„A venit la ai săi, dar aceștia nu l-au recunoscut” noi precizări ale prof V. Țibrea după schimbarea denumirii Școlii Gimnaziale Tulnici
„A venit la ai săi, dar aceștia nu l-au recunoscut” - replică la replică -
Articolul meu „Să respectăm valorile culturii pe care Vrancea le-a dăruit neamului românesc”, publicat în „Ziarul de Vrancea”, din 30.09.2022, a generat o replică, binevenită de altfel, din partea domnului primar al comunei Tulnici, Aurel Boțu.
Articolul respectiv se referea la schimbarea numelui Școlii Gimnaziale Tulnici, începând cu 1 septembrie 2022, în loc de „Ion Diaconu”- erudit profesor, folclorist, etnograf și dialectolog să fie „Ion Baciu”- profesor, poet și dizident anticomunist.
Replica domnului primar impune unele precizări, comentarii și chiar corectări, pe care mă voi strădui să le fac pentru a pune adevărul în lumina reală.
În primul rând, dânsul respinge hotărât afirmația mea că Ion Diaconu „este tot fiu al satului Tulnici” pe motivul că „s-a născut la Spinești, comuna Vrâncioaia (și) a învățat doar 2 ani la școala primară din Tulnici”. Dar legătura profesorului Ion Diaconu cu satul Tulnici nu se reduce doar la atât, este mult mai profundă și se întinde pe durata întregii sale vieți.
Voi argumenta această afirmație prin detalii extrase din comunicarea făcută de prof. Ploscaru Lenuța, din Tulnici, la simpozionul din 30 septembrie 2018 când s-a inaugurat Căminul Cutural „Ion Diaconu” din Spinești, în care dânsa lămurește de ce în anul 1998 școlii din satul Tulnici, i s-a atribuit numele „Ion Diaconu”, deși s-a născut în Spinești. Iată care erau argumentele:
- Mama profesorului Ion Diaconu, Măriuța era din Tulnici, fiica lui Stan Neagu cel bătrân și al Cucoanei, născută Ionașcu.
- Copilul Ion Diaconu a învățat clasa I la Spinești, dar restul claselor primare le-a făcut la Tulnici (1911-1915), fiindcă tatăl său se mutase aici ca notar la Primăria Tulnici. La școala din Tulnici, l-a avut un an, ca învățător, pe un mare vrâncean, Neculai Jechianu din Vrâncioaia, ce-i va îndruma primii pași în cunoașterea limbilor franceză și germană.
- În timpul Primului Război Mondial, în 1917, tatăl său îl ia pe copil și se refugiază spre Panciu, ca să salveze vitele, actele și alte bunuri. Acasă, la Spinești, rămâne mama cu 3 fetițe, din care una era de leagăn.
- În casa lor se instalase însuși mareșalul Anton Ludwig von Mackensen, dar se întâmplă o tragedie. Într-o zi casa ia foc și sora lui din leagăn, Victorița, este mistuită de acel incendiu. Mama sa și celelalte două surori au fost salvate și aduse în casa lui Stan Neagu, din Tulnici, unde le-au găsit Ionică și tatăl său, la înapoierea din refugiu. Din această casă a plecat Ionică la studii, la Liceul Unirea din Focșani, și apoi la Facultatea de Litere și Filozofie a Univesității București, unde și-a luat licența cu mențiunea „magna cum laude”.
- În această casă a scris celebrul studiu „Păstoritul în Vrancea” și multe alte lucrări.
- Aici i-a primit pe Mihail Sadoveanu, pe etno-muzicologul Constantin Brăiloiu, pe poetul Ion Pillat, pe romancierul Cezar Petrescu și pe alte renumite personalități, pe care le-a invitat ca să cunoască frumusețea Vrancei și a oamenilor săi.
- Tot în această casă, în anii de prigoană comunistă, a murit tatăl său, după ce fusese bătut cumplit în beciurile Securității, pentru că refuzase să semneze actele de predare către Stat a averilor obștilor sătești, iar la 3 zile și mama sa, zdrobită de durerea pierderii soțului său.
Iată de ce cred că poate fi considerat în egală măsură și fiu al satului Tulnici, de care a fost legat prin rădăcini adânci.
Dar și autorul Monografiei Comunei Tulnici, prof. Ștefan O. Neagu, îl situează pe profesorul Ion Diaconu pe primul loc în galeria personalităților de mare valoare din această comună, prezentându-l ca reprezentant de seamă al domeniilor fundamentale pentru cultura umanistă: Folclorul – Etnografia - Dialectologia, om de aleasă cultură (...) a iubit dincolo de sine ținutul natal, imortalizându-l în monografia „Ținutul Vrancei”, operă științifică de mare aprofundare și cuprindere și în alte studii, unele rămase inedite.
Mai mult de atât, profesorul Ion Diaconu este un mare fiu al Vrancei pe care a iubit-o enorm și i-a dăruit întreaga sa forță spirituală pentru a o înălța pentru nemurire.
De aceea e o mare onoare pentru orice instituție culturală din Vrancea să poarte numele său.
Consider că acest lucru l-au avut în vedere cei care au hotărât și au participat în septembrie 1998 la festivitatea atribuirii numelui „Ion Diaconu” Școlii cu clasele I-VIII din Tulnici, menționați în ziarul „Milcovul liber” din 23 septembrie 1998: „reprezentanți ai conducerii comunei și a județului, elevi și profesori din toate școlile ținutului, numeroși localnici și invitați de onoare din centrele universitare ale țării și reprezentanți din forurile academice”.
A fost atunci o dovadă de mare prețuire și respect, față de una din marile valori ale culturii, pe care Vrancea le-a dăruit neamului românesc: profesorul Ion Diaconu, atitudini probate de toți cei enumerați mai sus. Nu același lucru se poate spune despre cei care au decis în acest an înlocuirea numelui său din denumirea școlii cu numele poetului și profesorului Ion Baciu. Desigur că aveau dreptul să o facă, desigur că au respectat procedurile legale (cerere, notă de fundamentare, aprobare în consiliul local și în forurile județene, chiar și în consiliul de administrație al școlii, etc.).
Dar am câteva nedumeriri:
- De ce această cerere a venit de la Asociația pentru Carte și Dezvoltare Rurală „Ion Baciu” și nu de la școală?
- În ce mod s-a realizat această propunere de întreaga comunitate? Prin vot, prin referendum?
Eu am vorbit cu persoane din Tulnici, cadre didactice, care nu au fost de acord cu schimbarea numelui școlii, deci afirmația că s-a făcut „la propunerea întregii comunități” nu este valabilă.
Desigur că manifestarea recunoștinței d-voastră, domnule primar, și a tuturor celor care i-au fost elevi, față de profesorul, poetul și dizidentul anticomunist Ion Baciu este un lucru lăudabil și ați făcut destule acțiuni pentru eternizarea memoriei sale: înființarea Asociației pentru Carte și Dezvoltare Rurală „Ion Baciu”; atribuirea numelui „Ion Baciu” Bibliotecii Comunale; atribuirea titlului de „Cetățean de Onoare al Comunei Tulnici”; atribuirea numelui său Școlii Gimnaziale Tulnici în locul numelui profesorului Ion Diaconu.
Dar, parafrazând întrebarea pe care mi-ați adresat-o dacă: „în toate localitățile, aproximativ toate școlile și așezămintele culturale să se numească doar Ion Diaconu”, vă întreb și eu: chiar toate instituțiile de învățământ și de cultură din comuna Tulnici ar trebui să se numească „Ion Baciu”?
În cazul profesorului Ion Diaconu acest lucru nu este adevărat: doar Școala cu Clasele I-VIII din Tulnici în 1998 și, după 20 de ani, în 2018, Căminul Cultural din Spinești au primit numele ilustrului profesor, iar acum acest nume îl are doar Căminul Cultural din Spinești. V-am pus această întrebare pentru că, din Tulnici s-au ridicat multe personalități cărora ar trebui să le acordați, în calitatea pe care o aveți, aceeași prețuire, dintre care amintesc pe:
- Ion Ionașcu - istoric, cel mai important medievalist.
- Neculai Ionașcu - învățător, preot, licențiat în teologie și filozofie; a luptat pentru apărarea drepturilor obștii din Tulnici acaparată de unguri; a reușit, în calitate de deputat, modificarea codului silvic în acord cu obiceiul pământului.
- Teodor Busilă - învățător, dârz luptător anticomunist, participant la mișcarea „Vlad Țepeș II”, arestat și asasinat în temniță la Galați.
Nu l-am mai amintit pe profesorul Ion Diaconu despre care am vorbit în aceste pagini, dar trebuie să vă reamintesc faptul că pe 24 septembrie 2023 se vor împlini 120 de ani de la nașterea Domniei Sale și ar trebui ca și în Tulnici să i se acorde cinstea cuvenită, mai ales la școală, instituție pe care a slujit-o cu mare dăruire.
Domnule primar, ca răspuns la afirmația mea că, poetul Ion Baciu, un om cu demnitate ar fi refuzat să fie pus numele său în locul numelui profesorului Ion Diaconu, îmi puneți o întrebare: Dacă profesorul Ion Diaconu ar fi fos de acord să se dea numele său școlii din Tulnici? Mai întâi am să motivez de ce cred că profesorul Ion Baciu nu ar fi fost de acord cu această schimbare. Mă bazez pe două fapte: Ion Baciu cunoștea valoarea profesorului Ion Diaconu pentru Vrancea și pentru cultura română și cred că ar fi fost de acord, chiar în timpul vieții sale, ca școala din Tulnici să poarte numele său, iar schimbarea numelui școlii ar fi considerat-o ireverențioasă și nedemnă: Ion Baciu ținea la demnitatea sa, după cum reiese din versurile:
„ Să poți să treci prin viață demn
Ca râul ce se varsă-n mare
Fără să simți că te mai doare
Că-n urma ta nu lași vreun semn”.
(„A fi sau a nu fi”)
Iar răspunsul la întrebare e simplu: Ion Diaconu și-a dăruit viața Vrancei, științei și apostolatului didactic și nu cred că ar fi fost preocupat și de așa ceva. Dar repet: pentru orice instituție de cultură din Vrancea e o mare onoare să poarte acest nume care înseamnă valoare, dăruire, imbold spre cunoaștere și autodepășire și mai ales o dragoste imensă pentru Vrancea și tezaurul ei spiritual pe care l-a îmbogățit cu nestematele folclorice și etnografice descoperite și puse în valoare cu rigoare științifică de-a lungul întregii sale vieți.
Mă închin cu plecăciune în fața memoriei sale și îmi cer iertare că pledoaria mea a fost prea săracă pentru a pune în lumină marile calități ale profesorului, etnologului, folcloristului și dialectologului Ion Diaconu din Vrancea.
Dar aș vrea să închei cu câteva rânduri dintr-o scrisoare a unui fost elev, Paul Marton, profesor la Universitatea din Ierusalim: „Domnule Diaconu, onoratul și respectatul meu profesor(...) abia astăzi îmi dau seama cât vă datorez și ce vă datorez (...). Tot ceea ce scriu, respectul pentru logică, dar și pentru alegorie, dragostea pentru verbul înaripat, căutarea neobosită după bun și frumos, (...) nu mă sfiesc a declara că vi le datorez întru totul, pentru că dumneavoastră ați știut să vedeți în mine lucruri noi, ați contribuit (...) la formarea a încă unui suflet căutător de expresii noi și de imagini vii (...) Nu mă sfiesc să spun că multe din cele aflate de la dumneavoastră constituie și astăzi unica informație de care dispun pe anumite tărâmuri ale literaturii universale”. (Paula Diaconu Bălan, Ion Diaconu, O viață dăruită Vrancei, Ed. Petra Dia, Iași, 1998, p.45-46).
Să nu uităm deviza profesorului Ion Diaconu: „La școală și la biserică nu se face politică, pentru că acolo-i templu absolut. Dascălul e un apostol al neamului” (Idem, p.40).
Profesor pensionar, V. Țibrea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
VIDEO + Foto | Absolvenții promoției 2026 de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani și-au luat rămas-bun de la anii de liceu
De același autor
