Educație

„Manu de la Vrancea”: „Jurnalul unui fotograf”

Silvia Vrînceanu
21 nov 2013 3152 vizualizări
In cele 200 de pagini ale cărţii apărute la editura Humanitas, fotograful Emanuel Tanjală - care se trage de la Valea Sării - face o mărturie emoţionantă pasiunii sale de o viaţă, fotografia

La Editura Humanitas, în colecţia „Memorii/Jurnale/Călătorii”, a văzut lumina tiparului o carte de excepţie, o mărturie făcută pasiunii de a surprinde lumea în imagini de către cunoscutul artist fotograf Emanuel Tanjală, un nume foarte legat de Vrancea, zonă de unde sunt străbunii săi şi pe care a imortalizat-o în nenumărate fotografii document. Intitulată chiar „Jurnalul unui fotograf”, cartea semnată de Emanuel Tanjală va fi lansată vineri, de la ora 18.00, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, care s-a deschis ieri în Complexul Romexpo din Bucureşti. „Emanuel Tânjală, unul dintre numele cu răsunet din presa românească a ultimilor 40 de ani, are meritul de a fi dat o nouă definiţie şi o nouă dimensiune fotoreportajului. Arareori până la el subiectul unei fotografii de presă a fost surprins cu atâta inteligenţă şi analizat cu atâta minuţie. Virtuoz al alb-negrului şi al contrastelor între clar şi obscur, Emanuel Tânjală a avut dintotdeuna ştiinţa de a fotografia cu o remarcabilă economie de mijloace care l-a aşezat, în anii de început, în descendenţa onorantă a lui Henri Cartier-Bresson”, se arată în prezentarea pe care i-o fac editorii de la Humanitas.


Călătorie fotografică în timp şi spaţiu

„Aveam 17 ani când am pus mâna pentru prima dată pe un aparat de fotografiat. Îl cumpărase tatăl meu de la un client care venea la el la prăvălie." Aşa începe povestea lui Emanuel Tânjală, unul dintre cei mai talentaţi şi mai cunoscuţi fotojurnalişti români, şi totodată declaraţia lui de dragoste faţă de profesia pe care o slujeşte de atâţia ani. Plin de vitalitate şi farmec, savuros şi autentic, Jurnalul unui fotograf surprinde în instantanee grăitoare spectacolul unei existenţe cu întoarceri şi răsturnări neaşteptate, evocă oameni excepţionali şi întâmplări care schimbă destine. Emanuel Tânjală ne poartă, pe firul însemnărilor, într-o călătorie în timp şi spaţiu, din România până în America, din anii '70 până în zilelele noastre, în vreme ce ne desluşeşte, cu bucurie nejucată şi fără emfază didacticistă, ce se ascunde dincolo de o imagine imortalizată pe peliculă. “Vom descoperi sau redescoperi cu încântare în paginile de însemnări ale lui Emanuel Tânjală peste 150 de fotografii superbe, emoţionante, neliniştitoare, amuzante, calde, tulburătoare, înzestrate cu puterea de a repovesti lumea în care trăim”, spun cei de la Humanitas.

„Spovedania mea în imagini oferită semenilor mei”

Ţara Vrancei ocupă un loc special în albumul de fotografii al artistului Emanuel Tanjală

„Nu am stat niciodată să detaliez despre obiectivele sau tipul camerei cu care am făcut o anumită fotografie. Dar mi-a plăcut să-mi amintesc povestea din spatele acelei fotografii şi starea de spirit pe care am avut-o atunci când am declanşat. Despre asta voi vorbi aici. Mi-a fost greu să fac selecţia la sânge a fotografiilor care să intre în acest volum. Nu ştiu dacă am făcut cea mai bună alegere, dar vreau ca fotografiile publicate aici, sau oriunde, să constituie cartea mea de vizită, spovedania mea în imagini oferită semenilor mei.“, se arată în invitaţia la lectură făcută de artistul Emanuel Tanjală, care a colaborat de-a lungul anilor şi cu Ziarul de Vrancea. Pană la fuga din Romania comunistă în 1981, Emanuel Tanjală a lucrat la ziarul “Satul Socialist” şi la revistele “Flacăra” si “Cinema“. După evenimentele din Decembrie 1989, el s-a întors în ţară, unde a colaborat cu mai multe ziare şi reviste, cea mai pasionantă fiind perioada în care a lucrat în echipa revistei “Formula AS”. De-a lungul carierei sale, Emanuel Tanjală şi-a dedicat o mare parte a timpului satului romanesc pe care l-a surprins în imagini unice, pe care le-a expus în toată lumea, ultima expoziţie avand loc în SUA, unde locuieşte de mai mulţi ani, alături de soţia sa Irina, de asemenea pasionată de fotografie, şi de cele două fiice, Sara şi Rebeca. Echipa ZdV îl felicită pentru această carte care ar trebui citită de toţi pasionaţii de fotografie şi propune diriguitorilor culturii mioritice să-l întrebe pe „Manu de la Vrancea”, aşa cum se prezintă adesea, de inestimabilul tezaur foto despre Ţara Vrancei, imortabilzată în filme alb-negru şi color, vreme de peste patru decenii. Cei nerăbdători să lectureze cateva pagini din jurnalul fotografului sunt invitaţi să acceseze site-ul:ttp://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalulunui-fotograf (Silvia VRÎNCEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
gino siciliano, acum 1669 zile, 23 ore, 30 minute, 6 secunde
am cunoscut acum 20 de ani in los angeles...un om de character !
oarecare, acum 1670 zile, 4 ore, 32 minute, 13 secunde
Draga Manu , nici Colacu nu mai e ce-a fost ! Multi au trecut in lumea dreptilor , cei tineri au plecat cu locurile de munca , pe la orase, altii prin tari straine , iar destinele celor ramasi au citeste integral
anonim, acum 1670 zile, 8 ore, 45 minute, 2 secunde
Emanuel Tanjala...........mare om ,mare caracter ! Un roman si mai presus de toate un vrancean adevarat !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.