Analiza profesorului vrâncean Costică Neagu în Ziarul de Vrancea: Din nou despre... România educată!
De un timp lumea școlii se agită din nou... În pauzele dintre bombele cu care rușii potopesc Ucraina, presa noastră cea de toate zilele mai aduce în prim-plan câte ceva din adevăratele probleme ale românilor.
În această ,,liniște” bolnavă sau suspectă, aflăm că a mai murit câte un academician sau artist celebru, că a mai fost o comemorare importantă sau o ,,sărbătoare națională”, iar de câteva zile, aflăm că ,,România educată” dă semne de viață!?
După ,,demisia” ministrului Sorin Câmpeanu, pe motiv de ,,plagiat” al lucrării de doctorat, despre care nu se mai știe nimic sau se vorbește că n-ar fi tocmai așa, că de fapt și-ar fi ,,însușit” un curs de practică profesională la care era coautor, dar prin ieșirea la pensie a celorlalți doi autori, Sorin Câmpeanu l-a semnat de unul singur, acumlegea propusă de fostul ministru ,,demisionar”, dă semne de viață în ,,varianta Deca”.
Cu toate că se anunță a fi pusă în ,,dezbatere publică” în luna februarie curent, nu există o variantă oficială, pusă în dezbatere printr-un comunicat de presă al Ministerului!!!
Credem că ar trebui ca Ministerul, inspectoratele și unitățile școlare, sindicatele din învățământ, organizațiile de părinți și de elevi, comunitățile locale să organizeze discuții și dezbateri, iar ideile și opiniile să fie făcute public și trimise la Comisia pentru Învățământ a Parlamentului.
Zilele acestea am început să mai butonez pe diferite site-uri pentru că Ministerul Educației pare a fi într-o ceață permanentă și am observat că entitățile independente (sindicatele din educație, organizațiile nonguvernamentale neafiliate, presa didactică..., dascălii părinții) care ar trebui să ,,ia foc cu gura”, tac mâlc. Mai mult. discuțiile care se poartă sunt de nivelul ,,radio-șanț”, care ne arată că nici mediul didactic și nici cel politic nu înțeleg ce se întâmplă, nu înțeleg unele propuneri.
Toată lumea a sărit în sus că...,,se desființează liceele pedagogice”, inclusiv unii dascăli. Această problemă este veche și dovedește faptul că nu înțelegem paradigma procesului educativ.
Liceele vocaționale sunt cele care fac o primă selecție a tinerilor după vocație (aptitudine, chemare, înclinare etc.), dându-le un anumit nivel de pregătire (4). Odată cu intrarea în UE, prin Procesul Bolognia, s-a propus ca învățătorii și educatoarele să aibă pregătire superioară (6), pentru ca profesia să fie compatibilă ca pregătire cu toți dascălii din țările UE, pentru ridicarea demnității acestei categorii de dascăli și pentru a primi un salariu mai bun.
Asta nu înseamnă că liceele pedagogice se desființează, pentru că ele pot pregăti elevii cu vocație de dascăli și pentru alte profesii de nivel 4: asistenți, educatori, puiericultori, babysitteri etc. Cei care vor să fie profesori pentru învățământul primar și preșcolar trebuie să facă studii superioare. Nu putem avea dascăli la învățământul primar și preșcolar de două categorii. Mai mult decât atât, la sfârșitul liceului absolventul își poate alege o altă profesie, învățământul românesc fiind ,,deschis”.
Absolvenții de liceu militar, de arte, sportiv, seminar teologic, de liceu agricol nu devin ofițeri, preoți, profesori, ingineri, fără studii superioare. Sunt și alte meserii (subofițeri, maiștri militari) pe măsura pregătirii lor.
Acest așa numit ,,scandal” se datorește ministerului care a acceptat tacit intrarea în sistem a celor cu pregătire medie în paralel cu apariția profesiei de profesor pentru învățământul primar și preșcolar creând iluzii aspiranților și absolvenților de liceu pedagogic, chiar și după ce au ,,obligat” învățătorii și educatoarele cu pregătire medie din sistem ca, după un termen de grație, să urmeze cursurile de licență de trei ani la Departamentul de Formare a Profesorilor din Învățământul Primar și Preșcolar, dar și oamenilor care nu înțeleg evoluția procesului de învățământ și colegilor care nu înțeleg rostul noii profesii.
Din cauzele multiple care creează starea de insatisfacție, lipsa de încredere și ,,degradarea” lentă, dar continuă a școlii românești din zilele noastre, amintim deocamdată doar trei:
1). Lipsa unui ministru carismatic și liber de orice ingerință politică, ,,un frământător al ideilor timpului” (S. Haret), un dascăl adevărat care să cunoască sistemul în toate datele sale și să coaguleze toate energiile societății în sensul unei instrucții și educații autentice, așa cum era Spiru Haret sau cum era Andrei Marga..., până să devină membru de partid.
2). Lipsa unei voințe și a unei legislații care să coaguleze factorii noii paradigme a educației: școala, familia, comunitatea. Fără a aduce acești trei factori la aceeași masă de discuții, educația este o ,,arătură în Sahara”.
Așa cum există o comunitate biologică, trebuie creată și ,,o comunitate educativă”(totalitatea celor care trăiesc în același loc şi au aceleaşi obiceiuri, norme de viaţă), în care școala va lucra cot la cot cu familia și cu întreaga comunitatelocală (biserică, sănătate, poliție, muzeu, cămin cultural, bibliotecă... etc.)
Coagularea unei comunități se sprijină pe doi piloni: gândirea logică şi gândirea magică–religioasă, iar pilonii formării acestor tipuri de gândire care dau unitate comunității, sunt preotul şi învăţătorul. (,,Învăţătorul, ca şi preotul are o autoritate recunoscută pentru că el este organul unei persoane morale care-l depăşeşte.” –Emil Durkheim).Directorul unei școli, care nu este titularul unității și nu are ore în acea școală este perceput ca ,,un element străin”, de elevi, de familie și chiar de comunitățile ruraleși nu poate întemeia o ,,comunitate educativă”.
3). Imixtiunea politicului în treburile educațieia fost semnalată de Mihai Eminescu, I. L. Caragiale etc., de Spiru Haret, el însuși ministru liberal, dar în același timp și ,,omul școlii”, care declara că ,,politica a intrat cu toate bagajele în școală”.
Deși în mod declarativ se spune că școala este apolitică, toată lumea știe că acest lucru nu este adevărat. La 2-3 săptămâni, dacă nu și înainte (după cum circulă zvonurile), inspectoratele școlare și conducerile școlilor și chiar ale universităților se populează cu membrii sau cu simpatizanții partidului care vine la putere, fără să fi avut merite palpabile.
Dacă până acum se păstrau aparențele, (Inspectoratele școlare fiind ,,instituții profesionale”, unde sunt promovați doar dascăli),,,demiterile” fiind justificate prin tot felul de ,,tinichele”, Legea învățământului, pusă acum în dezbatere sună clar: Se înființează Direcțiile județene de învățământ preuniversitar care au următoarele competențe: -managementșcolar; -consiliere, asistență, orientare; -sprijin implementare proiecte; -rețea școlară; -gestionare resurse umane,inclusiv parcursul în carieră; -gestionareposturi/catedre; -implementare programe naționale; -coordonare examene; -admitere în licee; -concursuri; -resurse educaționale, încât ne întrebăm ce mai face ministerul sau ce rost mai are, dacă lasă totul în sama județelor, iar ,,Inspectoratele Școlare Județene, Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională,Casele Corpului Didactic, Consiliul Național pentru Politici și Evaluare în Educație sunt Structuri supuse reorganizării”.
Văzând toate aceste propuneri, mă întreb dacă ele au fost pregătite, când și de cine? Dacă s-au făcut simulări și câte altele, pentru că educația presupune în primul rând încredere între parteneri (școală, familie, comunitate), crearea unui sentiment de apartenență la comunitatea locală și națională, realizarea unor principii de complementaritate între școală și familie (familia să înțeleagă rosturile și metodele acțiunii pedagogice – tema pentru acasă nu este o pedeapsă, ci o cale de a forma unele competențe de muncă individuală etc.), principiul orientării specifice a sarcinilor pedagogice ale şcolii şi ale familiei în raport de vârsta elevului şi de dimensiunile (intelectuale, morale, tehnologice, estetice, fizice) şi formele (formale, nonformale, informale) de educaţieşi de instruire, angajate în mod direct şi indirect.
În virtutea acestor principii și ale altora pe care nu le mai prezentăm, dascălii și părinții trebuie să fie animați de sentimente de solidaritate, entuziasm și optimism față de copii.
Legiuitorul trebuie să fie preocupat în permanență de cultivarea atașamentului dascălilor față de profesie, de copii, de școală și de familie, iar cadrele didactice, în totalitatea lor, ar trebui să-și activeze toate mijloacele la care sunt afiliate: sindicatele din învățământ, presa pedagogică atât cât mai există ea, comisiile metodice, cercurile pedagogice și chiar cunoștințele personale, pentru promovarea educației.
Suntem un detașament numeros și puternic, dăruit profesiei și copiilor, întregii societăți: ,,Școala face omul om și altoiul, pomul pom!”
Vom reveni.
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
