Educație

Alteța Sa Regală, Principele Radu al României, emoționat de tinerețea și căldura cuziștilor

Ziarul de Vrancea
27 oct 2017 1160 vizualizări

Joi, 26 octombrie 2017, la Colegiul Național Al. I. Cuza a poposit un oaspete de seamă, unul dintre cei mai îndrăgiți reprezentanți ai Casei Regale, Principele Radul al României. Îl așteptau profesorii și elevii de la această instituție de marcă a învățământului vrâncean. A fost întâmpinat cu pâine și sare, așa cum cere tradiția românească, dar și de către un gimnazist de la CNAIC, îmbrăcat în hainele domnitorului Alexandru Iona Cuza. Tiberiu Nedelcu, de la clasa a VIII-a, i-a oferit Principelui un buchet de flori și i-a spus câteva cuvinte simple, dar relevante pentru emoția pe care o încercau toți cei prezenți.

 

Apoi Alteța Sa a făcut cunoștință cu profesorii cuziști, iar d-na director, profesor Daniela Sîrghie, a vorbit în numele cadrelor didactice și elevilor, amintind despre începuturile acestui liceu, rezultatele de excepție și deschiderea către formarea durabilă. Alteța Sa Regală, Principele Radu, a ales cuvinte sensibile, evocând file din trecutul eroic al acestor meleaguri, povestind despre întoarcerile la Focșani, sub semnul istoriei sau pentru a da o semnificație aparte lansării a două cărți de excepție: Povestea castelului Peleș, scrisă de Alteța Sa Regală și Margareta a României. O principesă în serviciul țării regăsite, scrisă de Adrian Cioroianu. La finele întâlnirii cu profesorii cuziști, Alteța Sa Regală, Principele Radu, a lansat o invitație onorantă: îi așteaptă pe reprezentanții CNAIC, pe 9 mai, la Palatul Elisabeta, un loc încărcat de istoria trecutului și prezentului.

În continuarea vizitei, Alteța Sa Regală, Principele Radu al României, a avut bunăvoința de a adresa câteca cuvinte elevilor cuziști. Mai întâi i-a întâlnit pe liceenii care sărbătoreau, la bibliotecă, Săptămâna Mondială a Educației Media. Le-a vorbit vizibil emoționat: Sunt bucuros să mă întorc la Focșani […] Vă felicit din inimă pentru Clubul de debate  […] Este suficient să lipsești doar trei-patru ani din mijlocul unei comunități și-ți poți da seama cât de mult se schimbă într-un timp atât de scurt, a mărturisit oaspetele de seamă, referindu-se la frumusețea acestei vârste, acestui oraș, la entuziasmul ce animă fiecare gest și gând al adolescenților.

Probabil că cel mai tare l-au impresionat cuziștii de la Clubul de robotică, coordonat de d-na profesoară Emilia Poll, căci micuții de clasa a V-a și maeștrii lor, elevii Tudor Dodoiu și Andreea Dumitrașcu, de la clasa a XII-a , au primit în dar un DVD intitulat The Kings Music și o carte semnată, în calitate de autor, de către Alteța Sa, Anul Regelui.

La finalul vizitei, Principele Radu al României a scris câteva gânduri în Cartea de aur a Colegiului Național Al. I. Cuza și și-a luat rămas-bun de la elevii cuziști, ieșiți în întâmpinarea sa, cu un zâmbet cald și discret. Amintirea acestui moment va rămâne vie, cu siguranță, în sufletele cuziștilor. E pentru prima oară în viața mea când văd și aud cuvintele unui reprezentant al monarhiei. Știam de la istorie despre rolul monarhiei în construcția României moderne, dar nu-mi imaginam că, în spatele protocolului, pot descoperi o personalitate atât de distinsă, modestă, de o noblețe simplă . . . Mă consider norocoasă că învăț în acest liceu, unde se întâmplă atâtea lucruri frumoase . . . ,  a mărturisit intimidată eleva Bușilă Alexandra din clasa a IX-a E

Autori: Vlad Atena Maria (a IX-a C), Semaca Alexandra Mihaela (a IX-a E), Rența Andreea (a IX-a E)

Precizare: Articolul este scris ca aplicație practică a  proiectului național “ Predau educația media”. derulat de Centrului pentru Jurnalism Independent ,în care Colegiul Național “Al.ICuza” este partener , alături de alte școli din țară .Colegiul National “Al.I.Cuza”, Focșani  organizează în perioada 25 octombrie-1 noiembrie o serie de activități în cadrul Global Media and Information Week, eveniment UNESCO.Citiți mai mult despre acest subiect în: Săptâmana educației media sărbătorită la CNAIC 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.