Analiza profesorului vrâncean Valeriu Anghel în ZdV: Astăzi despre Limba română – între norma academică și uz(II)
Câteva prevederi ale noului „Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”
Însușirea corectă a limbii române se face, în primul rând, prin instituțiile de învățământ finanțate de stat sau private, începând cu preșcolarii și continuând cu elevii în ciclul primar și cel gimnazial, perioade în care se consideră că se însușesc cunoștințele de bază și se formează deprinderile de folosire corectă a limbii.
Odată cu publicarea noilor gramatici între 2005 și 2019 și a noului Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române în 2021, Institutul de Lingvistică al Academiei ne cam încurcă în însușirea corectă a limbii române scrise și vorbite. Adaptarea scrierii unor exemple din gramatici la noile prevederi din DOOM3 nu se face ușor, fără eforturi și timp, nici de către profesorii de română, darmite de alții.
Câteva cuvinte despre autoare și lucrările în atenție
Autoarele ediției a III-a (revăzută și adăugită) din 2021 a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM3) sunt Cristina Aranghelovici, Marina Rădulescu Sala (în faza inițială) și Ioana Vintilă-Rădulescu (coordonatoare). Lucrarea a fost avizată de Consiliul științific al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” din București al Academiei Române (referente: Ana-Maria Barbu, Monica Busuioc, Adina Dragomirescu, Gabriela Pană Dindelegan – membru corespondent al Academiei–, Camelia Stan, Emanuela Timotin și Rodica Zafiu, de la Institutul de Lingvistică din București al Academiei / Facultatea de Litere a Universității din București / Comisia de cultivare a limbii din cadrul Academiei) și aprobată de Secția de filologie și literatură a Academiei Române.
Ioana Vintilă-Rădulescu coordonase și ediția a II-a a dicționarului (DOOM2) din 2005, iar în 2009 publicase la Editura Corint un Dicționar normativ al limbii române. Ortografic, ortoepic, morfologic și practic (DIN), într-o altă structură lexicografică (regulile teoretice incluse în interiorul lucrării, la cuvintele-titlu corespunzătoare). În acest dicționar de autor, Ioana Vintilă-Rădulescu recomandă o singură accentuare la unele cuvinte precum: áripă, avárie, caractér, dóctoriță, dumínică, fenomén, ianuárie, mirós, regízor, únic, dar admite și variantele literare libere ca accentuare în cazul altora: ántic/antíc, gíngaș/gingáș, íntim/intím, penúrie/penuríe, profesór/profésor, tráfic/trafíc.
În privința flexiunii substantivelor nume de orașe cu formă de plural recomandă variante curioase, fără explicații ca în celelalte cazuri: București („oraș”), articulat Bucureștiul, forma Bucureștii fiind învechită, dar Luna Bucureștilor și Bucureștii Noi („cartier”). La cuvântul item recomandă trei forme de plural: itemi (masculin) și itemuri, iteme (neutru). La numele compuse de localități recomandă scrierea cu cratimă: Râmnicu-Vâlcea, Turnu-Măgurele, deși pe hărți sau atlasele școlare și rutiere sunt scrise fără cratimă.
Pentru numele de localități compuse cu Târg, recomandă corect scrierea cu cratimă când al doilea element este un nume propriu: Târgu-Jiu, Târgu-Mureș, Târgu-Neamț, Târgu-Ocna, dar articulează substantivul Târg când al doilea termen este un adjectiv: Târgul Frumos, Târgul Secuiesc, deși Târg nu este articulat pe nicio hartă sau indicator de circulație. La fel și Sfântu Gheorghe.
O precizare corectă (neîntâlnită în nicio altă lucrare) o face la cuvântul vizavi, recomandat sub această formă încă din 1982 (nu vis-à-vis), subliniind folosirea acestuia numai în sens local („Locuiește vizavi de școală”), nu și cu sensul de despre, față de, în privința etc. („Ce părere aveți vizavi de intrarea în UE?”). Corectă ni se pare și prezentarea variantelor literare mănăstire / mânăstire, în zona mea natală din Teleorman doar preoții folosind mănăstire, restul locuitorilor pronunțând mânăstire.
Normele și uzul care stau la baza DOOM3
Nota de prezentare a noului DOOM începe cu un motto din scrierile pedagogului roman Marcus Flavius Quintilianus sub care a participat la Concursul organizat de Academia Română în 1869 Gramatica lui Timotei Cipariu; tradus în românește de Ion Buzași, sună așa: „Dacă obiceiul învinge, vechea lege se abolește”. Este principiul care a călăuzit autoarele ediției a III-a, la șaisprezece ani de la DOOM2, cu precizarea că în DOOM3 s-au înregistrat schimbările validate de uz.
Dintre lucrările fundamentale de gramatică consultate menționăm Gramatica limbii române (coordonatoare Valeria Guțu Romalo), ediția a doua, două volume (GALR 2008), Gramatica de bază a limbii române (coordonatoare Gabriela Pană Dindelegan), ediția a doua (GBLR 2016), Gramatica limbii române pentru gimnaziu (coordonatoare Gabriela Pană Dindelegan – GLRG 2019).
DOOM3 este o ediție integral revizuită și substanțial adăugită (3600 de cuvinte noi adăugate celor 62.000 din DOOM2 2005).
Normele academice în domeniul limbii, privită ca sistem și mijloc de comunicare, nu sunt veșnice. Ele evoluează continuu și urmează uzul lingvistic dominant al oamenilor de cultură de vârstă medie, de obicei ale celor din capitala țării și principalele centre universitare. Spunem de vârstă medie pentru că tinerii promovează elemente neacceptate de normă, iar bătrânii păstrează formele vechi, ieșite din uz. Când acestea din urmă se accentuează, intervin specialiștii în domeniu.
Preambulul notei de prezentare a actualei ediții se încheie cu o „precizare” care ridică însă numeroase probleme: „DOOM3 este destinat în principal publicului larg, cu precădere școlar, astfel încât urmează în linii mari opțiunile gramaticii tradiționale, parțial modernizate, așa cum se predă acum în învățământul de cultură generală”. Cum va ajunge la elevi (procurat prin internet costă 85 de lei, de la o librărie din provincie – peste 125 de lei) și cum va fi utilizat de aceștia (are 1150 de pagini format 175/245 mm și cântărește 1 kg și 800 de grame) nu ne dăm seama.
Nu ne dăm seama nici care „public larg” este interesat de o carte cât o cărămidă în care întâlnește cuvinte învățate dinainte de a intra în școală, cum ar fi animal, bentiță, femeie, împăcare, prieten, roșu, stop!, tractor sau de ce trebuie să știe că anțărț (reg.) adverb înseamnă „acum doi ani” (provenit din lat. anno tertio), baștă (înv., reg.) – „beci”, a se feluri (înv.) – „a se diferenția”, a se încăibăra (reg.) – „a se încăiera”, a prodiga (reg.) – „a cheltui fără măsură, a dărui din belșug”, roquefort, pron. rokfor (lipsește din DEX) – „sortiment de brânză fermentată din lapte de oaie, însămânțată cu un mucegai special”, (politician) tory – nume dat în trecut membrilor Partidului Conservator din Marea Britanie etc.
Și un ultim exemplu, luat tot la întâmplare: la ce îi folosește unui elev să știe că sintagma italiană sotto-voce era adverb în DOOM2, iar în DOOM3 este adjectiv invariabil – conversație sotto-voce („cu voce înceată”), dar și adverb – a vorbi sotto-voce („în șoaptă”), echivalentul românesc al sintagmei fiind locuțiune adjectivală în primul caz și locuțiune adverbială în al doilea (dacă tot ne propunem să-l facem grămătic din liceu).
Inconsecvențe în recomandările „academice” ale autoarelor
Preambulul notei de prezentare a ediției începe cu obligativitatea respectării ortografice și ortoepice stabilite de Academia Română. După două pagini se justifică introducerea în DOOM3 și a unorelemente care depășesc „sfera limbii standard actuale”, printre care cu dus și întors și habarnist: „Introducerea unor asemenea cuvinte și expresii nu echivalează cu recomandarea folosirii lor. Ea reflectă numai posibilitatea utilizării acestora în anumite contexte” și are menirea să știm cum să le scriem și pronunțăm: „Pe de altă parte – continuă autoarele notei – unele cuvinte sau forme care nu se găsesc în DOOM3 nu sunt neapărat greșite și se pot totuși întâlni/folosi în anumite tipuri de texte/situații”.Cinene recomandă atunci cumsă le scriem și să le pronunțăm corect?
Dar să mergem câteva rânduri mai departe, la „modificările normative”, adică la ceea ce avem voie să facem (obligatoriu) și la ce nu: „Cele mai ample modificări cu efect normativ în DOOM3 constau în eliminarea, la multe cuvinte sau forme, a unor variante, a căror prezență în număr mare era resimțită ca un neajuns de către utilizatori (lingviști și mai ales nelingviști, inclusiv profesioniști din edituri, învățământ, mass-media etc.). Toți utilizatorii sunt interesați să se indice precis, ca în dicționarele limbilor normate, cum trebuie să se scrie, să se spună și să se folosească din punct de vedere gramatical fiecare cuvânt sau formă”.
După opt rânduri citim (stupefiați!), într-un chenar, că „aceasta nu înseamnă însă că folosirea variantelor care nu se regăsesc în DOOM3 ar fi total inacceptabilă: unele pot fi utilizate în anumite contexte și în diverse scopuri”. Adică problema aceasta a variantelor este cu dus și întors: cu dusul la DOOM3 și întorsul la DOOM2, pentru variantele eliminate, dar care „pot fi utilizate în anumite contexte”. Foarte bine! Dar să lămurim mai întâi ce este cu „dusul” și cu „întorsul”.
În interiorul dicționarului, la litera D, expresia nu mai conține prepoziția cu: 1. (bilete/călătorie) dus-întors, adjectiv invariabil și 2. Dus-întorsul e mai ieftin – substantiv neutru, articulat. Forțarea limbii este evidentă: dacă este și „dus” și „întors”, de ce se articulează doar unul din termenii expresiei și, pe deasupra, nici nu ne spune față de ce anume este mai ieftin? Corectă este doar expresia în care apare și prepoziția cu, adică este cu dus și (cu) întors, ceea ce schimbă categoria lexico-gramaticală în care se încadrează: locuțiune adverbială și nu substantiv neutru.
Revenind la variantele „periate” de Ioana Vintilă-Rădulescu în cadrul literelor E-M, ne oprim la item. În DOOM1 din 1982 este doar adverb, ca în latină, unde însemna, „de asemenea, tot așa”. Între timp, literatura psihopedagogică îl împrumută din engleză, unde are și sensul de „fragment”. Într-un dicționar de pedagogie din 1979, item este explicat ca fiind „unitate într-un test, chestionar sau tabel, care se referă la un fragment strict determinat și unic al unei probleme, un test având numeroase itemuri”.
În DOOM2 din 2005, item este înregistrat atât ca adverb latin, dar și ca substantiv de genul masculin cu pluralul itemi, la genul neutru având formele de plural itemuri, iteme. Cum nu i se fixase genul (!), DOOM3 rezolvă problema și îl trece la masculin, cu pluralul itemi.
Dintre neologismele la singular terminate în -em, doar boem (nume de ființă, preluat din franceză) are pluralul boemi, restul cuvintelor cu terminația-em împrumutate din limba lui Voltaire au pluralul cu -eme: bareme, foneme, poeme,sisteme. Cuvintele cu etimologie engleză – game (pronunțat ghem la tenis), franceză și engleză – recviem (din latină), tandem, totem (la bază amerindian) sau turcă – harem au pluralul în -uri: ghemuri, recviemuri, tandemuri, totemuri, haremuri. Niciunul nu este, ca și item, nume de ființă. Substantivul abstract item ar fi trebuit astfel să aibă pluralul itemuri, potrivit legilor de adaptare a neologismelor la sistemul limbii române, corectându-se greșeala cu pluralul itemi, săvârșită poate de cei mai mulți dintre specialiști.
Cu „mănăstire” nu s-a făcut nicio „mânăstire”
Scrisul, ca și limba vorbită, este un sistem bazat pe convenții. „Omenirea este definită de limbaj, dar civilizația de scriere” – spunea cândva un sociolingvist –, ortografia fiind cartea de vizită a fiecăruia dintre noi. De aceea felul în care scriem nu ne poate rămâne indiferent, ci vom căuta să respectăm recomandările din lucrările normative apărute sub auspiciile Academiei.
În privința alegerii variantei corecte de scriere, autoarele notei de prezentare ne avertizează că nu toate dubletele eliminate sunt greșite – perfect!, suntem de acord! – dar cele recomandate sunt oare toate corecte sau își merită selecția doar prin frecvența lor mai mare în vorbire?
În cazul variantelor mănăstire – mânăstire, prezente în DOOM1 și DOOM2, Ioana Vintilă-Rădulescu a ales mănăstire, cealaltă variantă rămânând fără loc pentru că n-a mai încăput în dicționar din cauza principiului de selecție ales – simplificarea vocabularului prin eliminarea variantelor mai puțin folosite. O greșeală, desigur, mănăstireși mânăstire având areale culturale de utilizare aproximativ egale.
Recomandarea din dicționarne-a pus, ca profesori de română, într-o mare încurcătură. Până la absolvirea facultății am trăit într-o comună de pe valea Teleormanului, unde instituției religioase în discuție i se spunea mânăstire. Nu ne amintim să fi auzit pe cineva spunând mănăstire. După absolvirea facultății am ajuns într-o localitate montană din Vrancea, unde mi-am întemeiat o familie. Soția – învățătoare și mama soacră – profesoară de română, din neam de preoți cu rădăcini în secolul XVIII, n-au spus niciodată mănăstire, ci mânăstire. Ne-a lămurit un distins coleg de catedră născut în localitate: locuitorii din zonă folosesc ambele variante: „Am mers pe jos până lapârâul Mănăstirii” (așa știau ei că se numește cursul de apă din vechime), dar „Crezi că ai făcut vreo mânăstire cu asta?”
Ca să ne lămurim într-un fel, am răsfoit zece cărți și dicționare din biblioteca noastră. 1/ „Iată c-am găsit / Și am nimerit / Loc de mânăstire / Pentru pomenire” – G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, 1885. 2/ „Poruncă domnească, / Treaba să pornească / Și să se zidească / Sfântă mănăstire / Pentru pomenire” – Tudor Pamfile, Cântece din ținutul Tecuciului, 1903. 3/ N. Cartojan – „În 1610, Varlaam era egumen la mânăstirea Secu”, în Istoria literaturii române vechi, vol. II, 1942. 4/ „Meșterul Manole (povestea zidarului de mănăstire care își zidește soția” – G. Călinescu, Istoria literaturii române (compendiu), 1963. 5/ Dicționarul enciclopedic român, vol. III, 1965 – mănăstire, înv. – monastire. 7/ Mic dicționar enciclopedic, 2005 – mănăstire (din gr. monastérion „locuință izolată”);„așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări și călugărițe. 8 / „În PlateiaMonastiraki (Piața Monastiraki, supranumită „Mica mănăstire) din Atena au existat o biserică și o mănăstire încă din secolul X” – Ghid turistic Atena, 2007. 9/ Dicționarul explicativ ilustrat al limbii române, 2007 – mănăstire (bis.) și mânăstire, din sl. manastyri. 10/ Mihai Vinereanu – Dicționarul etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, 2009: mânăstire (ar. mânăstir, megl. mănăstir). „Instituție religioasă unde trăiesc, conform unor reguli austere de viață, călugări sau călugărițe”: Din greaca medie – manastirion (Murnu, Cioranescu), cf. sl. manastyri, alb. monaštir, tc., bg. manastir, vechea rusă – manastyr.
Primele mânăstiri creștine au fost construite în secolul IV în Egipt și Siria, aflate sub stăpânire bizantină de la sfârșitul secolului IV până la mijlocul secolului VII. „O instituție care a exercitat o mare influență în viața Bizanțului a fost cea monahală – scria George D. Hurmuziadis în Cultura Greciei, 1979. Aversiunea față de viața publică, căința, credința cea adevărată sau alegerea unui refugiu relativ mai sigur, făcea ca bărbați și femei din orice clasă socială să îmbrace haina călugărească. În Constantinopol, ca și în întregul imperiu, se construiesc un mare număr de mănăstiri, în unele locuri adevărate orașe monahale, ca, de exemplu, la Muntele Athos”.
Călugării creștini au început să-și întemeieze reședințe monahale pe muntele Athos din a doua jumătate a secolului IX era creștină. La noi, prima mânăstire a fost înființată în a doua jumătate a secolului X de călugărul Atanasie Athonitul. Au urmat Mânăstirea Hodoș-Bodrog (în jurul anului 1000, Felnac, județul Arad); Mânăstirea Cisterciană (călugări francezi, 1179 – Ingriș, Timiș, distrusă de tătari în 1241);Mânăstirea Cârțișoara (1202, Sibiu, desființată în 1474 din ordinul lui Matei Corvin); Mânăstirea „Negru Vodă“ (1215 – Câmpulung, Argeș). Până la 1400, se înființaseră 40 de așezăminte monahale.
Mânăstirile au fost, de la început, adevărate centre de cultură (până în secolul XIX) – în limba slavonă, cărțile tipărite cu litere chirilice. Să nu ne mirăm atunci de ce scrierile bisericești folosesc până azi varianta mănăstire...
De la mănăstire / mânăstire și-au luat numele mai multe localități: Mănăstioara, în județul Suceava,Mânăstioara, în Dâmbovița; Mănăstirea în Bihor, Buzău, Dâmbovița, Sălaj, Maramureș, Sibiu; Mânăstire în Timiș, Mânăstirea în Botoșani, Călărași, Neamț, Vaslui și Mânăstireni la est de Botoșani. Locuitorii acestor localități își spun mănăstireni / mânăstireni, dar cuvintele nu sunt înregistrate în DOOM3, așa cum este pădurean pentru localitatea Pădureni (18 sate cu acest nume).
Așa stând lucrurile, varianta mănăstire nu se justifică a fi singura recomandată pentru uz.
Influența greacă doar prin intermediu slav?
Cel mai numeros grup de limbi înrudite direct din Europa este cel al limbilor slave. Aria de locuire a triburilor care vorbeau aceste idiomuri ajunsese spre anul 500 al erei creștine să se întindă între bazinul de mijloc al Vistulei și Niprul mijlociu și superior. În expansiunea lor către vest, la sfârșitul secolului VI au atins și țările române. În secolele VII-IX au fost stăpâni, în secolele IX-XI au conviețuit cu românii, iar în secolele XI-XIII slavii au fost asimilați de români. Numai că, începând cu secolul XIII, Moldova și Țara Românească au fost cucerite de pecenegi și cumani, un secol și ceva numindu-se Cumania.
„Privită în ansamblu, influența slavă a fost, indiscutabil, cea mai puternică dintre toate influențele vechi exercitate asupra limbii române”, dar nu singura, zicem noi. „Anterior și apoi în paralel cu turca osmanlâie, asupra limbii române s-a exercitat influența grecească, ale cărei urme se mai văd și astăzi în domeniul vocabularului”(Theodor Hristea – Sinteze de limba română, 1984).
Până la contactul direct cu grecii, o serie de termeni bizantini au pătruns în limba română prin intermediul slavilor meridionali: arhiereu, evanghelie, icoană, mănăstire, mitoc, psaltire, smirnă. Perioada de influență maximă a limbii neogrecești corespunde epocii fanariote dintre 1711 și 1821. Între 1780 și 1821, în țările române s-au deschis nenumărate școli grecești, boierii angajându-și dascăli greci pentru fiii lor, limba greacă fiind introdusă atât în cancelariile domnești, cât și în majoritatea bisericilor. Așa se explică utilizarea termenului monastire preluat din neogreacă în balada populară Monastirea Argeșului, culeasă și publicată de Vasile Alecsandri. Mai mult decât atât, mama bardului de la Mircești era fiica unui grec românizat, iar poetul a început să învețe carte la șase ani cu un dascăl grec.
În epoca fanariotă au apărut unele povestiri istorice în versuri, scrise în românește, dar și în grecește, fiind apoi traduse. Dintre autorii unor asemenea scrieri, C. C. Giurescu și Dinu C. Giurescu menționează în Istoria românilor din 1975 pe Iordache Stavarache și pe un prieten al stolnicului Constantin Cantacuzino, care a scris în grecește despre uciderea domnitorului și a fiului său Ștefan de către turci în iunie 1716.
Domnitorul Grigore Ghica a înființat în 1740 Academia domnească din București, iar Grigore Alexandru Ghica Academia domnească din Iași în 1766. „La școala cea mare sau Academia din Iași – se spunea într-un raport din epocă –funcționau în 1766: dascălul cel mare de științe, plătit cu 1500 lei; dascălul dintăi de limba greacă, plătit cu 600 lei; dascălul al doilea de limba greacă 300 lei; dascălul de greacă bisericească 180 lei; dascălul de latinește 240 lei; dascălul de limba română 120 lei (...). În cele două Academii s-au predat limba și literatura greacă (Sentințele lui Cato în versiune elenă, fabulele lui Esop, apoi Xenofon, Hesiod, Plutarh, Demostene, Pindar etc.). Se țineau și cursuri de istorie, geografie și limbi străine: greaca, latina, franceza, italiana, araba sau turca, germana, rusa (firește, nu concomitent)”. Ce preț se punea pe cultura elenă se vede numaidecât:pentru limba greacă erau trei dascăli, iar dascălul de română era plătit cu a cincea parte din salariul primului dascăl grec!
Varianta „mânăstire” (cu â din a) provine din neogreacă
Înregistrând toate variantele care denumesc, mai demult sau mai nou, așezământul religios locuit de călugări sau călugărițe ajungem la concluzia că mânăstire (cu â din a) nu trebuia să fie eliminată ca recomandare de scriere corectă din DOOM3. Iată deci variantele: în medio-greacă avem manastirion (Murnu, Cioranescu – apud Vinereanu), slava veche – manastyri și monaštir, turcă și bulgară – manastir, vechea rusă – manastyri (toate Vinereanu), greaca modernă – monastiri (internet), franceză –monstère, italiană – monastero, spaniolă – monasterio, engleză – monastery (toate cinci în dicționare).
Cuvintele împrumutate de diverse limbi din etimoane cu vocalele a sau o urmate de consoana nazală n ori își păstrează vocalele din etimon, ori le transformă în â sau u: lat. ton> rom. ton, fr.ton, it. tono, sp. tono; lat. cantus > rom. cânt, fr.chant, it. canto, sp. canto; lat. fontana>rom. fântână, fr.fontaine, it. fontana, sp. fuente; lat. pons,-tis> rom. punte, fr. pont, it. ponte, sp. puente; magh. bolond > rom. bolând („nebun”, „smintit”, „prost”); lat. paganus> rom. păgân; sl. gongnanije> rom. gânganie; bg., ucr. smetana >rom. smântână: lat. longus > rom. lung;lat. montis >rom.munte etc.
Nu există deci nici un caz în care o lege fonetică să transforme în ă vocalele a sau o înainte de consoana nazală n. Generalizarea etimonului slav manastiri în românescul mănăstiri s-a făcut pe un principiu extralingvistic: uzul bate regula.
Înacestă situație destul de complicată, tot profesorul meu din anii ’60 ai veacului trecut are o soluție: „pentru unii dintre termeni ca mănăstire – mânăstire, nu este greșit dacă admitem o dublă proveniență – slavă și bizantină” (Theodor Hristea).
Găselnița cuvintelor noi – cusută cu ață albă
Într-un cuvânt-înainte la DOOM2, Eugen Simion, președintele Academiei Române atunci, afirma că „important este că niciun om cât de cât cultivat nu-și permite să scrie (și să pronunțe – completăm noi) altfel decât au stabilit lingviștii”. Dacă au dreptate, desigur...
Tot atunci se întreba dacă vor intra definitv în limba română literară cuvinte ca aquis, broker, dealer, gay, hacker, item, jacuzzi, la care putem adăuga job, weekend, summit etc. Au intrat cu siguranță, și odată cu DOOM3 încă multe altele: advertising, afterschool, bestseller, blogger, bodyguard, breaking news, call center, challenge, e-book, fake news, feng shui, online, play off, scaner.
Cu toată atenția pe care autoarele au acordat-o unităților lexico-gramaticale noi, lipsesc termeni pe care ar fi trebuit să-i găsim în paginile dicționarului; brokeraj, drifting, google (pron. gugăl – „motor de căutare pe internet”), GPS (pron. gipies – „sistem de localizare în circulația rutieră, navală și aeriană”), hiperspațiu („spațiu fictiv cu mai mult de trei dimensiuni”), intercity, twitter (pron. tuităr – „rețea de socializare”), wikipedia (pron. uikipedia – „enciclopedie gratuită online”), yahoo (pron. iahú – „cel mai important portal de pe internet, care oferă servicii online”).
În schimb, întâlnim cuvinte care n-ar fi trebuit glosate, alcătuirea lor fiind greșită, cum ar fi hipermarket (prin presă scris și hypermarket, cu y ca în limba de origine). Aici avem elementulde compunere hiper-, care înseamnă „peste măsură”, „excesiv de...”. Or nimeni nu-și propune să amenajeze un magazin „peste măsură”. Magazinele universale de proporții mari se numesc în română supermarket, în franceză – supermarché, în italiană – supermercato, în spaniolă – supermercado.
Deși timpul nu ne-a permis să parcurgem dicționarul pagină cu pagină, am găsit și o abatere de la principiul eliminării dubletelor, atât de drag autoarelor: editór și edítor. Prima accentuare este specifică substantivelor formate de la verbe – creditor, debitor, profitor. A doua accentuare, crede dicționarul, ar fi specifică televiziunii, dar nu ne spune cum. A edita înseamnă 1. a stabili un text în vederea publicării; 2. a efectua lucrări de tehnoredactare, de tipărire și de răspândire a unei cărți; 3. (în informatică) a efectua modificări într-un fișier; 4. în televiziune – a prelucra un material filmat pentru prezentarea pe post. Denumirea de senior edítor din televiziune a fost preluată din presa scrisă, în care există asemenea funcții, procedeu întâlnit doar la unele posturi de televiziune, cum ar fi Antena 3.
Scrierea cu inițială majusculă și cu literă mică
O problemă care a dat bătăi de cap de la o ediție la alta a dicționarului o constituie scrierea substantivelor cu sens generic atunci când nu fac parte din numele propriu al unor unități administrativ-teritoriale, al unor denumiri geografice ori al unor artere urbane: „Accidentul s-a produs în comuna Ștefănești”, dar „A fost sesizat Consiliul Local al Comunei Ștefănești“; „A terminat de cosit și la pârâul Lepșuleț”, dar„Din bazinul hidrografic al Putnei face parte și Pârâul Lepșuleț”; „Locuia pe strada George Coșbuc, colț cu bulevardul Iuliu Maniu”, dar „O importantă semnificație istorică are Bulevardul Iuliu Maniu”.
Asemenea substantive se scriu însă întotdeauna cu inițială mare pe hărți, tăblițe indicatoare și adresele pe scrisori: Comuna Ștefănești, Bulevardul Iuliu Maniu, Destinatar Mircea Ialomițeanu, Strada Iuliu Maniu Nr. 15, Municipiul Zalău, Județul Sălaj.
Dificultăți și mai mari se întâlnesc în scrierea denumirii unor localități care au în componență unul din cuvintele Târgu, Turnu sau Piatra, folosirea cratimei și flexiunea recomandată nefiind respectate de autorități. Astfel, se scriu Târgu Bujor (Târgului Bujor), Târgu Frumos (Târgului Frumos), Târgu Ocna (Târgului Ocna), dar Târgu Jiu (Târgu Jiului), Târgu Mureș, (Târgu Mureșului) și Târgu-Neamț – cu cratimă – (Târgului-Neamț). La fel Turnu Măgurele (Turnului Măgurele), Turnu Severin (Turnului Severin), dar Piatra-Neamț (Pietrei-Neamț), Piatra-Olt (Pietrei-Olt).
Inconsecvențe mai există și în scrierea denumirii unor localități din mediul rural: Chereștii Moșteni, dar Trivalea-Moșteni, Căpățânenii Pământeni, Căpățânenii Ungureni, dar Chiroiu-Pământeni, Chiroiu-Ungureni.
O altă problemă nerezolvată de lingviști nici până astăzi este în legătură cu flexiunea suvstantivelor nume de localități cu forme de plural: București, Ploiești, Iași, Focșani. Față de edițiile precedente, DOOM3 se apropie oarecum de realitate, admițând și forma „învechită” de plural Bucureștii în Bucureștii Noi, care nu se mai potrivește însă în Luna Bucureștilor. Justificarea trebuie căutată în altă parte.
Cartierul Bucureștii Noi a apărut, după cum îi spune și numele, mai târziu decât ceea ce a constituit vatra veche a orașului. În cazul acesta, normal ar fi să considerăm corectă forma Bucureștii în sintagma împrejurimile Bucureștilor (și ale celui vechi și ale celui nou), dar centrul Bucureștiului de azi, o entitate administrativ-teritorială unitară.
Cam așa stau lucrurile și cu Focșani, unde am avut multă vreme Focșanii Moldovei și Focșanii Munteni. De aceea când vorbim de vilele din jurul Focșanilor sau de Zilele Focșanilor nu greșim deloc, dar Piața Unirii este obligatoriu în centrul Focșaniului. Pluralul nu trebuie considerat o formă „învechită”, criteriul de folosire a celor două variante fiind unul istoric.
Variantele Bucureștiului / Bucureștilor au existat și înainte de 1989 – Informația Bucureștiului (ziar) / Misterele Bucureștilor (film) și după – Arhiepiscopia Bucureștiului (ortodoxă) / Arhiepiscopia Romano-Catolică a Bucureștilor.
„Doisprezece“ greșeli (impardonabile!) de scriere și vorbire
- Ghilimelele sunt semne grafice întrebuințate pentru a reproduce un enunț scris sau spus de cineva. Cele folosite de noi, aprobate de Academie în 2003, sunt „românești”, dar când cităm într-un alt citat, cel din interiorul enunțului se scrie între ghilimele «franțuzești». Din cauza tastelor neadaptate sistemului românesc de scriere, multă lume le folosește, în mod greșit, pe cele "englezești".
- Indicii explicațiilor din subsolul paginii nu se scriu sus, în dreapta cuvintelor, oricum: un citat se încheie cu ghilimele și se pune „punct”: „...s-a terminat enunțul”.10 Indicele explicației se pune deci după punctul care încheie enunțul.
- Pentru a mări, chipurile, importanța unei comunicări, televiziuni naționale și jurnaliști de prim rang folosesc trei-patru semne ale exclamării!!! Greșit, pentru că, începând cu al doilea, acestea îl anulează pe primul.
- În formula de înaintare a unei adrese, după către nu se pune virgulă, cum fac cele mai multe secretare, deoarece prepoziția arată direcția de adresare, așa cum în alte situații arată direcția de mers: Plecase către București.
- Conjuncția însă nu se pune între virgule în interiorul unui enunț: Nu știam însă cine era!
- Denumirile de lanțuri de munți nu se articulează la singular. Formulări de tipul Până să se înnopteze, ajunsese deja la poalele Bucegiuluisunt greșite.
- Nu se spune Plecăm funcție de vreme ci Plecăm în funcție de vreme.
- Adverbul de comparație ca (Luptase ca un leu) nu se înlocuiește cu expresia ca și, care se folosește în enunțuri de felul Se emoționa ca și tatăl său.
- De la un timp, folosirea numeralului cardinal de genul masculin doisprezece (metri) pentru feminin – doisprezece (zile) în loc de douăsprezece (zile) aproape că s-a generalizat și nimeni nu spune nimic.
- Se scrie greșit sandwich și se citește în toate felurile, în loc de sendviș.
- Formule ca fost ministru de Externe și actualul ministru al Educației Naționale sunt scrise greșit, externe și educației naționale denumind domeniile la care se referă funcția publică respectivă, ca și în sintagma director de școală, în care școală n-a fost scris niciodată cu inițială majusculă.
- Stâlcirea limbii prin scrierea fără diacritice: „Tipa la el sa-si tina fata in palme, sa nu i se vada tampla” în loc de „Țipa la el să-și țină fața în palme, să nu i se vadă tâmpla“.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
