Balacciu Matei, literele M–P de Marina Rădulescu Sala, literele Q–Z de Cristiana Aranghelovici.
În studiul introductiv, Ioana Vintilă-Rădulescu spune că „numele de instituții se scriu cu literă mare chiar când sunt folosite eliptic: secretar de stat la Externe”, dar „se scriu cu literă mică numele domeniilor la care se referăo funcție publică” (deci ministru de externe).
La litera P, o altă Rădulescu – Marina Rădulescu Sala – ne spune că este corect să se scrie „Primul ministru român de Externe a fost Vasile Alecsandri”.
Inconsecvența privind scrierea denumirii domeniului la care se referă o funcție (obligatoriu cu literă mică) am întâlnit-o și la Postul de televiziune Antena 3: la o intervenție dinafara studioului, într-o seară a apărut scris „jurnalist la secția Externe”, a doua seară – „jurnalist la Secția externe”, iar a treia seară – „jurnalist la secția externe”.
Negăsind în librăriile din provincie Dicționarul de cuvinte recente publicat de Florica Dimitrescu, Alexandru Ciolan și Coman Lupu în 2013 și neavând nici cum să ajung la Dicționarul de cuvinte și expresii străine de Ioana Vintilă-Rădulescu, citat în DOOM3 în manuscris, ne-am mulțumit cu „Dicționarul elevului deștept” – Dicționar de cuvinte și sensuri recente (DCSR) apărut la Editura Litera în 2014 sub semnăturile a două persoane mai puțin cunoscute ca specialiști în lingvistică și lexicografie: Andrei Dănilă și Elena Tamba, cu un cuvânt-înainte de toată lauda semnat de o persoană la fel de necunoscută – Carmen-Gabriela Pamfil (lucrare ignorată de doamnele care au lucrat la DOOM3).
Având 188 de pagini format 135/195 mm și cântărind doar 250 de grame, volumul conține 5000 de cuvinte-titlu, toate cu indicarea limbii de origine și a pronunției, explicate „matematic” într-un limbaj standard accesibil oricui.
Ca să ne convingem că DCSR (folosit de noi opt ani de zile) este la fel de „științific” precum DOOM3, am comparat câteva cuvinte înregistrate în ambele dicționare: engl. face-to-face (pron. féistufeis – „față-în-față”, considerat de Jana Balacciu în DOOM3 locuțiune adjectivală (cursuri online vs cursuri face-to-face) și locuțiune adverbială (nevoia de a discuta cu elevii face-to-face). În DCSR expresia este înregistrată ca adjectiv invariabil și adverb, așa cum Cristiana Aranghelovici consideră în DOOM3 expresia tête-à-tête (pron. tetatet – „cap lângă cap”) din franceză, similară lexicogramatical cu face-to-face. În DOOM3, tête-à-tête este considerată și substantiv neutru, cu pluralul tête-à-tête-uri, ceea ce cu face-to-face nu se întâmplă în niciunul dintre dicționare.
Concluzia este proverbială: „Câte bordeie, atâtea obiceie!”
La un „take away” modest, într-un „T-shirt” de firmă
Primul cuvânt din intertitlu este justificat de Ioana Vintilă-Rădulescu în nota de prezentare drept străin, „folosit actualmente în enunțuri românești tot mai frecvente, deși are corespondent în română” (?!). La litera T lipsește însă și, ca atare, nu avem de unde ști cum se pronunță corect. Dar să apelăm la DCSR...
Scris legat – takeaway – și pronunțat téikăuei, „Dicționarul elevului deștept” ne spune că înseamnă 1. „Mâncare achiziționată dintr-un restaurant de tip fast-food și consumată în altă parte;2.Restaurantul în care se prepară mâncare de acest fel”. Pentru un asemenea procedeu de procurat mâncare avem catering (pron. kétăring, mai ușor decât téikăuei din DOOM3), explicat în DCSR „serviciu de livrare și servire a produselor culinare în alte locuri decât cele unde s-au preparat”.
Al doilea cuvânt – T-shirt (pron. tișărt) – îl întâlnim atât în nota de prezentare, cu mențiunea că la singular nu are marcat accentul, care este marcat la plural: T-shirt-uri (pron. tișărturi), cât și la litera T din interior. Cuvântul înseamnă „tricou cu mânecile lungi” și se referă la forma pe care o ia atunci când este așezat orizontal (deci t-shirt este incorect). Termenul ar putea fi folosit de sportivii români doar când merg la cumpărături prin shopurile occidentale, în cele din România găsind tricouri.
Față de cele două expresii englezești de mai sus, folosite rar și de puțini români, avem o expresie întâlnită pe toate ecranele tv, cu care prezentatorii și mai ales moderatorii unor emisiuni ne întrerup enervant fluxul transmiterii știrilor sau miezul dezbaterilor:breaking news (pron. breiking niuz), substantiv neutru, precizat că este la plural atât în DOOM3, cât și în DCSR, în acesta din urmă explicat prin „știri de ultimă oră”. Numai că românașii noștri îl folosesc mai mult la singular („știre de ultimă oră”), un moderator prezentând odată trei break-news-uri într-un minut și jumătate. Deși în limba engleză este la plural, s-ar putea să rămână în română la singular și să i se formeze un plural românesc, similar celui din sticksuri, în engleză având singularul stick și pluralul sticks.
Același fenomen lingvistic îl întâlnim și la snacks (pron. sneks), substantiv de genul neutru la plural în engleză, căruia românii îi fac pluralul lor – snacksuri, denumind un „tip de pufuleți de diferite arome” (DCSR). În DOOM3, cuvântul este înregistrat cu singularul snack și pluralul snacks, ocolin pluralul snacksuri, folosit tot mai frecvent.
Mitocu Dragomirnei – o zonă încărcată de istorie
Eliminarea cuvântului mitoc din DOOM3 și menținerea variantei „literare”metoc, mai răspândită în dicționare și în uz, este o eroare birocratică. Metoc este o hipercorectitudine a etimonului grecesc mitoc, din teama de a nu se greși ca în cazul fimeie în loc de femeie, așa cum s-a întâmplat și cu mesadă de la etimonul grecesc misadă.
În cazul cuvântului mitoc a funcționat și așa-zisa „degradare semantică” (Theodor Hristea, 1984). La început, mitocul era atât o „mânăstire mică subordonată alteia mai mari”, cât și o „clădire care aparținea unei mânăstiri, locuită de călugări și de lucrătorii de pe pământurile mânăstirii”, numiți mitocani. Cu timpul, termenul de mitocan și-a lărgit sensul, ajungând să însemne „locuitor de la periferia unui oraș”, adică mahalagiu, persoană de cele mai multe ori certată cu legea. Mitocan a început să însemne, în unele zone, „persoană rău famată”, expresie calchiată după francezul „mal famé”, în latină fama însemnând „reputație”, „faimă”.
Numele de mitoc s-a menținut până astăzi prin denumirea cu acest termen a șapte localități din jumătatea de nord a Moldovei, cu o populație de peste 6500 locuitori, continuatoare a așezărilor de pe lângă mânăstirile intrate în patrimoniul cultural material al umanității. Locuitorii acestor șapte sate nu se pot numi mitocani, ca brebanii din Brebu (Dâmbovița) de pildă, pentru a nu fi confundați cu „persoanele rău famate”, ci mitocăneni, așa cum cei din Stânca Dobrogei își zic stâncăneni, cei din Seaca Teleormanului – secăneni.
Un alt motiv pentru menținerea cuvântului mitoc în orice DOOM, cu mențiunea „învechit”, precum și introducerea unuia nou – mitocănean, îl constituie zona localității Mitocu Dragomirnei din județul Suceava, în satul component Dragomirna existând o mânăstire cu același nume, , mustind de istorie. Ctitorie a Mitropolitului Anastasie Crimca, cu Biserica Mică zidită în 1602 și Biserica Mare în 1608-1609, Mânăstirea Dragomirna are o puternică incintă fortificată în timpul domnitorului Miron Barnovschi (1627). Jefuită de oastea lui Timuș Hmelnițki în 1653 și de tătari în 1758, mânăstirea a fost refăcută, în cadrul ei organizându-se și un „muzeu cu colecții de artă veche (broderii, cruci sculptate, obiecte de cult ca «Tetraevangheliarul» lui Anastasie Crimca, scris în 1609 pe pergament și decorat cu miniaturi” – citim în Mic dicționar enciclopedic, 2005.
Mitocănenii din localitățile numite Mitoc vor eterniza numele lor, în primul rând prin valorile istorice ale credinței strămoșești. Să nu uităm că, în 1628, Mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca și domnitorul Miron Barnovschi l-au trimis pe Varlaam, cea mai luminată minte a Moldovei medievale, în solie la țarul Moscovei, de unde s-a întors cu icoane și pentru Mânăstirea Dragomirna. Anastasie Crimca a fost mitropolit al Moldovei între 1608 și 1617, apoi între 1619 și 1629; a ilustrat numeroase cărți bisericești. Mitocu Dragomirnei rămâne o mărturie vie a acestei iubiri față de Țară, Credință și Neam.
„Nu ești deloc bine-crescut... – Ba da, sunt!”
Despre DOOM3 se poate scrie o carte, așa cum au procedat universitarii craioveni cu DOOM2 în 2006. Sesizăm doar, cu bună-credință, câteva aspecte considerate de noi discutabile.
Sintagma ba da nu este „verb+verb”, așa cum se spune în DOOM3, ci „locuțiune adverbială” (luate împreună, cele două cuvinte formează o unitate morfosintactică distinctă): 1/ întărește adverbul afirmativda prin care se răspunde la o propoziție interogativă negativă anterioară („N-ai bani? ̶ Ba da, am!”) sau 2/ se rectifică ideea din propoziția negativă anterioară („N-ai voie. ̶ Ba da, am”– DEXI).
În sintagma ba nu, lucrurile stau cu totul altfel, aici având o situație așa cum este prezentată în dicționar „adverb+adverb”: adverbul de negație ba îl „întărește” pe celălalt adverb nu(„Mă duc la film. ̶ Ba nu te duci!” – DEXI).
Adverbul modal deloc este explicat în DOOM3 doar prin nicidecum („în niciun chip”), deși are și o nuanță de „în nicio împrejurare”(„Nu ești în nicio împrejurare cuviincios!”).
O descriere morfosintactică mai cuprinzătoare avem la bine: (familiar) adjectiv invariabil (femeie bine); adverb (învață bine), substantiv masculin („binele ce mi l-ai făcut”), adjectiv masculin în bine-crescut (cuviincios), și adjectiv+adjectiv în bine crescut (dezvoltat bine). La aceste exemple se adaugă încă patru noi: oameni de bine – locuțiune adjectivală; de bine, de rău (cât de cât) – locuțiune adverbială; bine-mersi(„o duce bine-mersi”); (familiar) bine, mersi – adverb+interjecție.
Dacă la unele cuvinte ne sunt clare categoriile lexicogramaticale noi, cum ar fi zero – substantiv(zeroul adăugat la sumă) și zero – numeral (zero lei), la altele, oricât ne-am învârtit în jurul lor, nu le-am înțeles sensul: pe la – „prepoziție” în DOOM2 („prepoziție compusă” în gramaticile tradiționale), acum a devenit „prepoziție+prepoziție” („Vino pe la mine”), dar și „adverb+adverb”, cu sensul de „aproximativ la” („Vino pe la zece”, deși se subînțelege că este vorba de „Vino pe la ora zece”).
Cu postmeridian ne-am buimăcit și mai rău: din adjectiv masculin și feminin în DOOM2, a devenit postmeridian1(de dupăamiază) (livresc) adjectiv masculin și feminin, plural postmeridiane(orele 8 postmeridiane = ora 20) și postmeridian2(după amiază) (livresc) adverb (orele 8 postmeridian = ora 20). Diferența s-o facă prepoziția de din explicația aceluiași înțeles?
Genul proxim și diferența specifică înregistrate la pierderi
Despre sensul propriu (de bază și secundar) și sensul figurat al cuvintelor se învață în clasa a VIII-a. Sensul propriu este sensul cunoscut de toți vorbitorii, legat de un aspect din realitate, cel secundar rezultând dintr-o asemănare cu cel de bază. Sensul figurat este sensul folosit cu valoare expresivă pentru a forma o imagine poetică. Tot acum se învață și despre cuvintele polisemantice (cu mai multe sensuri).
În manualul unic de dinainte de anul 2000 se exemplifica, la sensul propriu – cu picior și gură ca părți ale corpului omenesc, la sensul secundar cu piciorul podului și gura cămășii, iar la sensul figurat – cu metaforele „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai” din Miorița.
Într-unul din manualele alternative de după 2000 apărut la Humanitas, sensurile cuvântului sunt exemplificate cu brațul omului, brațul râului și brațele munților (!).
Să vedem acum modul în care prezintă DOOM3 sensurile cuvintelor a se zbârci și a contribui.
Sensul de bază al verbului a se zbârci este (despre piele) „a se încreți”, „a se rida”. Sensurile secundare sunt, în primul rând, „a se închirci”, „a se crispa”, apoi a zbârci („a rata”), a o zbârci („a da greș”) (fam.) – considerat greșit verb, pronumele neaccentuat o (acuzativ de la ea) indicând o locuțiune verbală, din familia de cuvinte mai făcând parte și substantivele zbârceală (înv., reg.) și zbârcitură. Lipsește adjectivul zbârcit din ten zbârcit („ten ridat”).
Cu a contribui (<fr. contribuer – „a-și aduce contribuția la o acțiune comună”), lucrurile par să se complice puțin. Din familia lexicală a cuvântului, DOOM3 înregistrează contribuție (<fr. contribution – „parte cu care cineva participă la o acțiune comună; impozit) – sinonime: contribuire (format pe teren românesc – cf. a citi – citire, a primi – primire) omis din dicționar, contributivitate (contributiv + itate), apoi contribuitor (a contribui + sufixul de agent -tor), contribuabil (<fr. contribuable – „persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un impozit”), - contribuabilă, contribuient (it. contribuente) omis din dicționar, contributiv (<fr. contributif), contributoriu (fr. contributoire) – de la care s-a format, prin eliminarea sufixului-iu substantivul contributor, -oare, explicat de DOOM3 prin „colaborator”, „comentator” și, greșit, contribuabil.
Substantive și adjective terminate în -iu avem destule în limba română modernă – probatoriu, de la care s-a format probator (care probează), revelatoriu>revelator(care dezvăluie). Avem și în limba română mai veche –„Și socotea Mihai-Vodă că aceștia sunt ajutoriul lui, dar nu au fost ajutoriu, ci vrăjmași” (un cronicar în 1601). Contributor este folosit aproape în exclusivitate de cotidianul Libertatea (așa cum senior editor în tv este folosit în special de Antena3). Contributorii cotidianului respectiv sunt îndeobște comentatori politici, nicidecum contribuabili (plătitori de impozite la ziar). Contribuția lor la realizarea publicației nu este financiară, ci una de natură moral-intelectuală. Cuvântul contributor ar fi trebuit înregistrat cu fiecare din cele două sensuri pe care le are: contributor1 – „contribuabil” și contributor2– „colaborator, comentator”.
Cum scriem și cum vorbim liber-obligatoriu
În sens larg, ortografia include într-un fel și punctuația (scrierea corectă a combinațiilor de cuvinte în enunțuri), dar în DOOM3 se folosește în sens restrâns, adică numai la scrierea corectă a cuvintelor și locuțiunilor, corectitudinea în ortoepie, morfosintaxă și stilisticăfiind prezentată ca mijloc de „cultivare a limbii”.
În studiul introductiv, Ioana Vintilă-Rădulescu ne „lămurește” cu ceea ce înseamnă DOOM3 prin prisma celor spuse mai sus: „Normele academiceimpun sau interzic anumite grafii, rostiri sau forme, la ele adăugându-se unele recomandărimai puțin categorice. Stabilind/consemnând în principal reguli obligatorii, DOOM3 este un dicționar declarat normativ sub triplul aspect al scrierii, al pronunțării și al morfologiei”. Adică „recomandările mai puțin categorice” sunt „în principal, reguli obligatorii”.
Despre modul în care trebuie să se aplice în practică aceste prevederi ne spune tot Ioana Vintilă-Rădulescu: „Prin Hotărârea Academiei Române din 1993 privind înlocuirea literei î (din i) cu â (din a) în interiorulcuvintelor, scrierea cu â (din a) în situații determinate a devenit obligatorie în publicațiile oficiale (fără ca respectarea acestei reguli să poată fi sancționată legal) și în învățământ (unde încălcarea ei antrenează scăderea notei).
Cu alte cuvinte, jurnalistul Ion Cristoiu poate scrie cu â (din a) sau î (din i) cum vrea el, poate să nu folosească ghilimelele absolut deloc și poate scrie cu majusculă ce cuvinte îi vin la mână fără a fi sancționat în vreun fel.
În schimb, un elev care nu respectă adresa Ministerului Educației Naționale nr. 31.641 din 3 mai 2006, în care se spune că „începând cu anul școlar 2006-2007, respectarea normelor prevăzute în DOOM3este obligatorie (...) la examenele de bacalaureat” este depunctat. La bacalaureatul din 2022 se va respecta ordinul de mai sus. În anul școlar viitor vor putea profesorii să-i instruiască pe elevi în respectarea noilor norme, dacă și le însușesc mai întâi ei? Cum va controla un profesor care n-a ajuns să cunoască noile prevederi din DOOM3 lucrarea scrisă a unui elev care scrie după noile norme? Sau cum va trebui să rețină elevulcă se pronunță cuvântul scris bodyguard când la ora de engleză învață că trebuie pronunțatcu o scurt, deschis spre a, cu buzele trase în jos ca în graiul ardelenesc, iar a foarte deschis, format în fundul gurii, fără r, iar la ora de română cum scrie în DOOM3: bodigard?
Semnele grafice care ne dau bătăi de cap
Semnele grafice formează baza oricărei scrieri. Cele mai importante sunt literele, constituite peste tot în lume în alfabete. Alfabetul românesc este, din 1860, cu caractere latine. Până atunci se folosise alfabetul chirilic.
Alfabetul limbii române are 31 de litere perechi (mari și mici) – șapte vocale, restul consoane. Fiecare literă redă de regulă un sunet (stradă). Altele redau un sunet în grup – ce, ci (č în ceară, cinci), ge, gi (ğ în german, gingie), che, chi (k’ în ureche, unchi), ghe, ghi (g’în Gheorghe, ghiul). Pentru a reda alte sunete, trei vocale au câte un semn diacritic deasupra – ă, pălărie la litera a de bază (măgură), â, î, circumflex la a, i (câmp, înainte), iar două consoane au o virguliță dedesubt – ș, ț (șapte, țarc).
Sunt și litere care redau două sunete: x – cs (în exclus) și gz (în exemplu), dar și sunete redate printr-o singură literă – cs prin x (în expediție) ori prin două – cs (în ticsit).
Semnele diacritice sunt obligatorii în toate scrierile oficiale, publice și private.
Dintre semnele ortografice (unele și de punctuație), DOOM3 tratează apostroful, care marchează de obicei absența unei litere sau grup de litere (‘Neața! dom’le), bara oblică (km/h, m/s, ½), care nu este precedată și nici urmată de spații albe, blancul – spațiul liber dintre litere, cratima, liniuța care atunci când desparte – unește (mai scurtă decât linia de pauză și fără blanc înainte și după: l-a, ne-am, s-a, conflictul ruso-ucrainean), linia de pauză – mai lungă decât cratima, cu care nu poate fi înlocuită și nici invers, punctul – care nu se mai pune în abrevieri (BBC, IMM, UE, SUA).
Câteva dificultăți întâlnim la cratimă. Este clar că scriem, ca și mai înainte, astă-iarnă, bună-credință, cuvânt-înainte, floarea-soarelui, prim-ministru, proces-verbal, redactor-șef, încet-încet, câine-câinește, (nici) prea-prea, (nici) foarte-foarte, dar iată că trebuie să scriem Partidul Național-Liberal, Partidul Social-Democrat, social-democrație și creștin-democrație (care lipsește din dicționar).
Unele inconsecvențe întâlnim și la numele compuse de localități, unde DOOM3 recomandă Drăgănești-Olt, Drăgănești-Vlașca, Negrești-Oaș, Târgu-Neamț (în care al doilea element are rolul de a identifica geografic localitatea), dar Târgu Jiu, Târgu Mureș, Târgu Ocna, aflate în aceeași necesitate de identificare, deosebite de Târgu Bujor și Târgu Frumos.
Greșită este și recomandarea scrierii cu cratimă a unor nume de persoane, cum ar fi Micu-Klein, Ștefănescu-Delavrancea, Popescu-Tăriceanu. În cele mai multe lucrări apărute în ultimele trei-patru decenii (dicționare, istorii literare) este scris Samuil Micu (1745-1806), unul dintre corifeii Școlii Ardelene; un unchi de-al său s-a numit și Clain – Ioan Inocențiu Micu (Clain) – 1692-1768, iluminist român, episcop al Bisericii Unite din Transilvania peste 20 de ani, dar nici acesta nu avea cratimă. La fel stau lucrurile și în cazul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, care n-a fost scris niciodată cu cratimă, în cele mai multe lucrări apărând doar Barbu Delavrancea, uneori cu mențiunea „pseudonim al lui Barbu Ștefănescu” (Al. Săndulescu, unul dintre biografii săi). N-am înțeles de ce nu s-au luat ca exemple alte nume celebre: Grigore Vasiliu-Birlic, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ion Popescu-Gopo, Constantin Rădulescu-Motru, Maria-Magdalena Zaharescu (chimistă).
Un alt aspect care ar trebui revăzut de specialiști este scrierea denumirii semnelor de punctuație, în DOOM3punctul-și-virgula, două-puncte, puncte-puncte... Dacă gura-leului (planta) se scrie cu cratimă, de cesemnele citării nu se scrie la fel, și gura și semnele având aici sensuri secundare față de cele de bază? Apoi, dacă gândac-de-casă formează o unitate semantică bine sudată și se scrie cu cratimă, de cepuncte de suspensie nu are același regim ortografic, între cele două sintagme nefiind nicio deosebire de ordin gramatical? De asemenea, dacă musca-de-casă și musca-de-varză se scriu cu cratimă, de celinia de dialog și linia de pauză nu se scriu cu cratimă, toate cele patru îmbinări de cuvinte fiind la fel de sudate lexicogramatical?
Deplasarea browniană a accentului în limba română
În unele limbi, cum ar fi franceza de exemplu, accentul grafic marchează pronunțarea ușor diferită a unei vocale (élève – primul éeste mai deschis, al doilea è este mai închis) sau nu trimite la nicio referință fonetică (impôt – „impozit”). În limba română se folosește rar, în special în expresii împrumutate varză à la Cluj). Ca semn grafic care marchează pronunțarea mai intensă a unei silabe într-un cuvânt sau a unui cuvânt într-un enunț se folosește numai în lucrările de specialitate și în manualele școlare de limba română, unde se notează printr-un accent ascuțit deasupra unei vocale (împreúnă) sau printr-un punct sau linie dedesubtul acesteia.
Cele mai multe cuvinte din vocabularul limbii române sunt accentuate pe una din ultimele două silabe: cuvintele terminate în consoană sau în vocala a sunt accentuate de obicei pe ultima silabă (accént, a aliná, cioráp, felinár, a garantá, nepieritór, prodús, transfigurát), în timp ce la cuvintele terminate în vocală, accentul cade pe penultima silabă (bătáie, decénță, feméie, lagúnă, mantóuri, tăgádă). Sunt însă și cuvinte accentuate pe antepenultima silabă (butélie, comóție, fúrie, natáție, percépție), pe a patra silabă începând de la cea finală (dóctoriță, lápoviță, véveriță), pe a cincea începând de la ultima (nóuăsprezece) sau chiar pe a șasea (al pátrusprezecelea). Cu toate că în limba română accentul e liber, în timpul flexiunii nominale și a celei pronominale el rămâne stabil, în sensul că se accentuează pe aceeași silabă (méșter, méșterului, méșterilor).
În situația în care unele cuvinte sunt întrebuințate cu două accente, normele ortografice ale limbii române precizează dacă este vorba de două cuvinte distincte (cópii – copíi, véselă – vesélă), de același cuvânt cu ambele accentuări acceptate (edítor – editór) sau de un cuvânt accentuat în două feluri, dar numai o variantă este considerată corectă, de regulă cea în care accentul estemai apropiat de finalul cuvântului (bolnáv, caractér, dumínică, dușmán, fenomén, prevedére, simból – nu bólnav, carácter, dúșman etc.).
Sunt însă și cazuri în care este corectă varianta cu accentul deplasat spre stânga, adică spre începutul cuvântului, nu spre finalul lui (árșiță, cúmul, mólcom, prépeliță nu arșíță, cumúl, molcóm, prepelíță).
O altă serie de cuvinte accentuate diferit până acum, dar numai cu una din accentuări recomandate de DOOM3 o constituie cele care s-au impus prin uz altfel decât ni se cerea să le pronunțăm: ántic în loc de antíc, regízor în loc de regizór, tráfic în loc de trafíc etc. Există însă și cuvinte a căror pronunție n-a fost impusă de uz, dicționarele păstrându-le neschimbate de la o ediție la alta. Unul dintre acestea este substantivul seif („dulap de metal secretizat printr-o încuietoare cu cifru, în care se păstrează bani, documente și obiecte de valoare”), provenit din engl. safe – pron. séif, într-o singură silabă, și în engleză și în română, deși de prin anii ’60 ai secolului trecut aud numai se-if (două silabe) și se-i-furi (trei silabe). Menținerea obsesivă a pronunțării englezești îmi amintește de strădania de aproape douăzeci de ani a academicianului Al. Graur de a impune pronunțarea epócă, cu accentul pe o, în loc de épocă.
Un „transcrípt” lipsit complet de „transcriptór”
Concurența dintre accentuarea cuvintelor nume de agent referitoare la mașini vs cele referitoare la oameni a dus la deplasarea accentului de pe ultima silabă pe penultima.După modelul directór – (teh.) „ansamblu de piese care schimbă direcția”, (inform.) „element al unei memorii care dirijează o acțiune de căutare a informațiilor” (< engl. directory) vs diréctor – „persoană care conduce o instituție sau o întreprindere ori un sector al acestora (< fr. directeur), DOOM3 face diferența de sens prin accent la câteva cuvinte: corectór – „aparat care sesizează și înlătură greșelile” vs coréctor – „persoană care corectează și apreciază o lucrare”; translatór – „aparat care traduce” vs. translátor – „persoană care realizează traducerea unui text”.
Dicționarul se oprește însă aici: descriptór – (inform.) „termen care poate fi folosit drept cheie pentru căutarea și regăsirea informațiilor într-un document” vs. descríptori de performanță utilizați de peste două decenii de cadrele didactice în evaluarea scrisă și orală a elevilor – lipsesc.
Alți termeni, deși înregistrați, perpetuează „nebuloasa” din DOOM2: conectór este înscris cu aceeași accentuare atât ca „piesă care face legătura între două elemente ale unui circuit electric”, cât și ca functor(„prepoziție, conjuncție, pronume relativ sau adverb care creează o relație într-un enunț”. Termenul gramatical ar trebui accentuat conéctor, ca și descríptor de performanță.
Un alt caz: după modelul cuvântului manuscript – „text scris de mână și netipărit, manuscris” (< lat. manu scriptus), DOOM3înregistrează transcript – „transcrierea unei convorbiri telefonice, radio sau televizate”, dar nu și transcríptor – „persoană care realizează transcrierea unei convorbiri telefonice, radio sau televizate”.
Turnul Babel din vocabularul contemporanilor noștri
În Biblie se povestește că numele Babel, care înseamnă „confuzie”, a fost dat unui turn uriaș contruit în Babilon de fiii lui Noe, care sperau să ajungă la cer. Până atunci ei vorbeau o singură limbă. Pentru a-i pedepsi în îndrăzneala lor de a se urca la cer, Dumnezeu le-a amestecat graiurile.
Blog – „site sau pagină web (pron. uéb – „sistem supermedia de acces pe internet”) scrisă de obicei de un singur autor sub formă de jurnal online; scrumbie-de-Dunăre; habarnist, cuvânt din Piața Victoriei – „persoană care se dă mare, dar nu știe mai nimic”; paella – cuv. spaniol – pron. pa-é-lia – „mâncare tradițională spaniolă preparată din orez, legume, carne de pui, carne de iepure sau fructe de mare asezonată cu șofran; Majestatea sa Custodele Coroanei. www – prescurtare de la World Wide Web, pron. veveve – „sistem internațional foarte utilizat pe internet”; Calea-Lactee/Calea Laptelui/Drumul-Robilor, Cloșca-cu-Pui, dar Steaua Polară; a-și da seama („a realiza”) vs a da seamă („a răspunde de ceva”) – locuțiuni verbale; cotidian (ziar) – plural cotidiane, nu cotidiene cum ne recomandă DOOM3; Majestățile Lor Imperiale; feng shui (pron. féng șui – „arta de a trăi armonizând raporturile dintre om și natură, inspirată de cultura chineză”); blogger (pron. blogăr – „persoană care postează mesaje scrise și comentarii pe blogul său ori al altora”); a înnopta – „a petrece noaptea undeva”; a se înnopta – „a se face noapte”: locuțiuni verbale; raw vegan (pron. ro vegan) – „mâncare numai din legume proaspete, nefierte și necoapte”; domnia-ta = dumneata: mărfar („tren de marfă”) – nu marfar cum ne recomandă DOOM3 (cf. lapte-lăptișor, parte-părtaș, țară-țăran); Preasfințirea Voastră – formulă de adresare unui arhiereu, vicar, episcop; vlogger (pron. vlogăr) – „persoană care postează filmulețe pe blogul său ori al altora”; Hadeu se pronunță Hașdeu; Parlamentul European a interzis cuvintele mamă și tată! Le vom scoate din DOOM?taekwando (pron. taikuandó) – sport de contact de origine coreană, pronunțat englezește și accentuat franțuzește; Preafericirea Sa Patriarhul... lockdown (pron. locdáun) – „obligat să stea acasă”; peeling (pron. píling) – tratament cosmetic care constă în exfolierea unui strat superficial de piele; musca-de-cal, musca-de-carne, musca-de-cireșe, musca-de-varză... Câte „muște” în DOOM-ul ăsta!...
Legile de protecție a limbii naționale în mapele primarilor (!)
Autoritatea care „se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii” este Academia Română, se spune în Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române. Până aici e foarte bine, dar ce se întâmplă cu cei care scriu și vorbesc după ureche? Ca să-și salveze onoarea, Parlamentul României (în care mulți se salută cu limba română, dar nu prea vorbesc cu ea, cum făcea Voltaire cu Divinitatea), a votat Legea nr. 183/2006 privind utilizarea codificării standardizate a setului de caractere în formă electronică, în baza căruia ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației din vremea aceea a emis Ordinul nr. 414/2006 cu privire la aplicarea strictă a legii.
Ultimele două acte normative stabilesc că autoritățile și instituțiile publice, precum și notarii publici au obligația de a utiliza codificarea standardizată a setului de caractere românești în documentele elaborate electronic, respectând semnele de ortografie și de punctuație așa cum sunt ele definite în edițiile actualizate ale dicționarelor Academiei. „Pentru scrierea și procesarea documentelor în formă electronică în limba română se recomandă a se folosi tastatura românească în conformitate cu aranjamentul 1 de caractere din standardul SR 13392:2004 sau orice versiune actualizată a acesteia” – se spune în Legea nr. 183/2006.
Cei care încalcă prevederile actelor normative de mai înainte pot fi sancționați. Sancțiunea se aplică notarului public sau, după caz, conducătorului autorității ori instituției publice vinovate de către... primar sau agentul de poliție constatator, în conformitate cu procedurile Legii nr. 180/2002 privind regimul juridic al contravențiilor, actualizată. De râsul curcilor: nu scriu ei corect toți profesorii de română și-i pui pe primari și polițiști, că altă treabă n-au, să dea sancțiuni pentru încălcarea unor norme lingvistice!
Manifest pentru însușirea și folosirea limbii române corecte
Limba națională este bunul cel mai de preț al unui popor. Păstrarea nealterată a acesteia, cel puțin în liniile ei fundamentale, este o datorie sacră a fiecărui cetățean. Cu atât mai mult de români, aflați din naștere la o poartă a tuturor vârtejurilor istoriei.
Orice relativizare a respectării normelor academice în scriere și vorbire are un caracter dizolvant. Luarea unor măsuri severe de protecție a limbii naționale se impune cu o și mai mare acuitate în condițiile în care ordinea mondială a lucrurilor intră într-o profundă resetare.
Ne-am săturat să tot asistăm cu mâinile încrucișate la degradarea folosirii limbii materne. Amendăm drastic un magazin alimentar pentru că a vândut o conservă de pește cu termenul de garanție expirat, dar rămânem nepăsători față de felul mai mult decât neglijent științific în care scriu și vorbesc unii.
Prima propunere ar fi publicarea unei ediții de masă, cu susținere financiară publică și privată, a unui Îndreptar de scriere și vorbire conform normelor academice, parțial și explicativ, concis, ușor de mânuit și cât mai ieftin, care să devină o carte de căpătâi pentru toți românii, așa cum este una de rugăciuni. În învățământ, profesorii de română să reia, în toate ciclurile obligatorii, obiceiul celor cinci minute din oră pe o temă de „Cum vorbim, cum scriem românește”.
A doua propunere privește instituirea unui post de inspector pentru limba română în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, încadrat cu personal bine pregătit în domeniu și retribuit corespunzător, care să urmărească folosirea limbii de stat la toate nivelurile comunității în care funcționează: administrația publică, instituțiile de învățământ și cultură, notariate, presa scrisă și audio-vizuală, firme de publicitate etc. Problema se poate ataca numai cu o pregătire profesională fără cusur a unor persoane minuțios selectate.
Până atunci este nevoie de un cadru legislativ încurajator. Poate ne aude cineva...
Profesor Valeriu Anghel
Profesorul Valeriu Anghel este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Mânuţele noastre salvează planeta. Şcoala Gimnazială „Emil Atanasiu” Garoafa în „Săptămâna verde”
De același autor
