Educație

Academicieni care au fixat în eternitate numele Vrancei - episodul 3:Gheorghe Balș (1868-1934)

Ziarul de Vrancea
23 aug 2018 1633 vizualizări

Cu acordul profesorului Costică Neagu, coordonatorul volumului "Dicționarul academicienilor vrânceni", lansat la Muzeul Unirii din Focșani joi ,09.07.2018, Ziarul de Vrancea va publica într-un serial cu 31 de episoade biografiile academicienilor care au fixat în eternitate numele Vrancei

Astăzi publicăm episodul 3 : Gheorghe Balș (1868-1934)

Membru titular al Academiei Române 4 iunie 1923

Vicepreședinte al Academiei Române

31 mai 1928 – 27 mai 1931

Discurs de recepție: Începuturile arhitecturii bisericești în Moldova

Prezentare realizată de Prof. dr. Liviu-Iulian ROMAN,Școala Gimnazială Păunești, Vrancea

În documentul atașat acestui articol puteți citi prezentarea în format PDF

       
     

Familia Balş este considerată una dintre cele mai vechi familii din Moldova, rădăcinile ei coborând până la începuturile Moldovei, în perioada descălecatului lui Dragoş[1]. Date certe există din secolul al XVI-lea, din timpul lui Cristea Balş[1]. Familia a fost bine cunoscută în Moldova, beneficiind şi de lucrări speciale de genealogie. Dintre acestea se remarcă un armorial autentificat de domnie în anul 1813[1], primul document de acest fel din genealogia românească. Din lucrare se poate urmări şi evoluţia blazoanelor de-a lungul secolelor XIV-XIX, sursă istorică de mare valoare pentru ştiinţa heraldică din România.

Bunicul academicianului Gheorghe Balş a fost Alexandru, căsătorit prima oară cu Cassandra Cantacuzino-Paşcanu (de care a divorţat), apoi, în 1831, cu Elenco, fiica domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza (1822-1828)[1]. În 1838 s-a născut Alexandru (Alecu), sena-tor şi prefect de Iaşi, căsătorit în 1860 cu Ruxandra Sturdza (decedată la 36 de ani, în 1878, în Elveţia) cu care a avut patru copii: Alexandru, Elena[2], Gheorghe şi Matei. Gheorghe a fost al treilea copil al familiei, născut la Adjud, spre deosebire de primii doi fraţi, născuţi la Iaşi, şi de ultimul, născut la Geneva. (FOTO 1).

Naşterea lui Gh. Balş la Adjud este legată de Moşia care a ajuns în proprietatea familiei la începutul secolului XIX. Logofătul Balş a cumpărat Moşia Adjudul-Nou de la serdarul Cons-tantin Canta, ulterior Moşia fiind extinsă cu noi proprietăţi în jurul Adjudului[3]. În 1838, moşte-nitor al Moşiei Adjudului devine Alecu, tatăl lui Gh. Balş. El a mărit proprietatea după ce a cumpărat moşia Şişcani, de pe malul Siretului, de la Costache Aslan[4]. În 1876 familia Balş va vinde moşia Adjudului către principesa Finareta Ghica (Ştirbei), de la care a ajuns, ulterior, la alţi proprietari[5].

Gheorghe Balş. Conform actului de stare civilă, s-a născut la 13/25 aprilie 1868[6] cu numele „George Balsiu” în „Tg. Adjudu-Nou în casa părinţilor săi din Strada Suşaua”. În actul de naş-tere, încheiat pe 14 aprilie, se menţiona că s-a născut „ieri”, deci 13 aprilie stil vechi, iar co-respondenţa cu stilul nou este 25 aprilie[7], dată aflată aproape de prăznuirea Sf. Gheorghe, de unde explicaţia plauzibilă a numelui său. Tatăl, Alexandru, avea 28 de ani şi este trecut ca având „profesie „agricolă”, mama, Ruxandra, de 24 de ani, trecută drept „casnică”. Actul conţine mai multe greşeli[8] încât, la sesizarea tatălui, după semnăturile martorilor, era inserată rubrica „Menţiuni” în care s-au făcut câteva modificări: numele familiei era „Balş”, vârsta tatălui era de 30 de ani, iar ocupaţia tatălui era „proprietar”. De asemenea, vârsta mamei era de 26 ani, ocupaţia ei fiind „proprietară”[9].

Gh. Balş s-a căsătorit la 25 februarie 1897 cu Marieta Ştirbey (decedată în 1963 la Bucu-reşti). Soră cu prinţul George Ştirbey, aceasta i-a asigurat accesul la una dintre cele mai influente familii bucureştene, aflate în anturajul familiei regale. Regina Maria a fost extrem de apropiată de familia Ştirbey, iar în timpul Primului Război Mondial împreună cu aceasta s-a implicat cu toată energia în organizarea serviciului de ambulanţă şi îngrijirea răniţilor. De aceea, nu întâmplător Gh. Balş a făcut parte, alături de soţia sa, din conducerea Crucii Roşii române[10]. Ca semn de încredere, în noiembrie 1917, când exista riscul ocupării Moldovei şi familia regală română examina posibilitatea retragerii în Rusia, regina Maria îi încredinţa lui Gh. Balş şi soţiei sale conducerea organizaţiei pe care o patrona şi depozitele cu provizii şi materiale sanitare[11]. A făcut parte, în aceeaşi perioadă, din Societatea pentru profilaxia tuberculozei[12].

Familia Gheorghe şi Marieta Balş a avut patru copii: Zoe[13], Alexandru[14], Ion[15] şi Matei (Foto 2). Ultimul este şi cel mai cunoscut descendent al familiei, medic, profesor universitar, decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi cel care a dat numele Institutului de Boli Infecţioase din Bucureşti. A avut doi copii care au continuat ocupaţiile bunicului: Marina (n. 1938), arhitectă, şi Ion (n. 1942), inginer[16].

Fratele mezin al lui Gh. Balş, Matei (1873-1927), a fost magistrat de carieră, avansând până la funcţia de preşedinte al Curţii de Casaţie. Matei Balş a avut cinci copii, cel de-al doilea, Ştefan (1902-1994), îndrumat, foarte probabil, de unchiul său, a ajuns arhitect şi membru al Comisiunii Monumentelor Istorice (în perioada 1930-1950, după care a fost desfiinţată), ulterior membru, alături de Ion, băiatul lui Gh. Balş, în Direcţia Monumentelor Istorice. Deşi a fost închis o perioadă în timpul regimului comunist, a fost reintegrat şi a contribuit la restaurarea a numeroase monumente laice şi, mai ales, ecleziastice. În 1990 a reintrat în Comisia Monumentelor Istorice, după reînfiinţarea acesteia. A fost, de asemenea, membru corespondent al Academiei Române[17].

Descendenţa din vechea familie Balş a determinat implicarea lui Gh. Balş în perpetuarea moştenirii istorice şi culturale. De aceea, alături de fratele său, Matei, a făcut demersuri pentru restaurarea principalei necropole a familiei Balş din Moldova, biserica Sf. Dimitrie, aflată în centrul Iaşilor, în apropiere de Piaţa Unirii[18].

Studii. Din sursele consultate reiese că Gh. Balş n-a studiat în România. Se pare că a studiat în Elveţia, bazându-ne pe câteva indicii, în primul rând  mărturia lui N. Iorga, cel care amintea de „creşterea lui la Geneva”[19]. Aici, de altfel, se va naşte şi ultimul frate al său, Matei, şi tot aici va deceda mama sa pe când el avea zece ani. Un argument în plus este că a luat bacalaureatul la Lausanne şi a obţinut diploma de inginer, în 1890, la Politehnica din Zurich.

Activitatea ca inginer şi arhitect. Gh. Balş revine în ţară în 1891, după finalizarea studiilor universitare, şi intră la Serviciul de verificări poduri al Căilor Ferate Române, pentru ca anul următor să devină membru al Societăţii Politehnice din România. Începutul carierei de arhitect şi inginer constructor s-a făcut cu lucrări de amploare, evocate în numeroase lucrări. Majoritatea surselor consultate menţionează pe Gh. Balş ca unul dintre inginerii care au lucrat sub comanda lui Anghel Saligny la podul de la Cernavodă şi amintesc contribuţiile la portul Constanţa şi la farul de la Tuzla[20]. O altă lucrare de dinaintea Primului Război Mondial a fost proiectarea şi realizarea Sanatoriului de Tuberculoşi de la Techirghiol[21] sau a Institutului de Seruri şi Vaccinuri „Louis Pasteur” din Bucureşti[22]. După război, principalul edificiu proiectat şi construit, alături de arhitectul Nicolae Ghika Budeşti, a fost clădirea Institutului de Seruri şi Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, instituţie sanitară înfiinţată în 1921 şi care s-a mutat în clădirea finalizată în 1924[23]. Tot Balş a proiectat, după mărturisirea lui N. Iorga, depozitul „atât de practic conceput” al Bibliotecii Academiei Române[24].

O activitate remarcabilă a desfăşurat Gh. Balş în cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice al cărei membru a devenit în 1913 şi în care a ajuns vice-preşedinte[25]. N. Iorga afirma chiar că în această Comisie atât de importantă pentru România Balş „era de fapt conducătorul prin cunoştinţele sale tehnice, prin necontenita prezenţă la datorie, prin devotamentul său nesfârşit pentru urmele clădite ale trecutului în care familia sa jucase o aşa de largă parte, fără ca şi din aceasta el să fi tras cât de puţină mândrie”[26]. Buletinul Comisiei a devenit, astfel, principala publicaţie în care au apărut studiilor sale.

După marele război, Gh. Balş s-a implicat în 1918 în înfiinţarea Asociaţiei Generale a Ingi-nerilor din România (AGIR). În perioada în care România ieşise din război, după Pacea de la Buftea-Bucureşti, numeroşi ingineri, dintre foştii ofiţeri, mulţi purtând încă haine militare, la iniţiativa lui Gh. Balş, au pus bazele acestei asociaţii profesionale. După două întâlniri preli-minare, la 27 mai şi 17 iunie, în amfiteatrul Facultăţii de Fizică de la Universitatea Iaşi, la 12 august 1918 a avut loc Adunarea Generală de constituire a AGIR unde au fost aprobate statutele şi a fost ales un Consiliu de administraţie compus din nouă membri. Dintre aceştia, cel dintâi era Gh. Balş, ales la 20 august 1918 primul preşedinte al AGIR. După încheierea războiului şi revenirea autorităţilor la Bucureşti, AGIR a scos un Buletin apărut până în anul 1946[27].

Gh. Balş a făcut parte şi din consiliile de administraţie a numeroase societăţi în perioada interbelică. Arhitectul Grigore Ionescu, autorul unei Istorii a arhitecturii în perioada interbelică, aminteşte că lucrarea a fost premiată în 1934 de Societatea Arhitecţilor Români iar din juriu făceau parte „două din autorităţile noastre în materie – regretatul Gheorghe Balş şi dl N. Ghika-Budeşti”[28]. Din altă sursă ştim că Balş a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii de Agricultură şi Export şi membru la Societatea Franco-română de Petrol „Columbia”, Socie-tatea Anonimă Română „Electrica”, Societatea Anonimă Română pentru Industria şi Comerţul Petrolului „Prahova”, Societatea Anonimă Română „Creditul Tehnic” sau Regia Loteriei de Stat[29].

Opera[30]. După aproape două decenii de activitate în domeniul construcţiilor, Gh. Balş începe să analizeze arhitectura medievală din Moldova intrând într-un domeniu în care a dat măsura capacităţilor sale şi unde a lăsat opere de referinţă până astăzi. Aplecarea spre studierea artei medievale bisericeşti este evidentă după 1910[31]. Pentru aceasta viitorul academician a efectuat şi numeroase vizite de documentare în ţările din jur. La răspunsul Discursului de recepţie din 1925 – la care ne vom referi pe larg mai jos -, academicianul Al. Lapedatu oferea informaţii despre călătoriile de documentare şi studiile apărute sub semnătura lui Balş sau împreună cu alţi colaboratori. Astfel sunt menţionate călătoriile din Serbia (1911), Bulgaria (1912), Grecia (1913) sau Rusia, în perioada premergătoare Primului Război Mondial[32]. Un alt cunoscător al vieţii lui Balş aminteşte, în afara locurilor deja menţionate, de călătoriile în Italia, Creta şi Siria[33].

Cercetările sale minuţioase se referă la monumente arhitectonice medievale din ţară şi din străinătate şi sunt însoţite de numeroase planuri, desene, relevee şi elemente de arhitectură. Majoritatea lor au fost publicate în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (prescurtat BCMI[34]), dar şi în broşuri separate, disponibile majoritatea la Biblioteca Academiei Române[35].

- O vizită la câteva biserici din Serbia, 1911 (44 pp.); 

- O biserică a lui Radul-cel-Mare în Serbia, la Lopuşnia , 1911 (5 pp.)[36]

- Notiţă despre arhitectura Sf. Munte, 1913 (49 pp.)[37];

- Biserica de lemn din Păroşi, 1915 (2 pp.)[38];

- Mănăstirea din Nicopoli, Bucureşti, 1915 (7 pp.);  

- Bogdan-Serai, 1916 (11 pp.);

- Biserica Mirăuţii din Suceava, 1924 (6 pp.)[39].

- L’art ancien, 1925, Paris (10 pp.)[40];

- Sfânta Paraschiva din Ştefăneşti-Botoşani, 1926 (9 pp.)[41];

- Bisericile lui Ştefan cel Mare, 1926 (530 pp.)[42];

- Câteva observaţiuni în privinţa bolniţei Coziei, 1927 (6 pp.);

- Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVI-lea, 1928 (395 pp.)[43];

- Influences de l’art gothique sur l’architecture roumaine, 1929 (5 pp.)[44];

- Un ouvrage sur la peinture dans les monuments de l’art roumain ancien, Vălenii de Munte, 1929 (17 pp.)[45];  

- Maica Domnului Îndurătoarea în bisericile moldoveneşti din secolul al XVI-lea, 1930 (18 pp.)[46];

- Grinda şi arcul, 1930 (4 pp.);  

- Pietre uitate, 1931 (4 pp.)[47]

- Influences arménienneset géorgiennes sur l’architecture roumaine”, Vălenii de Munte, 1931[48];

- Introducerea pridvorului în planul bisericilor moldoveneşti, biserica din Lujeni, 1931 (4 pp.)[49];

- Despre biserica Prislopului, 1931 (4 pp.);

- Bisericile moldoveneşti din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, 1933 (655 pp.)[50]

- Contributions a la question des eglises superieures superposees dans les domaine byzantin, 1934[51].

     În afara acestor studii individuale, Gh. Balş a publicat altele în colaborare cu cercetători ai perioadei, în primul rând cu arhitectul Nicolae Ghika Budeşti[52]:

- Biserica din Filipeştii-de-Pădure 1908; 

- Mănăstirea Probota, 1909 (57 pp.);

- Ruinele bizantine din Messembria, 1912 (22 pp.)[53].

     Un alt studiu a fost făcut în colaborare cu arhitectul Roger H. Bolomey[54]: Sfânta Paraschiva din Ştefăneşti-Botoşani, 1926 (9 pp.)[55]. Nu trebuie uitate nici recenziile semnate de el, dintre care două privesc cercetărilor făcute de cunoscutul bizantinolog şi profesor universitar de la Iaşi, Orest Tafrali: prima lucrare, Monument byzantins de Curtea-de Argeş”, în 1928, şi a doua, de mari dimensiuni, Les monuments byzantins de Roumanie, apărută în 1931 la Paris. Recenzia lui Gh. Balş a apărut în revista „Byzantion”, în 1932, dar şi într-o broşură publicată la Bruxelles, în acelaşi an, în limba franceză[56]. În 1928 face o recenzie la lucrarea lui I.D. Ştefănescu, apărută la Paris, L’evolution de la peinture religieuse en Bucovine et in Moldavie.[57]

Cea mai importantă colaborare pe tărâmul artei medievale a fost cu Nicolae Iorga în opera „L’art roumain”. Apărută la Editura Boccard din Paris în 1922, lucrarea este structurată pe două mari părţi: prima, redactată de N. Iorga, „L’art roumain du XIV-e au XIX-e siecle (pp. 3-308), şi a doua, aparţinând lui Gh. Balş, „L’architecture religieuse moldave” (pp. 309-411)[58]

Activitatea ştiinţifică. În 1924, la primul Congres de artă bizantină [59], Gh. Balş a venit cu o comunicare „asupra unor particularităţi ale bolţilor moldoveneşti” în care semnala influenţele armene. Ghika-Budeşti opina că, „din documentarea ce Gheorghe Balş a înfăţişat-o în comunica-rea sa din anul 1924, ar reieşi că formele atât de originale ale bolţilor moldoveneşti, cu toate că ele nu sunt identice cu cele din Armenia, îşi trag totuşi originea din arta armeană”[60].

La al doilea Congres de studii bizantine (Belgrad, 1927), Balş a prezentat o comunicare cu titlul Influence du plan serbe sur le plan des églises roumaines[61]. În 1928 participă la Oslo la al VI-lea Congres internaţional de istorie cu prezentarea Influence de l’art gothique sur l’architecture roumaine, apărut în Buletinul Academiei Române din acelaşi an[62]. Altă participare notabilă este la al XII-lea Congres de istoria artelor de la Bruxelles, din 1930, unde Balş a prezentat État actuel des études sur l’art ancien roumain, apărută în Buletinul Academiei din 1931[63].

Al treilea Congres de studii bizantine - Atena, 1930 – l-a aflat, de asemenea, între membri pe Gh. Balş care a prezentat Influences arméniennes et géorgiennes sur l’architecture roumaine”[64]. Ultima întâlnire de înalt grad ştiinţific la care a participat a fost la Sofia. La 20 aprilie 1934 s-a hotărât ca, la cel de-al IV-lea Congres de studii bizantine, Academia Română să fie reprezentată de N. Iorga, pr. N.M. Popescu, Al. Lapedatu, I. Nistor, Andrei Rădulescu, Gh. Balş (9-16 septembrie Sofia)[65]. Acesta din urmă s-a prezentat cu o comunicare intitulată Contribution à la question des églises supreposées dans le domaine byzantin[66].  Înainte de finalizarea lucrărilor congresului, Gh. Balş s-a repatriat de urgenţă în România şi la scurt timp a decedat.

Activitatea academică.   Gh. Balş a devenit membru al Academiei române în 1923[67]. Anul următor făcea deja parte – alături de dr. Grigore Antipa, Ion Bianu, A. Saligny, Petru Poni, Vasile Pârvan şi Al. Lepădatu - dintr-o comisie însărcinată să ia legătura cu Ministerul Finanţelor în vederea obţinerii fondurilor necesare construirii localului Bibliotecii Academiei”[68].

Discursul său de recepţie a fost Începuturile arhitecturii bisericeşti din Moldova, rostit la 9 iunie 1925 şi publicat în broşură în acelaşi an şi, mai nou, în colecţia Dorinei N. Rusu[69]. În prima parte a discursului său, Gh. Balş elogia figura predecesorului său, Gheorghe Bengescu, în locul căruia fusese ales. Noul academician evoca arhitectura din timpul lui Ştefan cel Mare, bine cunoscută datorită numeroaselor biserici păstrate, căutând să răspundă la întrebarea care au fost sursele de inspiraţie pentru arhitectura bisericească moldovenească. Întrucât lăcaşurile de cult anterioare lui Ştefan cel Mare erau puţine şi fuseseră refăcute sau modificate de-a lungul secolelor, arhitectul şi istoricul de artă considera că răspunsul la întrebare trebuie căutat în statele ortodoxe vecine sau mai îndepărtate:

„Ţările noastre se găsesc la confluenţa, la punctul de ciocnire a unor civilizaţii foarte diferite. Au primit, din această pricină, pecetea unor regiuni câteodată îndepărtate şi au contopit, în construcţiile ce au înflorit pe acest pământ, elemente foarte diferite, disparate chiar la prima vedere, dar cari au ajuns, însă, prin bunul simţ şi gustul constructorilor, să alcătuiască un tot armonios şi bine legat, constituind un stil deosebit, stilul nostru moldovenesc”[70].

Analizând stilul moldovenesc, Balş scotea în evidenţă influenţele provenite din stilurile bizantin (planul bisericilor, bolţile), apusean - romanic şi gotic (contraforţii exteriori, chenarele uşilor şi ferestrelor) sau armean (arta prelucrării pietrei, decoraţii).

Conform uzanţelor, discursul de recepţie era urmat de un cuvânt de primire din partea academicienilor consacraţi. Cel care a citit răspunsul a fost istoricul Alexandru Lapedatu, care trecea în revistă cercetările şi studiile făcute asupra stilului bisericesc medieval:

„Opera aceasta, proprie şi originală a d-tale, trebuieşte relevată şi examinată cu acest prilej, căci numai astfel se va putea învedera contribuţia însemnată şi preţioasă ce ai adus în domeniul acestor cercetări şi se va putea înţelege mai bine de ce, reprezentând o specialitate de studii de aşa mare importanţă pentru cunoaşterea şi aprecierea vechii culturi române, chemarea d-tale în Academie era în firea lucrurilor”[71].

Urmare a prestigiului său, Gh. Balş a fost ales între cei trei vicepreşedinţi ai Academiei în două rânduri: în 1928, alături de I.C. Negruzzi şi Gheorghe Ţiţeica (preşedinte Emil Racoviţă) şi în 1930 împreună cu Octavian Goga şi Nicolae Vasilescu Karpen (preşedinte Ion Bianu)[72].

Sfârşitul. Pe marginea actului de naştere a fost adăugată informaţia despre decesul lui Gh. Balş: „încetat din viaţă la Bucureşti, sectorul 4 verde, la 23 septembrie 1934, actul nr. 1266 din 24 septembrie 1934”[73]. Un articol omagial din 1934 aduce câteva informaţii noi. Vasile Grecu, profesor universitar la Universitatea din Cernăuţi atunci, aminteşte că au plecat, la 8 septembrie din Giurgiu, împreună cu Gh. Balş şi ceilalţi membri ai delegaţiei României la al IV-lea Congres de studii bizantine care a avut loc la Sofia. La insistenţele colegilor, Gh. Balş a acceptat să fie conducătorul delegaţiei luând parte „în mod foarte activ la toate lucrările congresului”. Dumini-că, 16 septembrie, a mers cu ceilalţi participanţi la o mănăstire medievală din Bulgaria, circa 80 km de Sofia, cercetând şi desenând schiţe. A doua zi urma o altă călătorie, la Filipopole, unde n-a mai mers, simţindu-se rău: „înapoindu-se în pripă la Bucureşti, în după-amiaza zilei de 22 septembrie a luat calea veşniciei”[74]. N. Iorga, după ce îşi mărturisea regretul profund - „nu se poate spune îndeajuns ce suflet pleacă dintre noi cu George Balş”! -, amintea că sfârşitul venea chiar „a doua zi după ultimul drum pe care l-a făcut pentru cinstea ştiinţei româneşti, căreia i-a adus servicii nepreţuite”. Totodată, preciza cauza imediată a morţii lui Balş, „o infecţie”[75], ceea ce poate fi socotită o ironie a sorţii pentru cel care proiectase şi construise clădirea Institutului de Boli Infecţioase şi avusese cumnat pe renumitul doctor Ion Cantacuzino (decedat, însă, cu câteva luni înainte, în ianuarie 1934).

Din amintirile publicate asupra vieţii lui Gh. Balş am găsit şi alte informaţii despre ultimele zile ale distinsului academician: „o lungă lipsă de odihnă l-a răpus. A fost dus la groapă numai de oameni al căror suflet era răscolit de acele sfâşietoare, fragile şi efemere sentimente ce, cutremurându-ne, sunt singurele freamăte perceptibile ale veşniciei”[76]. Mormântul său se află în Cimitirul Bellu, în zona centrală, unde se află şi alţi membri ai familiei (FOTO 3). O placă simplă de marmură, la fel cu celelalte din perimetrul familiei, precizează, simplu, numele şi anii de viaţă. Nimic altceva.

Articole despre Gh. Balş. La capitolul „oameni de seamă”, autorul unui ghid turistic al Adjudului îl trecea primul pe Gh. Balş la care trecea: studii în străinătate, inginer şi istoric de artă, academician, „unul dintre cei mai apreciaţi istorici ai artei vechi româneşti”[77]. În lucrările enciclopedice este prezentat la fel, inginer şi istoric de artă, „specializat în istoria arhitecturii medievale şi a legăturilor ei cu lumea Orientului creştin”[78]. O altă lucrare menţiona realizările ca arhitect, menţionând contribuţiile la podul de la Cernavodă, portul Constanţa sau institutul de seruri şi vaccinuri „L. Pasteur” din Bucureşti[79].

În evocarea sa despre contribuţia lui Balş la cercetările arhitecturii medievale şi influenţelor în Moldova, N. Ghika Budeşti începea studiul cu o caracterizare a academicianului: „acei care l-au cunoscut pe Gheorghe Balş ştiu că el a fost în tot cursul vieţii un cercetător pasionat şi până în ultima zi un muncitor neobosit. Activitatea sa a fost tot atât de mare şi de întinsă pe cât a fost şi de variată”. Mai departe Ghica Budeşti evidenţia meritele sale în istoria artei:

„El a fost cel dintâi care a aplicat, în lucrările sale, o metodă ştiinţifică şi raţională, cel dintâi care a studiat în mod sistematic şi complet, monumentele noastre vechi, în special cele din Moldova, dăruindu-ne o operă desăvârşită de care toţi acei ce vor urma calea deschisă de el, vor trebui să ţină seama, căci opera sa va putea fi întotdeauna consultată nu numai cu mult folos, dar şi cu o deplină încredere în ce priveşte exactitatea ei, fie din punctul de vedere al artei şi al tehnicii, fie din punct de vedere al istoriei, al epigrafiei, al iconografiei etc., etc.”[80].

Un alt articol apare în anul morţii în Revista Fundaţiilor Regale, semnat „G. M. Cantacu-zino”, articol care începea cu o caracterizare plastică: „modest şi metodic, Gheorghe Balş a trecut prin viaţă înconjurat de un nimb de tăcere. Încărcat de cunoştiinţi şi bogat în cele mai diverse deducţii – produse rare ale unei formaţiuni încete, în care răbdarea a avut o parte hotărâtoare -, el dispare tocmai când toţi care îl cunoşteau aşteptau de la dânsul desăvârşirea unei opere de temelie”. Mai departe autorul face o retrospectivă asupra vieţii lui Gh. Balş, oferind şi informaţii biografice. Astfel, în perioada lucrărilor la portul Constanţa a locuit în apropierea mării, „locuind ani de zile într-o casă care se înălţa ca un post de veghe deasupra falezelor de la Constanţa”[81]. Cantacuzino face şi o presupunere interesantă, anume că activitatea de excavare din zona portului care punea mereu la iveală sarcofage, statui şi ziduri de cetăţi i s-a trezit pasiunea pentru arhitectură şi dorinţa de a călători”[82].

G.M. Cantacuzino făcea referiri şi la lucrările sale fundamentale: „a întrebuinţat în studiul celor trei mari volume, consacrate artei moldovene, metoda şi delicateţea unui botanist. Ar fi studiat cu siguranţă Muntenia la fel, dacă ar fi avut timp,... dacă ar fi trăit”[83]. Acelaşi autor reliefa contribuţia sa la metoda de cercetare a monumentelor istorice:

„Luând mănăstirile şi bisericile noastre ca documente, le-a clasat; întrucât [sunt] construcţii, le-a studiat tehnica, ca obiect de artă, frumuseţea şi înţelesul. A stabilit înrudiri pe baza unor certitudini pe care, în urmă, le-a demonstrat cu o infailibilă probitate; a dedus similitudini, a trasat drumul influenţelor şi a marcat jocul de flux şi de reflux al civilizaţiilor vecine sau depărtate asupra noastră; a situat arta noastră bisericească în genialitatea constelaţiilor artistice, ocolind fanteziile şovinismului şi iluziile regionaliste. Într-un cuvânt, a lăsat o metodă care este esenţa operei sale [s.ns., L.R.], metodă care, continuată şi în alte regiuni ale ţării, ne va ajuta la cunoştinţa mai precisă a României ca realitate artistică”[84].

Bizantinologul Vasile Grecu, bun cunoscător al vieţii şi operei lui Gh. Balş, opina:

„G. Balş va trece în istorie preocupărilor ştiinţifice româneşti ca întemeietor al cercetărilor, aprofundate şi riguros ştiinţifice, din punct de vedere tehnic-artistic al vechilor noastre clădiri bisericeşti, cari până la el au fost cercetate şi studiate mai mult din punct de vedere curat istoric. În privinţa aceasta ele înfiinţează o şcoală pe care va animao şi după moarte, căci lucrările sale sunt aproape toate pline de interesante îndemnuri către cercetări nouă. [...] Soarta a fost bună cu el, lăsându-l în viaţă până ce şi-a văzut apărută opera-i capitală care-l va face nemuritor[85]. Sfâr-şindu-i viaţa muncitoare şi conştiincioasă înainte de vreme, a fost vitregă însă cu ştiinţa istorică românească pe care Gh. Balş ar fi putut-o îmbogăţi cu încă atâtea preţioase contribuţiuni”[86].

Amintind de cele trei mari volume de studii despre arhitectura bisericească din secolele XIV-XVIII, Vasile Grecu aprecia că Balş dă „prin aceste trei lucrări ale sale opera fundamentală pentru cunoaşterea şi studierea vechilor biserici moldoveneşti din cele mai îndepărtate vremi până în preajma timpului nostru. Oricine va avea de acum înainte să se ocupe de aceste neclintite mărturii ale culturii şi artei moldoveneşti, nu va putea trece peste aceste scrieri”, ele fiind opera unui „inginer-arhitect dublat de un savant cărturar”[87]. Materialul strâns cu migală în decenii era o altă contribuţie majoră a lui Gh. Balş:

„Valoarea cea mare a lucrărilor acestora ale d-lui Balş rezidă, pe lângă cercetările arhi-tectonice originale şi în rezultatele acestor cercetări, şi în bogăţia de material, strâns cu sârguinţă şi conştiinciozitate, pentru cercetări ce se mai impun încă. Bogăţia de material o învederează cele 284 clădiri bisericeşti descrise şi cele 1947 de ilustraţiuni ce însoţesc textul, arătând clădiri, picturi, ornamente, pietre de mormânt, obiecte de mobilier bisericesc şi atâtea planuri şi rele-veuri, acestea din urmă executate cu ajutorul colaboratorilor din cadrul Comisiunii Monumen-telor Istorice”[88].

N. Iorga a lăsat, la rândul său, câteva pagini despre Balş cu care a colaborat în cadrul lucrării amintite anterior, L’art roumaine. Între acei mari Oameni cari au fost, Iorga menţiona pe Gh. Balş şi lucrările despre „vechile noastre monumente” ca despre „o strălucită prezentare în trei volume a dezvoltării artei de clădire a moldovenilor. Pentru toate timpurile această operă va fi baza, inatacabilă din orice punct de vedere, a orientărilor”. Ea este o glorie pentru ştiinţa noastră”[89].

Încheiem cercetarea noastră asupra academicianului Gh. Balş cu un portret sugestiv făcut de marele Nicolae Iorga:

„Cu dânsul se duce un boier, dintre aceia care, de două veacuri, sub influenţa culturii fran-ceze, se aşază în acelaşi rând cu cei mai aleşi din aristocraţia Apusului. Creşterea lui la Geneva, mediul lui familiar aşa de ales au venit ca de la sine pentru dezvoltarea unor însuşiri pe care el le avea din instinct. N-am cunoscut, nu se poate cunoaşte un om de o mai mare probitate unită cu o discreţie şi o delicateţă de suflet excepţionale. [...] Crescut ca pentru altă lume, el s-a iniţiat uimitor de răpede în toate realităţile noastre, în toate domeniile căreia, afară de politică, şi-a simţit datoria să se amestece cu aceeaşi muncă onestă de a cărei mulţumită nu ştia cum să se ascundă mai bine, găsind singura răsplată în lucrul bine făcut”[90].

 

Bibliografie

Arhive – Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vrancea, Fond Stare civilă Adjud, dosar 10/1868;

Balş, Gheorghe, Bisericile lui Ştefan cel Mare, Cartea Românească, Bucureşti, 1926;

Idem, Bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Institutul de Arte Grafice „E. Marvan”, Bucureşti, 1933;

Idem, Inceputurile arhitecturii religioase în Moldova, în Dorina N. Rusu (editor), Academia Română. Discursuri             de recepţie (1919-1936), vol. V, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, pp. 433-448;

Idem, Pietre uitate, în Închinare lui N. Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, Cluj, Cartea Românească, 1931;

Cantacuzino, G.M., George Balş, în „Revista Fundaţiilor Regale”, Bucureşti, 1934, pp. 424-426;

Deşliu, Alexandru, Adjud, ghid turistic, Editura Pallas, Focşani, 2002;

Dicţionar enciclopedic, vol. I (A-C), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993;

Dicţionar enciclopedic român, vol. I (A-C), Editura Politică, Bucureşti, 1962;

Dogaru, Maria, Un armorial românesc din 1813. Spiţa de neam a familiei Balş dotată cu steme, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1981;

Ghibănescu, Gheorghe, Biserica Sf. Dimitrie din Iaşi, 1934;

Ghika Budeşti, Nicolae, Gheorghe Balş şi influenţa artei armene asupra vechii arhitecturi din Muntenia şi din Moldova, Bucureşti, f. a.;

Grecianu, Paul, Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti, vol. I, Bucureşti, 1913;

Grecu, Vasile, Dare de seamă, în „Codrul Cosminului”, Cernăuţi, VIII, 1933-1934, pp. 501- 505;

Idem, G. Balş, în „Codrul Cosminului”, VIII, Cernăuţi, 1933-1934, pp. 579-588;

Ionescu, Grigore, Istoria arhitecturii româneşti, prefaţă de N. Iorga, Cartea Românească,        Bucureşti, 1937;

Iorga, Nicolae, Gheorghe Balş, L’art roumain, E. de Boccard, Paris, 1922;

Idem, Oameni cari au fost, vol. II, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967, pp. 275-277;

Al. Lapedatu, Răspuns la discurs, în Dorina N. Rusu (editor), Academia Română. Discur-suri de recepţie (1919-1936), vol. V, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005;

Maria, regina României, Povestea vieţii mele, vol. III, Editura Rao, Bucureşti, 2009;

Monografia Municipiului Adjud, 2008;

Rotaru, Rodica, Mircea Anghelescu, Ştefan Gorovei, Arhondologia Moldovei. Amintiri şi note contemporane, Editura Minerva, Bucureşti, 1973;

Rusu, Dorina N., Istoria Academiei Române, repere cronologice, Editura Academiei Ro-mâne, Bucureşti, 1992;

Sturdza, Mihail Dim., Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească, Editura Simetria, Bucureşti, vol. I, 2004.

 

Surse Internet

Dicţionarul arhitecturii româneşti moderne, vol. I (Literele A-C), 2012 , p. 34, disponibil la https://issuu.com/dictionaruar/docs/dictionar_arhitecti_si_cladiri_ac_u;

Olteneanu, Mihai, Gheorghe Balş (1868-1934) – Inginer constructor, cercetător al istoriei artelor, primul preşedinte al AGIR-1918, în „Univers ingineresc”, nr. 17, 2008, disponibil la           http://www.agir.ro/univers-ingineresc/numar-17-2008/gheorghe-bals-1868-%E2%80%93-1934-inginer-            constructor-cercetator-al-istoriei-artelor--primul-presedinte-al-agir-%E2%80%93-1918_2211.html;

http://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=B;

http://www.b365.ro/cenusaresele-bucurestiului-cladirile-istorice-nedreptatite-vezi-galerie-foto_29159.html#n;

https://arhivadearhitectura.ro/arhitecti/gheorghe-bals/;

https://arhivadearhitectura.ro/arhitecti/roger-bolomey;

https://www.cantacuzino.ro/ro/index.php/17;

http://colegiulgheorghebals.ro/;

http://patrimoniu.gov.ro/publicatii/buletinul-comisiei-monumentelor-istorice; https://www.scribd.com/doc/126952551/G-Bals-Bisericile-Lui-Stefan-Cel-Mare;

http://stefan-bals.ro/html/Date-biografice-stefan-bals.html.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Bal%C8%99;

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ghica-Bude%C8%99ti.

 

 


[1] Cf. Paul Grecianu, Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti, vol. I, Bucureşti, 1913, p. 416. Logofătul Balş, la începutul secolului XIX, a cumpărat moşia Adjudul-Nou de la serdarul Constantin Canta, ulterior moşia fiind extinsă cu noi proprietăţi în jurul Adjudului. Schimbarea a adus şi noi învoieli cu locuitorii stabiliţi pe moşie, ceea ce a dus la unele nemulţumiri şi apelul la domnitorul fanariot Scarlat Calimachi în anul 1812. Vezi Monografia municipiului Adjud, 2008, pp. 32-33.

[2] Născută în 1866, s-a căsătorit cu Ioan Cantacuzino, profesor universitar, microbiolog şi creatorul, în 1921, a Institutului de seruri şi vaccinuri care îi poartă numele. Clădirea Institutului a fost făcută după planurile lui Gheorghe Balş, cumnatul lui Cantacuzino. A decedat în 1945 şi este îngropată în sectorul familie Balş din cimitirul Bellu unde, pe piatra de mormânt, sunt trecuţi eronat anii 1878-1946.

[3] Schimbarea a adus şi noi învoieli cu locuitorii stabiliţi pe moşie, ceea ce a dus la unele nemulţumiri şi apelul la domnitorul fanariot Scarlat Calimachi în anul 1812. Vezi Monogr. Adjud, pp. 32-33.

[4] Idem, p. 34.

[5] Idem, p. 43.

[6] În unele lucrări este trecut 14 aprilie 1868. Vezi M. Dim. Sturdza, op.cit., p. 257.

[7] În multe surse consultate data naşterii apare în diferite variante, ceea ce demonstrează necesitatea recurgerii la documentele oficiale.

[8] Conform regulilor privind înscrierea în registrul de stare civilă, naşterea unui copil se făcea pe baza declaraţiilor a doi martori care semnau certificatul, alături de ofiţerul de stare civilă. De aceea, deseori, informaţiile din actele de stare civilă conţineau date aproximative despre vârsta şi ocupaţiile părinţilor.

[9] Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale (prescurtat DJAN) Vrancea, Fond Stare civilă Adjud, dosar 10/1868, f. 15.

[10] Potrivit unor surse, datorită implicării sale, a deținut funcţia de preşedinte al Crucii Roşii din România pe viaţă. Cf. Mihai Olteneanu, Gheorghe Balş (1868-1934) – Inginer constructor, cercetător al istoriei artelor, primul preşedinte al AGIR-1918, în „Univers ingineresc”, nr. 17, 2008, disponibil la http://www.agir.ro/univers-ingineresc/numar-17-2008/gheorghe-bals-1868-%E2%80%93-1934-inginer-constructor-cercetator-al-istoriei-artelor-primul-presedinte-al-agir-%E2%80%93-1918_2211.html.

[11] Maria, regina României, Povestea vieţii mele, vol. III, Editura Rao, Bucureşti, 2009, p. 291. În alt loc din memoriile reginei, Marieta Balş era nominalizată printre „prietenele” sale. Ibidem, p. 391.

[12] Cf. Al. Lapedatu, Răspuns la discurs, în Dorina N. Rusu (editor), Academia Română. Discursuri de recepţie (1919-1936), vol. V, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, p. 453.

[13] Născută în anul căsătoriei, la 19 decembrie 1897. A făcut studii de Drept devenind profesor al Universităţii din Cluj şi membru corespondent al Academiei Române. A decedat la Paris în 10 ianuarie 1991 fiind înmormântată la Noisy-le-Roi. Cf. M. Dim. Sturdza, op.cit., p. 257.

[14] Născut în 1898, a fost inginer şi s-a căsătorit cu Dina Berindei, divorţată, care avea un fiu din prima căsătorie, cunoscutul istoric şi academician Dan Berindei. Alexandru Balş a suferit prigoana comunistă decedând în temniţa din Gherla în 1959. Cf. M. Dim. Sturdza, op.cit., p. 257.

[15] A urmat profesia tatălui, aceea de arhitect. A trăit 79 de ani (1901-1980), fiind înmormântat în cimitirul Bellu alături de tată şi alţi membri ai familiei Balş.

[16] Ultimul are doi copii: Andrei şi Alexandra. Cf. M. Dim. Sturdza, op.cit., p. 257.

[17] În afara activităţii de restaurator, a semnat şi proiecte de clădiri noi, precum două case şi o biserică la Balcic în perioada interbelică. De asemenea, a publicat studii de specialitate şi a scris monografii dedicate monumentelor istorice şi restaurării acestora.  A fost decorat cu: Ordinul "Steaua României" (1936), Ordinul ,,Coroana României” în grad de Cavaler (1938), ,,Medalia Centenarului Regelui Carol I" (1939), ,,Medalia Muncii" (1954). Cf. http://stefan-bals.ro/html/Date-biografice-stefan-bals.html.

[18] Biserica este şi principala necropolă a familiei Balş din Moldova. Cf. M. Dim. Sturdza, op.cit., p. 261. Vezi şi Gh. Ghibănescu, Biserica Sf. Dimitrie din Iaşi, 1934.

[19] N. Iorga, Oameni cari au fost, vol. II, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967, p. 276.

[20] Vasile Grecu, G. Balş, în „Codrul Cosminului”, VIII, Cernăuţi, 1933-1934, p. 580. Vezi şi https://arhivadearhitectura.ro/arhitecti/gheorghe-bals/.

[21] Cel care oferă informaţia adaugă o menţiune despre activitatea soţiei sale; la acest sanatoriu „copiii rahitici sau suferinzi de tuberculoză osoasă îşi găsesc vindecarea graţie activităţii neobosite şi însuşirilor de organizare a d-nei Balş”. Cf. G.M. Cantacuzino, loc. cit., p. 426.

[22] Cf. Dicţionarul arhitecturii româneşti moderne, vol. I (Literele A-C), 2012 , p. 34, disponibil la https://issuu.com/dictionaruar/docs/dictionar_arhitecti_si_cladiri_ac_u.

[23] Cf. https://www.cantacuzino.ro/ro/index.php/17. În prezent Institutul trece prin momente dificile şi necesită investiţii în retehnologizare şi reacreditare. Inclusiv clădirea Institutului, care va împlini curând un secol, are nevoie de reparaţii. Un arhitect, Adrian Bălteanu, documentându-se pentru o hartă turistică a capitalei, o includea într-un top 10 al clădirilor din capitală care ar merita să fie pe lista monumentelor istorice. Vezi http://www.b365.ro/cenusaresele-bucurestiului-cladirile-istorice-nedreptatite-vezi-galerie-foto_29159.html#n.

[24] N. Iorga, op.cit., pp. 276.

[25] Vezi https://arhivadearhitectura.ro/arhitecti/gheorghe-bals/.

[26] N. Iorga, op.cit., pp. 276-277.

[27] Informaţii preluate de la aniversarea a 90 de ani de existenţă a AGIR, în 4 septembrie 2008, din prezentarea făcută de preşedintele AGIR de atunci, dr. ing. Mihai Mihăiţă. Vezi M. Olteanu, loc.cit.

[28] Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii româneşti, Cartea Românească, Bucureşti, 1937, p. 7.

[29] Cf. M. Dim. Sturdza, loc. cit., p. 317.

[30] La Biblioteca Academiei am identificat două studii semnate „inginer G. Balş”: Organizarea irigaţiunilor în România, 1904 (19 pp.) şi O evaluare a volumului de apă din România, 1905 (37 pp.).  Deşi, iniţial, am considerat că ar putea fi primele studii ale lui Gh. Balş, nu avem nici o dovadă în afara numelui comun, preocupări pentru hidrologie nefiind menţionate în nicio lucrare referitoare la academician.

[31] Bizantinologul Vasile Grecu (1885-1972), filolog şi bizantinolog român, membru corespondent al Academiei Române, amintea de perioada 1908-1910 când a proiectat şi construit edificii sanitare şi făcea o legătură interesantă: „cum în vechiul regat înainte de război organizarea spitalicească era în legătură atât de strânsă cu vechile ctitorii mănăstireşti, cred că aici istoria artei româneşti a avut norocul ca atenţiunea inginerului G. Balş, care era un gânditor pătrunzător, aprofundând problemele ce şi le punea până în amănunte, să fie îndreptată spre vechile noastre clădiri bisericeşti. Căci din acest timp datează primele sale manifestaţiuni de interes pentru acele clădiri”. V. Grecu, loc. cit., p. 580. 

[32] Alexandru Lapedatu, loc. cit. p. 448. Un arhitect şi istoric de artă, N. Ghika Budeşti, colaborator apropiat al lui Balş, amintea în afară de aceste ţări şi de Polonia şi Ungaria. Vezi Nicolae Ghika Budeşti, Gheorghe Balş şi influenţa artei armene asupra vechii arhitecturi din Muntenia şi din Moldova, Bucureşti, p. 4.

[33] G.M. Cantacuzino, loc. cit., p. 425.

[34] Deoarece există o colecţie digitală a acestei reviste de specialitate, o amintim aici cu mulţumiri adresate harnicului cercetător asupra vieţii religioase din Vrancea, care ne-a semnalat-o, d-l Romeo Valentin Muscă. Vezi http://patrimoniu.gov.ro/publicatii/buletinul-comisiei-monumentelor-istorice.

[35] Pentru o trecere în revistă a studiilor sale publicate, cu informaţii despre anul şi locul apariţiei, vezi şi Vasile Grecu, loc. cit., pp. 580 şi urm. Întrucât unele studii sunt reduse ca întindere iar altele au sute de pagini, am optat pentru precizarea numărului de pagini în paranteză (prescurtat pp.).

[36] Autorul analizează ruinele bisericii de aici – regiunea Craina de lângă Valea Timocului - şi publică inscripţia care arată că a fost ridicată de Radu cel Mare pe la 1500-1501. De asemenea prezintă unele asemănări în modul de execuţie (pietrăria) cu altă ctitorie a lui Radu cel Mare, cea de la Dealu, finalizată în aceeaşi perioadă, motiv pentru care autorul avansează ipoteza că ar fi putut fi trimişi meşteri în Serbia. Vezi BCMI, Bucureşti, IV, 1911, pp. 194-199.

[37] În afara studiului despre arhitectura bisericească de la Athos, Gh. Balş adaugă şi „o listă a bisericilor şi clădirilor ridicate cu bani şi cu ajutor românesc la sfântul Munte, precum şi a obiectelor mai de seamă date în dar”. Cf. Vasile Grecu, loc. cit., p. 582.

[38] BCMI, VIII, 1915, pp. 134-135.

[39] BCMI, XVII, 1924, pp. 169-175.

[40] Material apărut în Catalogue des oeuvres axposées sub titlul Exposition de l’art roumain ancient et moderne, Paris, 1925, pp. 31-41. Cf. Vasile Grecu, loc. cit., p. 585.

[41] Apărută în BCMI şi publicată în broşură la Editura Ramuri, Craiova, 1926. Autorul demonstrează că biserica, atribuită fără date certe lui Ştefan cel Mare, nu poate fi din perioada lui, ci „cel puţin în veacul al XVII-lea” (p.8). Acceptă ideea ca „fundaţiile naosului cu altarul şi ale pronaosului sunt cele vechi pe care s-ar fi zidit la începutul veacului al XVII-lea o biserică nouă” (p.9).


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.