Educație

Ștefan Andrei Gheoca - șeful promoției 2014 - 2018 a Liceului IOAN SLAVICI Panciu

Mihaela Vlădescu
23 mai 2018 2297 vizualizări

Ștefan Andrei Gheoca a fost desemnat cel mai bun elev al promoției 2014-2018 a Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu, cu media generală de absolvire 9.97. El a fost recompensat cu o medalie și o diplomă de excelență, în cadrul cursului festiv al claselor a XII-a, eveniment găzduit marți, 22 mai 2018, de Casa de Cultură Mihai Eminescu Panciu. Ștefan Andrei Gheoca a primit și distincția onorifică  Ioan Slavici, pentru promovarea instituției de învățământ prin performanțele obținute pe parcursul celor 4 ani de liceu, precum și două diplome de merit, pentru activitatea desfășurată ca actor în cadrul Trupei de Teatru Protha și în colectivul redacțional al revistei ActuaLIS. Premiul Ioan Slavici a mai fost acordat și elevelor: Diana Elena Apostu, care a primit și diplome de merit pentru activitatea desfășurată ca redactor al Revistei ActuaLIS și ca membru al Trupei de Teatru Protha, Teodora Mustață și Mădălina Hanțu, care au fost recompensate și pentru activitatea desfășurată în cadrul Corului de Cameră Cantabile. Directorul Andrei Igor Manovici a oferit diplome de merit și elevilor Ella Antonia Carolin Tătaru (fostă componentă a Trupei de Teatru Protha), Oana Munteanu, Elena Cătălina Găman, Lorena Ștefania Costin, Adelina Șandru, Georgiana Năstase, Petruța Năstase, Florina Andreea Guță, Teodora Mihaela Voinea, Elena Victoria Țugui, Andrei Popa și Teodor Țopa (foști membri ai Corului de Cameră Cantabile). La cursul festiv, diriginții Traian Sfetcu, Ianina Simina Isena Voicu, Gabriela Pricop și Viorica Apostol au strigat pentru ultima oară catalogul, oferindu-le absolvenților și câte o diplomă onorifică. Fiecare clasă a prezentat și câte un clip video cu imagini semnificative surprinse la diferite evenimente desfășurate pe parcursul ciclului liceal. După tradiție, șeful de promoție a înmânat Cheia Liceului elevului Andrei Adelin Dogaru, reprezentantul claselor a XI-a. „Faceți parte dintr-o generație care a făcut față cu brio tuturor provocărilor; o generație care s-a ridicat la înălțimea așteptărilor noastre, prin rezultate de excepție, care v-au răsplătit munca și eforturile depuse atât la școală, cât și acasă! Ați avut ca modele și mentori profesori care v-au îndrumat cu răbdare și atenție, ajutându-vă să găsiți răspunsuri la întrebări și să descoperiți tainele disciplinelor pe care le-ați studiat. Alături v-au fost și părinții, care v-au susținut și încurajat necondiționat, în fiecare zi, iar noi, cei din administrația publică locală, ne-am străduit să nu vă lipsească nimic, să aveți cele mai bune condiții de studiu și să vă recompensăm, an de an, pentru performanțele obținute. Îmi iau rămas bun de la voi cu speranța că nu veți uita niciodată locul de unde ați plecat, că veți reveni acasă cu forțe proaspete, dar mai ales cu idei și proiecte noi, care să transforme această comunitate într-un oraș de care să fim mândri. Am încredere că veți reuși să vă împliniți visele, că veți fi în continuare cei mai buni, că nu vă veți abate de la drumul pe care veți merge. Vă doresc să rămâneți mereu la fel de optimiști, motivați și entuziaști! Să nu renunțați niciodată la ceea ce v-ați propus! Nimic nu se obține fără sacrificiu și efort! Să aveți curajul să priviți dincolo de provocări și obstacole!Vă urez multă sănătate și, nu în ultimul rând, succes la Bacalaureat și la toate examenele care vă așteaptă în această vară!“, le-a transmis absolvenților primarul Iulian Nica.

Edilul-șef a primit, din partea conducerii liceului, o diplomă de excelență pentru susținerea performanțelor școlare și extrașcolare ale Promoției 2014-2018.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.