Educație

Academicianul vrâncean Valeriu D. Cotea (1926 – 2016) – un om cu inima cât un munte și sufletul ca seninul de mai

Valeriu Anghel
6 nov 2021 4716 vizualizări

Născut la Poarta Vrancei, unde mugetul cerbului carpatin se estompează în viile și livezile de pe colinele Subcarpaților, academicianul Valeriu D. Cotea a înnobilat, cu personalitatea sa frumos curgătoare peste spațiu și timp, nu numai meleagurile mioritice ale strămoșilor săi și tainicele podgorii moldave, ci și pe cele ale țării și lumii, zămislind eternități din licorile hărăzite zeilor.

Rândurile de față se vor încă o plecăciune în fața Domniei Sale, aici și în Ceruri, la nouă decenii și jumătate de la rodirea proniei cerești în curgerea sa pe pământ.

Colegiul

Începând cu anul școlar 2008-2009, fostul Grup Școlar Agricol din Focșani devenea, după opt luni de așteptare, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“, ministru al educației naționale fiind Cristian Adomniței. Ziua Colegiului a fost fixată pe 7 noiembrie, în calendarul creștin-ortodox prăznuindu-se la această dată uciderea prin sabie a celor 33 de mucenici din Meletina Armeniei în anul 298 ale erei creștine, unul dintre ei numindu-se Valeriu.

Numele de botez Valeriu reproduce pe cale cultă numele gentilic Valerius, explicat de specialiști prin verbul „valere“, care în latină înseamnă „a fi puternic“, „a fi sănătos“ și era răspândit în întreaga lume romană a epocii, de la elitele imperiului până la clasele de jos. Așa se explică prezența augurală în numele celui care a oficializat și consolidat creștinismul ca religie de stat prin Edictul de la Milano din anul 313 e.c. – Flavius Valerius Constantinus, cunoscut sub numele Constantin cel Mare. După moartea acestuia, Imperiul Roman a fost împărțit între cei trei fii ai săi: Flavius Valerius Claudius Constantinus în Occident, Flavius Valerius Iulius Constans în Italia și Flavius Valerius Iulius Constantinus în Orient.

Prin numele de botez Valeriu purtat de persoana aleasă ca patron al Colegiului s-a dorit ca Liceul Agricol să aibă încărcătura spirituală a tradiției noastre creștin-ortodoxe, dublată de valențele științifice ale unei personalități de prim rang. Academicianul Valeriu D. Cotea era și un simbol al oamenilor de caracter, ceea ce în România postdecembristă era și încă mai este o raritate. Într-o țară dăruită de Dumnezeu cu atâtea frumuseți, avem și astăzi specimeni cocoțați în vârful societății, gata să-și vândă sufletul, părinții și prietenii pe un pumn de arginți sau o sinecură guvernamentală. Academicianul Valeriu D. Cotea era un exemplu de probitate morală, un model de magistru dăruit cetății, frumosului și iubirii de om, cu care s-ar fi putut mândri orice națiune.

Îngemănând cu tact activitatea de profesor universitar cu aceea de cercetător științific la nivel academic, etalarea cunoștințelor de cultură generală cu efervescența oratorică nativă, sobrietatea didactică cu sensibilitatea față de familie, academicianul Valeriu D. Cotea era personalitatea care se încuiba în inimile tuturor. Întâlnirile cu profesorii Colegiului se desfășurau într-o atmosferă discretă și ocrotitoare pe care nimeni altcineva n-o putea genera ca dânsul. La o saramură de pește stropită cu vin, harul narativ al omului de aleasă cultură se dezmorțeasubit și relatările unor întâmplări cu tâlc ne învăluiau ireal cu candoarea poveștilor depănate la Hanu Ancuței.

Academicienii

Îmbrățișând mai multe domenii în care s-a manifestat deplin, academicianul Valeriu D. Cotea este cea mai complexă și completă personalitate a Vrancei moderne. Dacă, până nu demult, profesorul Costică Neagu, un exeget desăvârșit al savantului Simion Mehedinți, îl considera pe acesta „Spiritul tutelar al Vrancei“, iată că, în 2016, publică într-o culegere editată de Academie un articol intitulat „Valeriu D. Cotea – spiritul tutelar al Vrancei“. Este ideea pe care am lansat-o cu câțiva ani în urmă, trecând în revistă activitatea a cinci academicieni cu origini vrâncene pe baza a trei criterii: valoarea de întrebuințare a operei, aria de răspândire a acesteia și impactul în timp.

Cei despre care am vorbit atunci și asupra cărora mă opresc și acum sunt – în ordinea nașterii și a primirii în Academia Română – Anghel Saligny, Duiliu Zamfirescu, Simion Mehedinți, Constantin C. Giurescu și Valeriu D. Cotea.

Anghel Saligny (1854-1925) – membru titular al Academiei din 1897, vicepreședinte al acesteia fiind în 1901-1904, iar președinte, în 1907-1910. Specializat în construcții de poduri și șosele, în ultimii ani ai secolului XIX a construit docurile și antrepozitele din porturile Brăila și Galați, folosind pentru prima oară în lume, prefabricatele din beton armat. Ceea ce l-a făcut însă celebru rămâne Podul de la Cernavodă (1895), cel mai lung din Europa acelui timp și al treilea din lume, aici inventând, ca material de construcție, oțelul moale. După o sută și ceva de ani, construcțiile sale, cu arie locală de folosire, par astăzi depășite.

 Duiliu Zamfirescu (1858-1922) – membru titular al Academiei din 1908, vicepreședinte al înaltului for științific în 1918-1919; secretar de legație la Roma, Bruxelles și Atena între 1888 și 1906; membru în Comisia Europeană a Dunării în 1915; ministru al afacerilor străine în 1920; președinte al Camerei Deputaților în 1920-1922. Între 1895 și 1910 publică prima încercare de roman ciclic din literatura română: „Viața la țară“ (tradus în franceză, engleză și italiană), „Tănase Scatiu“, „În război“, „Îndreptări“ și „Anna“. În prezent este tot mai puțin studiat în școală.

Simion Mehedinți (1868-1962) – membru titular al Academiei din 1915, președinte al Secțiunii istorice în 1928-1929. Profesor la prima catedră de geografie din cadrul Universității București, ministru al instrucțiunii publice și cultelor în 1918. Simion Mehedinți este creator al școlii românești de geografie, viziunea sa modernă concretizându-se cu pregnanță în „Terra. Introducere în geografie ca știință“ (1930). Este autor al unor lucrări de etnografie geografică, geografie umană și economică etc. La rugămintea lui Spiru Haret, în 1901 începe elaborarea unor manuale de geografie pentru toate treptele de învățământ, activitate întreruptă în 1948. La insistențele lui Titu Maiorescu, în 1907 preia, până în 1924, directoratul revistei „Convorbiri literare“. În 1993 este reînhumat la Soveja, alături de părinții și strămoșii săi. Cercetările geografice contemporane îl plasează într-un con de umbră.

 Constantin C. Giurescu (1901-1977) – membru titular al Academiei din 1974. Ministru de Stat în 1939-1940, ministru al propagandei naționale, apoi al cultelor și artelor în 1940. Profesor de istorie la Universitatea din București, cercetător științific la Institutul de Istorie „N. Iorga“. De numele său se leagă înființarea Institutului de Istorie Națională în 1941 și „Revista Istorică Română“ în 1930. A fost raportor la congrese și reuniuni de istorie din Austria, Grecia, Anglia, Franța, Italia, SUA. A conferențiat la universități de prestigiu din Marea Britanie și la 16 universități din SUA, la Columbia University ținând primul curs de civilizație românească. În 1975 a publicat, înpreună cu fiul său Dinu C. Giurescu, „Istoria românilor“, unul din cele mai bune tratate de istorie de până acum.Conferințele ținute la universitățile din străinătate nu s-au concretizat însă în cărți de civilizație românească în limbi de circulație internațională.

Cel mai...

Valeriu D. Cotea (1926-2016) – membru titular al academiei din 1993, șeful Secției de științe agricole și silvice din 1996. Și-a desfășurat activitatea didactică la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași, iar cercetarea științifică la Centrul de Cercetări pentru Oenologie al Academiei Române – Filiala Iași, singurul din țară de acest gen, creat special pentru profesor. Din cele peste 500 de lucrări publicate, cca 200 sunt elaborate ca singur autor, alte 200 ca prim autor și în jur de 100 în calitate de colaborator.

 Timp de 25 de ani (1975-2000), Valeriu D. Cotea a depus o activitate susținută în cadrul Oficiului Internațional al Viei și Vinului (OIV) cu sediul la Paris, în calitate de expert, apoi președinte al grupului de experți în tehnologia vinului, președinte al Comisiei de Oenologie și vicepreședinte al Oficiului. Cunoscut în lumea științifică viti-vinicolă internațională, mai multe reviste de profil din Franța, Italia și Portugalia l-au cooptat ca membru în redacțiile lor.

 Printre lucrările fundamentale care i-au adus notorietatea internațională se numără „Tratat de oenologie“, apărut în două volume (1985 și 1988), ambele premiate de OIV, unic în literatura noastră de specialitate, „Podgoriile și vinurile României“ (2003), cu traducere în limbile franceză și engleză, lucrare cu o informație științifică greu de atins până acum, „Podgoria Cotnari“ (2006), indispensabilă viticultorilor din acest areal prin stabilirea tehnologiilor de cultură și îmbunătățirea metodelor tradiționale de obținere a vinurilor dulci.

Ca scriitor, Valeriu D. Cotea a publicat câteva lucrări foarte bine primite de public: „Vinul în existența umană“ – discurs de recepție la primirea în Academie, „Fragmente de viață“ (1997, 2009), „Profiluri în timp“ (2002), „Omagiu înaintașilor“ (2002), „Vidra – Poarta Vrancei“ (2003), „Prezențe“ – publicistică (2010).

Cetățean de onoare al municipiului Focșani, neobositul profesor și cercetător a primit numeroase distincții înmânate de personalități ale timpului (regele Spaniei, președintele Franței, ministrul agriculturii din Argentina). A participat la congrese și reuniuni de profil la Paris, Madrid, Roma, Atena, München în Europa, San Franciso – America de Nord, Adelaide – Australia.

După cât se vede, opera academicianului Valeriu D. Cotea a fost „gustată“ și la propriu, și la figurat, de un public foarte larg în spațiu și timp, ceea ce l-a făcut să cunoască consacrarea de timpuriu, atât în plan național, cât și internațional. De aceea ne propunem radiografierea unor etape ale desăvârșirii personalității sale, la aniversarea în acest an a 95 de ani de la naștere.

Copilăria

 Academicianul Valeriu D. Cotea a văzut lumina zilei la 11 mai 1926 în satul Căliman din comuna Vidra, județul Vrancea, fiind al cincilea băiat din cei șapte ai răzeșilor Dumitrache și Ancuța Cotea, care aveau totuși 20 de ha de teren. Anii copilăriei și primele clase primare le-a petrecut în comuna natală, de care, în „Fragmente de viață“ își amintește cu duioșie: „Printre îndeletnicirile mele în acea perioadă, când mergeam, împreună cu alți copii, cu mieii, oile sau vacile la păscut pe dealuri și văi, se numărau: meșteșugirea de fluiere și țignale din lăstari de salcie (...), de pușcoace din tulpini de soc cu dopuri de cânepă, de moriști de apă pe care le priveam cum se învârt până amețeam (...). Parcă simt și astăzi gustul porumbului copt pe jăratic sau al bostanului în spuză, al nucilor căutate cu vârful picioarelor desculțe pe sub frunzele căzute toamna din copaci. Și care copil, născut și trăit la țară, nu a simțit plăcerea poznașă de a speria pe alții, în nopțile fără lună, punându-le în cale felinare din bostani, din care se scosese miezul și se făcuseră găuri pentru ochi, nas și gură, iar înăuntru să se așeze o lumânare aprinsă?“. Așa făceam și noi în Teleorman...

Familia viitorului oenolog a avut un rol covârșitor în educarea copiilor în cultul muncii, al omeniei și al credinței străbune. „Voi, în viață, dacă vreți să reușiți, trebuie să aveți doi mari aliați: pe Dumnezeu și Munca“ le spunea mama lor. Și munca a început cu școala, învățătorii luând locul părinților. „Ori de câte ori îmi apar în minte învățătorii avuți în acea etapă – continuă el –, mă încearcă iar emoțiile copilului de altădată și parcă mă văd înaintând, alături de alți copii, prin zăpadă, viscol sau zloată, să ne încălzim sufletele la privirile de o blândețe părintească ale domnului. Nu pot uita niciodată că învățătorii mei, alături de părinți, m-au învățat, pe lângă alfabetul efectiv, care începe cu litera «a» și se termină cu litera «z», acel alfabet sfânt al dragostei de țară. De la ei am învățat că, pe lângă Dumnezeu și familie, țara reprezintă entitatea fundamentală a universului nostru sufletesc. Frații mei mai mari, care au luptat pe front, mi-au spus nu o dată că în fruntea celor mai bravi și devotați luptători au fost întotdeauna învățătorii“.

Studiile

După absolvirea școlii primare la Vidra, unde învățase și Simion Mehedinți (azi Muzeul Țării Vrancei), viitorul academician a început studiile medii la Școala Normală „Principele Carol“ din Focșani. Aici a învățat doar patru ani, clădirea școlii fiind avariată grav de cutremurul din noiembrie 1940. Clasa în care învăța a fost transferată la o școală de același profil din Târgu Jiu. Trecerile tânărului învățăcel pe la cele două școli rămân „episodul cel mai frumos, mai plin de amintiri și mai romantic al vieții mele. În această etapă s-au conturat cele mai îndrăznețe vise, mi s-au deschis în față cele mai largi zări și mi s-a conturat personalitatea cu toate ale ei“ – spunea mai târziu în „Fragmente de viață“.

De la Târgu Jiu a plecat, pentru o perioadă scurtă, la o Școală Normală din București, apoi s-a transferat la una din Bacău, unde a obținut diploma de absolvire în 1915. A funcționat ca învățător în satul Burca din comuna Vidra un an de zile, timp în care s-a pregătit și a dat diferența pentru cursul superior la Liceul „Sfinții Petru și Pavel“ din Ploiești, în 1946 promovând examenul de bacalaureat. Urmează un an Facultatea de Științe Naturale din iași, după care, în 1947, devine student al Facultății de Agronomie, pe care o termină cu brio în 1961, an în care ia ființă Facultatea de Horticultură. Ca urmare a pregătirii sale profesionale (era preparator încă din anul IV), Valeriu D. Cotea este oprit ca asistent la nou înființata disciplină de Oenologie.

Mai târziu urmează două cursuri de specializare în oenologie (știința care se ocupă cu studiul și metodele de preparare, condiționare și păstrare a vinurilor), primul la Facultatea de Horticultură din Budapesta (1963), al doilea la Universitatea din Montpellier (1972).

Profesorul

La Biserica din Copou, unde avea loc slujba de înmormântare a academicianului, nu mai era niciun loc nici înăuntru, nici în curte sau pe stradă. Așteptând pe trotuar plecarea cortegiului la cimitir cu un grup de colegi, ne-a atras atenția o doamnă care se strecura cu greu printre noi. Când ne-a întrebat la cine a venit atâta lume, cineva i-a răspuns:  ̶  La academicianul Valeriu D. Cotea!  ̶  Aaa, a răspuns doamna. La Dom’ Profesor. Cel care plecase dintre noi ne lăsa, viu și nedezmințit, un crez pe care aproape că-l pierdusem: încrederea în meseria pe care o aveam.

Valeriu D. Cotea a fost, înainte de toate, un profesor desăvârșit. Au cercetat și au scris mulți despre licoarea zeilor, dar numai cuvintele Profesorului au făcut din vin o mare poveste de dragoste. A început ca preparator în ultimul an de studii (1950-1951), apoi asistent universitar (1951-1959), șef de lucrări (1959-1963), conferențiar (1963-1971), profesor (1971-1997), apoi, până la moarte, profesor consultant. În 1965 a obținut titlul de doctor în agronomie sub îndrumarea profesorului Gherasim Constantinescu, în specialitățile viticultură și oenologie. Deși nu i-au plăcut funcțiile administrative, în îndelungata sa activitate didactică a fost și șef de catedră (1980-1984 și 1990-1992), precum și decan al Facultății de Horticultură (1972-1982 și 1984-1986). A pregătit 45 de serii de specialiști în horticultură.

Profesorul Valeriu D. Cotea a fost înzestrat de natură cu o autentică vocație didactică, fapt confirmat de toți cei care l-au ascultat. „Personalitatea sa plurivalentă, cultura sa și ușurința pe care o are în rostirea cuvintelor au stat la baza strălucirii dată disciplinei pe care a onorat-o și care a dus la crearea unei întregi pleiade de eminenți ingineri horticoli și la afirmarea Iașului ca cel mai puternic centru științific viti-vinicol al țării – scria inginerul M. Leocov la înplinirea vârstei de 75 de ani de către profesor. Valeriu D. Cotea nu este un orator obișnuit. Lecțiile sale captivează întotdeauna nu numai prin conținut, ci și prin maniera în care sunt ținute. În timpul expunerilor face adesea corelări cu istoria, cu literatura, sociologia, strecoară uneori glume cu un umor decent, adesea se autoironizează, toate cu scopul de a fixa și a reține cât mai bine fondul de cunoștințe sau pentru a destinde auditoriul prea concentrat sau obosit“. Când ținea conferințe, în sală nu se auzea decât vocea sa, întreaga audiență fiind captivată de la început.

Ca profesor, Valeriu D. Cotea a depus o susținută muncă pentru înființarea colecțiilor ampelografice și a plantațiilor viticole didactice experimentale, lucrând alături de studenții săi. „Valențele de dascăl ale profesorului Valeriu D. Cotea – mai scrie M. Leocov –, harurile naturale (inteligență, răbdare, tact, spontaneitate, imaginație și inventivitate, dreapta cumpănă, o mare înțelegere pentru viața tinerei generații și cultul pentru înaintași) s-au manifestat în decursul anilor și prin modul cum a conceput și contribuit la organizarea și conducerea practicii studenților, la elaborarea unor planuri de învățănâbt și programe analitice, în conducerea catedrei și a facultății etc“.

Savantul

Începem descrierea carierei sale științifice cu o butadă relatată de Valeriu D. Cotea jurnalistului C. Stănescu și publicată de acesta în revista „Cultura“, care ne arată modul în care a fost toată viața exponentul unei etici umane azi dispărută: „La primirea în Academia de Științe Agricole și Silvice, în 1970, când m-am auzit citat, mi-am exprimat dorința de a fi tăiat de pe listă. Am mers cu rugămintea aceasta la academicianul Gheorghe Constantinescu.Eram foarte insistent, ceea ce a atras atenția marelui Traian Săvulescu, aflat în preajmă. «Ce vrea, mă, ăsta?» s-a interesat el. «Se simte prost că-i pe listă!», i-a răspuns Constantinescu. Atunci Traian Săvulescu mi s-a adresat: «Fii tu liniștit, sunt aici unii mai proști decât tine»“.

Cu ocazia primirii în Academia Română, discursul de recepție rostit în 1994 în „Aula Magna“ a fost intitulat „Vinul în existența umană“. Editat în 1995, împreună cu cuvântările de deschidere și de răspuns, discursul de recepție „constituie o frescă și o antologie a celei mai vechi băuturi, împovărată de ani, dezvăluind prestigioasei audiențe faptul că vinul este mereu în actualitate, coborând din legendele olimpice în cotidian, pentru ca să poposească la întrunirile laice și religioase, însoțindu-l pe om deopotrivă în clipele sale de bucurie ori de tristețe“ – scria în 2006 inginerul Virgil Grecu.

Activitatea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea s-a desfășurat în două domenii atât de intim legate între ele încât cu greu pot fi disociate: viticultura și oenologia (vinificația). Deși s-a ocupat și de viticultură, domeniul care i-a adus consacrareaeste oenologia. Solida pregătire profesională și racordarea la tot ce era nou în domeniu i-au permis să desfășoare o muncă de cercetare asiduă în stațiunile experimentale, ferme, laboratoare etc., realizând opere de mare interes național și internațional.

În privința viticulturii, a abordat probleme referitoare la comportarea portaltoilor și a diverselor soiuri de viță-de-vie la solurile naturale din podgoriile Moldovei, solicitate în vederea extinderii sau înnoirii plantațiilor viticole. Împreună cu specialiști în pedologie, s-a preocupat și de toleranța portaltoilor și a soiurilor de viță la salinitate.

În domeniul oenologiei, numele Valeriu D. Cotea este rostit, în țară și străinătate, cu respectul cuvenit marilor specialiști în domeniu. În obținerea rezultatelor de care s-a bucurat peste tot în lume a beneficiat și de Centrul de Cercetări pentru Oenologie al Academiei Române – Filiala iași, înființat de Domnia Sa în 1972.

Printre discuțiile tematice abordate de profesorul și cercetătorul Valeriu D. Cotea în avticitatea sa, un colaborator de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași, Nicolae Barbu, distinge: cercetări privind compoziția musturilor și a vinurilor, cercetări asupra unor indici fizico-chimici ai vinurilor, cercetări privind indicatorii de stabilire a autenticității vinurilor, cercetări privind proprietățile biologice ale unor vinuri și efectele metabolice sau vasculare asupra organismului uman, studii privind modernizarea tehnologiilor de combatere a bolilor și dăunătorilor viței-de-vie.

O mare parte din aceste preocupări științifice au fost sintetizate în cele două volume ale „Tratatului de Oenologie“ și în „Podgoriile și vinurile României“, care vor rămâne etalon pentru mult timp, ca și „Podgoria Cotnari“ – un model de tratare științifico-monografic a acestei regine a podgoriilor românești.

Pentru această activitate didactică și științifică, specifică doar unui savant, Valeriu D. Cotea a fost cooptat în diferite organisme naționale și internaționale de profil, pe care le-am amintit sau urmează a fi amintite.

Scriitorul

Profesor și cercetător de prestigiu, autor de tratate științifice de vitcultură și oenologie, academicianul Valeriu D. Cotea „este și un fermecător memorialist, un evocator al vârstelor trecute, al faptelor și al oamenilor care au fost, mânuind o pană înfiorată de sentimentul trecerii inexplicabile a timpului, dar și cel al continuității în spirit. În fine, un portretist iscusit“ – scria într-un articol Constantin Coroiu, referindu-se la „Profiluri în timp“, „Omagiu înaintașilor“ și „Vidra – Poarta Vrancei“.

Plecând dintr-un sat aruncat undeva între deal și câmpie, Valeriu D. Cotea a reușit să trăiască în centrul lumii. Pornind de la Vidra Vrancei spre Iașii Moldovei, cele două localități care i-au marcat devenirea, academicianul a trecut mereu pe lângă Măgura Odobeștilor, care, „prin înalta-i lumină“, a fost pentru dânsul „o permanentă chemare spre înălțimi“: „Mi-aduc aminte că toate orizonturile copilăriri mele din satul natal mi-au fost dominate de măreția «Piramidei verzi», dealul cu aură de minune din apropierea satului, care se învecina cu cerul și cu infinitul... Această Măgură a Odobeștilor, asemănătoare întru totul cu o piramidă, pare un cântec al pământului adresat cerului, pornit din adâncurile abisale ale focului și rămas încremenit în văzduh, fără să-și poată defini până la capăt menirea primară. Și, în prezent, ori de câte ori am ocazia să-mi revăd satul, și sunt fericit că astfel de ocazii se ivesc destul de des, «Piramida verde» mă atrage cu o forță irezistibilă, de parcă în vârful ei ar sălășlui zeitatea supremă a idealurilor mele din copilărie... Acest binecuvântat strigăt al pământului vrâncean are în el ceva bizar, ispititor și plin de măreție...“

Auzind spovedania nostalgică a distinsului om de știință, scriitorul Dumitru Vacariu scrie undeva că „Piramida verde“ nu este doar o formă de relief, ci „reprezintă un simbol, cel mai peren simbol al urcușului spre împlinire spirituală“.

Talentul de „portretist iscusit“ subliniat de Constantin Coroiu, deși l-am putea argumenta în zeci de profiluri ieșite din pana magistrului, îl ilustrăm  doar cu unul, pe care îl recomandăm spre lectură tuturor femeilor lumii – cel închinat soției sale, Victoria: „A trecut, cu dragoste și înțelepciune peste tot ceea ce ne deosebește și a insistat doar pe ceea ce ne unește; între mine și ea s-a format nu numai o coeziune sufletească, ci și una profesională, la care am contribuit amândoi. Este mândră de mine și crede sincer în posibilitățile mele de afirmare. Din acest motiv nu pierde niciodată ocazia să aleagă cele mai potrivite pietre pentru a le așeza la temelia succeselor mele... Are atâta tact și atâta delicatețe în tot ce face!... O privesc și nu-mi vine să cred că tot ea este soția și cumpăna statornică a viselor mele, că tot ea este mama fiului meu și bunica nepotului meu... că tot cu ea discut atâtea lucruri sau planuri de viitor, că tot ea este codana de altădată, pe care am sărutat-o întâia oară sub acoperișul norilor și al ploilor interminabile din drumul către Deleni... când am cunoscut adevăratul gust al lacrimilor... Este echilibrul meu în această lume... Ori poate este forța din afară, care m-a învățat să trăiesc și, mai ales, să mă recunosc? Și, totuși, e Victorița, soția mea, adevăratul factor de liniște și dragoste în familie. Ea stăpânește darul divin de a fi mereu folositoare casei noastre. Mai degrabă cred că ne-a fost dăruită nouă de pronia cerească pentru a ne face fericiți...Credea cu adevărat în Dumnezeu, în sufletul bun al oamenilor și, spre marea mea fericire, credea cu asupra de măsură în mine! Credea, de asemenea, în datinile noastre strămoșești“.

Omul

Celui de al cincilea copil – Valeriu – din cei șapte câți a avut familia Dumitrache și Ancuța Cotea din Vidra Vrancei, ursitoarele i-au prezis un destin aparte – ne asigură profesorul Costică Neagu în „Nasc și la Vrancea oameni“, din 2006: „Va merge la școli înalte, va sta la masă cu oameni mari, va fi primit cu slavă la curțile cele mai vestite și va duce până în veac numele lui Lupu Cotea, întâistătătorul din familia sa. Va înnobila prin mintea și sufletul său pe toți mocanii din Țara Vrancei, la a cărei pază au stat de veghe bunii și străbunii săi“.

 Valeriu D. Cotea provine dintr-o familie foarte cunoscută în Vrancea. Bunicul său, Toma Cotea, erou din Primul Război Mondial, a fost împușcat, alături de Vasile Chilian, Ioan Săcăluș și Ștefan Pantazică, în curtea garnizoanei militare din Focșani, la 17 august 1917, pentru spionaj în favoarea armatei române.

Istoria familiei Cotea a lăsat urme adânci în formarea ca om a academicianului Valeriu D. Cotea, fapt subliniat în 2006 și de colegul său de Academie, profesorul și criticul literar ieșean Constantin Ciopraga: „A-l cunoaște pe acad. Valeriu D. Cotea înseamnă a începe cu rădăcinile. Spațiul natal vrâncean și-a pus asupra-i amprenta definitorie, i-a reliefat mentalul. Copilărie și adolescență într-un tărâm rustic de certă cuviință. Familie unită, binecuvântată cu șapte feciori, stirpe amintitoare de Vrâncioaia din legendă. Tradiții configurând un luminos umanism țărănesc, umanism generator de valori morale sacre (...) Rar oameni mai despuiați de orgolii ca academicianul Valeriu D. Cotea! În adunările savante, uneori prea serioase, cuvântul său descrețește frunțile, emanând o căldură binevenită. Surâsul cordial, umorul îngăduitor, întreaga-i ființă înnobilează relațiile cu oamenii“.

„Valeriu D. Cotea s-a întrupat și a copilărit în aroma pajiștilor mioritice de la umbra pădurilor Vrancei și în vecinătatea renumitelor podgorii care, parcă, i-au predestinat viitorul.Crescut în spiritul muncii din fragedă copilărie și dotat cu istețimea minții, curajul și carisma marilor învingători, acest cutezător pui de vrâncean a pornit să cunoască lumea și a reușit pe deplin: mai întâi în Moldova, unde și-a fundamentat pregătirea universitară, de aici în toată țara unde a adulmecat mirosul viței-de-vie, pentru ca apoi să pătrundă triumfal în elita marilor țări viti-vinicole de pe mapamond“ – scria în 2002 profesorul universitar Nicolae Barbu.

În 2008, Petru Ioan spunea în „Cu și despre Valeriu D. Cotea“: „A preluat de la părinții săi și de la diverși dascăli darul omeniei și s-a străduit să-l sporească printr-o tonifiantă filosofie de viață, în care respectul pentru înaintași se îmbină organic cu atașamentul față de familie, prieteni și colegi, cu dorința de a fi util celor din jur și cu mândria de a contribui la bunul renume al locului, iar dacă se poate, al țării și al poporului cu care s-a mândrit“.

Același mesaj i-l adresase, cu câțiva ani înainte, și Ana Blandiana, veche prietenă de familie: „Aș vrea să mă refer nu la laurii pe care îi merită și care îi împovărează fruntea, ci la omul de dincolo de titluri și recompense academice de care mă leagă o prietenie de decenii și care m-a impresionat întotdeauna prin ceva mult mai important și mult mai simplu decât succesul devenirii. Iar acest CEVA este o știință care nu se învață în școală, ci se bea odată cu laptele mamei, o știință care urcă din rădăcini și aș zice că este cu atât mai evidentă cu cât rădăcinile sunt mai adânci: știința de a trăi printre oameni“.

Citate despre omul Valeriu D. Cotea se pot aduna într-o alcătuire de letopiseț. Noi reproducem doar unul, al profesorului dr. docent Ștefan Nicolae, adresat la aniversarea a 80 de ani de viață: „V-am admirat și vă admirăm pentru numeroasele și importantele succese pe care le-ați avut de-a lungul timpului. Suntem mândri că unul «de-ai noștri» ne reprezintă la Academia Română, la Oficiul Internațional al Viei și Vinului, în cele mai prestigioase foruri științifice și academice interne și internaționale.

Vă admirăm pentru munca și pentru perseverența Dvs., pentru realizările profesionale pe plan științific și pe plan didactic. Nu întâmplător Valeriu D. Cotea este cel mai apreciat profesor de către toate Universitățile de Științe Agricole și Silvice din țara noastră.

Vă admirăm mai ales pentru harul Dumneavoastră, harul discursului, elocința, carisma, harul scrisului. Mai presus de acestea, vă admirăm pentru omenia și generozitatea Dvs fără egal“.

Distincții

Medalii: Ordinul Național „Steaua României“ în grad de Cavaler (2000); Medalia Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV); Meritul Agricol în grad de Cavaler (Franța); Pionero dele Vitivinicultura Mundial (Pionier al Viniviticulturii Mondiale, Argentina), Medalia orașului Arbois (Franța), Confrade de Merito (Meritul Frăției, Spania).

Premii pentru cărți: Premiul „Vasile Pogor“ pentru contribuția adusă la dezvoltarea patrimoniului cultural al Municipiului Iași (2001); Premiul COPYRO al Uniunii Scriitorilor din România (2000, 2001); Premiul AGIR în domeniul „Inginerie agricolă“ (2006); Premiul „I. C. Teodorescu“ al Academiei de Științe Agricole și Silvice (2007, 2015); Premiul „Ion Ionescu de la Brad“ al Academiei Române (2007, 2008, 2011); Premiul Societății Române a Horticultorilor (2008); Medalia de Aur și Diploma de Excelență Iași 600 (INVENTICA 2008); Premiul „Teodor Bordeianu“ al Academiei de Științe Agricole și Silvice (2009); Premiul „Gheorghe Ionescu-Șisești“ al Academiei Române (2010); Premiul OIV (1982, 1985, 1989, 2000); Premiul OIV – Categoria „monografii și studii specializate cu caracter științific“ (2001).

Doctor Honoris Causa: Universitatea Oradea (1998); Universitatea Bioterra București (2000), Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București (2003); Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj (2004).

Titluri: Cetățean de onoare al comunei Vidra, județul Vrancea (2006); Cetățean de onoare al orașului Focșani, Cetățean de onoare al județului Vrancea, Cetățean de onoare al municipiului Iași (2006).

Membru în academii: Membru titular al Academiei Române; Membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice; Membru corespondent al Academiei Elvețiene a Vinului; Membru corespondent al Academiei Italiene a Viei și Vinului; Membru al Societății Americane pentru Oenologie și Viticultură; Membru al Academiei Internaționale a Vinului.

Rememorări

La începutul anului școlar 2007-2008, Consiliul de Administrația al Grupului Școlar Agricol Focșani a decis să întreprindă toate demersurile pentru transformarea unității în Colegiul Agrotehnic „Valeriu D. Cotea“. Ceea ce s-a întâmplat găsim în „Fragmente de viață“, ediție din 2009: „O satisfacșie deosebită, trebuie să recunosc, mi-a fost prilejuită de atribuirea numelui meu Colegiului Tehnic din Focșani. În acest sens, cred că se cuvine să reproduc corespondența de început a acestei inițiative, purtând semnătura profesorului Florin Iamandei, directorul instituției: «Stimate Domnule Academician,/ Având în vedere erudiția  Dv. (doctor în agronomie, oenolog de renume mondial, activitate academică prestigioasă, tratate științifice, cursuri universitare și peste 250 de lucrări de specialitate), precum și legătura strânsă de Vrancea (bunicul – erou martir al Primului Război Mondial, Cetățean de Onoare al Municipiului Focșani etc.), conducerea Grupului Școlar Agricol Focșani a hotărât atribuirea numelui Dv. Unității noastre de învățământ, care va deveni, după demersurile de rigoare, Colegiul Agrotehnic „Valeriu D. Cotea“ Focșani. (...) Vă urăm multă sănătate și viață îndelungată! / 15 octombrie 2007» Iată, acum, și răspunsul meu, pe care l-am expediat pe 22 octombrie 2007: «Stimate Domnule Director, / (...) Fără falsă modestie, datele și faptele pe care le invocați cu atâta acuratețe în argumentarea propunerii (...) m-au mișcat și măgulit. / Răspunsul meu pozitiv nu poate fi însă fără rezerve. În genere, asemenea acte au loc după dispariția celui vizat a intra, oarecum, în eternitate. / În consecință, aș lăsa la latitudinea Dumneavoastră decizia finală. / Exprimându-mi încă o dată măgulirea și bucuria acestei noi recunoașteri, vă rog să primiți, Domnule Director, asigurarea alesei mele considerații!»

După îndelungate tergiversări, Ministerul Educației Naționale a aprobat cele solicitate, cu o ușoară modificare – Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“, pentru că „agrotehnic“ nu era prevăzut în lege. La inaugurarea din toamna anului 2008 au participat academicieni și universitari, scriitori și jurnaliști din București și Iași. Vizitele ulterioare ale academicianului la Colegiu erau adevărate sărbători.

Eternități

Numele academicianului Valeriu D. Cotea se leagă în principal de această știință a fabricării și păstrării vinurilor numită oenologie. „Vinul este unul dintre cele mai civilizate lucruri ale lumii, singurul care a fost ridicat la cel mai înalt grad de perfecționare și măiestrie de natură ți om“ – spunea Ernest Hemingway. În volumul omagial din 2016, scriitorul Dumitru Radu Popescu se întreba retoric ce este la noi mai tare decât moartea? Răspunsul era... vinul, românii având în structura fericirii lor o eternă genă dionisiacă. În realizarea acesti eternități românești, academicianul Valeriu D. Cotea a pus de la început... fapta: „Stă scris: «La început a fost Cuvântul». / Să-l înțeleg, cum oare să fac pasul? / Cum pot să-i prețiuesc veșmântul / Dacă în spirit nu-i pătrunde glasul? / Stă scris: «La început a fost ideea», / Dar cum să cântăresc întâiul rând, / Să ardă-n flăcări mituri ca Medeea / Și-n slove să renască trenurând? / Și tot scriind să-mi împlinesc îndemnul, / Mă-nvăluie din Munții Vrancei șoapta. / Când Sfântul Duh își lasă-n pagini semnul, / Stă scris: «La început e totuși Fapta!»“.

Având o operă cunoscută, apreciată și pusă în practică în țară și peste hotare, cu un impact nelimitat în timp, academicianul Valeriu D. Cotea este, de departe, cea mai mare personalitate a Vrancei moderne, spiritul ei tutelar de necontestat, așa cum în lumea medievală a fost Mitropolitul Varlaam. 

Profesor Valeriu Anghel


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.