”Adam Nour cel Bun”, un schimb de replici, ca la ping-pong!
Aceste gânduri se închină cu pioșenie, Sfântului prea curat al ghiersului românesc și Zilei Culturii Naționale!
Dna Janine Vadislav a publicat toate cele patru opere ale Domniei Sale (Raiul – 2012, Omul negru – 2014, Veghea cuviosului Vili Glaser – 2014, Satul-erou, Mărăști – 2018 și acum, Adam Nour cel Bun) la Editura Terra.
Dacă facem o privire atentă asupra acestor proze pe care autoarea le numește ,,roman”, ,,roman/ proză”, constatăm cu satisfacție că are un stil care se deosebește tot mai mult de ceea ce se scrie în momentul de față, cel puțin în proza națională contemporană.
După decomprimarea din decembrie 1989, românii au intrat într-o epocă ,,pragmatică” în care arta pare că nu-și mai găsește rosturile sale de ,,tehnică sufletească”, banul și câștigul devenind prioritare, cultura, literatura trecând tot mai la coada preocupărilor fiecăruia și a societății, în general.
În ciuda acestor mode conjuncturale, generate de pragmatismul contemporan, Janine Vadislav continuă să scrie proză artistică, ,,de imaginație”, cum spunea Simion Mehedinți.
Ca și în alte scrieri, autoarea pornește de la un motto, a cărui paternitate nu ne-o dezvăluie cu toate că îl pune între semnele citării: ,,Poate că între ei, n-a fost decât iubirea ei. Iar el a fost doar vântul care a împrăștiat-o...”. Sensurile acestui aforism pot fi decriptate pe parcursul lecturii, dacă cititorul practică o lectură activă și creatoare, în virtutea concepției ,,literatura univers deschis”. Învățătura finală este că, dacă nu există un ,,el” și o ,,ea”, dragostea nu e posibilă. Vom vedea că în final, autoarea uită de această afirmație și pune în discuție o întrebare mult mai complexă.
Deseori m-am întrebat ce îl atrage pe cititor în proza Janinei Vadislav!?
Deși răspunsul este unul subiectiv, așa cum se întâmplă, deseori, în artă (De gustibus...), risc câteva opinii, care m-au condus pe mine către aceste afirmații.
În primul rând, titlul este factorul care declanșează atenția și curiozitatea cititorului: Raiul (paradisul, împărăția lui Dumnezeu, raiul pe pământ, raiule, grădină verde etc.). Titlul ,,Adam Nour cel Bun” declanșează în cugetul cititorului mai multe planuri de reflecție: Adam ,,primul bărbat” al perechii originare ,,Adam și Eva”, Nour ne duce cu gândul la ,,Toma Nour”, personaj din proza lui Eminescu, personaj care generează alte motive de meditație, iar ,,cel Bun” exprimă o calitate, o concluzie care dă relief omeniei – numai omul este bun sau virtuos, în sens moral.
Odată creată această ,,furtună în creier”, cititorul deschide cartea și curiozitatea lui crește cu fiecare pagină citită, cu fiecare personaj care îi apare și dispare pe neașteptate, în cursul lecturii, cu cea mai neînsemnată replică. Cititorul trebuie să facă un efort continuu pentru a urmări evoluția personajelor în demersul narativ.
Am afirmat cu altă ocazie că proza doamnei Vadislav se încheagă lent, în Adam Nour cel Bun, proza se încheagă din ,,Schimbul de replici, ca la ping-pong!”, așa cum afirmă însuși Adam Nour, actor de teatru ajuns, nu știm, cum într-un anonim oraș de provincie. Planurile în care se desfășoară spectacolul diatic au o dinamică amețitoare în care personajele se perindă fără niciun semn aperceptiv.
Nimic din ce ne relevă lectura, nu seamănă cu ceea ce am găsit în alte opere, la alți scriitori. Proza doamnei Vadislav nu este nici lirică, nici epică, nu are curgere, nu tinde către un punct culminant, nu are deznodământ, mesajul se configurează din ,,tăieturi de text”, tăieturi de dialog, care apropie lucrarea de proza hurmuziană.
Lucrarea anunță un preambul care se întinde pe tot parcursul acesteia. ,,Jurnalul multi-săptămânal” nu ne dezvăluie o minimă evoluție a personajelor, nici măcar P.S.-ul nu lămurește destinul acestora, nu oferă o concluzie care să sprijine procesul de receptare estetică, filozofică și chiar lingvistică a operei.
Deși întreaga construcție pare un joc nevinovat, credem că autoarea pune la mare încercare gândirea și simțirea cititorului: ,,Adam mai visează uneori cum apele se despică și din mijlocul lor se nasc părinții lui...”, ,,Nimeni nu știe unde a călătorit Gică...”, Vodislav sau... Vadislav..., autoarea ne sugerează că strămoșii ei sunt înaintații acestor ,,actori”.
Întrebarea finală conține în ea sensurile existenței unui personaj care, aparent nu știe unde este ,,Steaua Nordului”, bântuit de întrebări existențiale: ,,... cum măsori 1000 m pe apă, când vasul se rotește periculos, gata să se răstoarne, împins de curenți, printre bancuri de nisip, în vâltoare?”
Cred că avem în față o proză nouă, ca stil, care trebuie decodată de un cititor avizat.
Felicităm pe dna Janine Vadislav și o îndemnăm să scrie și să organizeze mai multe activități de acest gen prin care să decripteze sensurile prozei pe care o creează.
Cartea trebuie să ajungă la cititor, să fie ,,însuflețită” de acesta, altfel rămâne un obiect rece, într-un raft de bibliotecă.
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Vești bune de la Houston, SUA: AICitizens, echipa de robotică a CN „Al.I.Cuza” Focșani, calificată în semifinalele Campionatului Mondial de Robotică
De același autor
