Educație

Şcoala “Anghel Saligny” va avea teren sintetic de fotbal

Ziarul de Vrancea
20 nov 2013 1410 vizualizări
Unul dintre terenurile de sport ale Şcolii “Anghel Saligny” din Focşani este reabilitat de o firmă privată, în urma unui parteneriat încheiat între cele două părţi.

Firma, al cărei acţionar principal nu a dorit să i se cunoască numele, s-a oferit să refacă unul dintre terenurile şcolii pe cheltuiala proprie, de teren beneficiind elevii unităţii de învăţămant în timpul programului, iar la sfaşit de săptămană şi în vacanţele şcolare, angajaţii societăţii respective. “Contractul mai prevede ca în cazul în care sunt competiţii sportive la sfarşit de săptămană, terenul va fi utilizat de elevii şcolii”, ne-a declarat directorul Şcolii “Anghel Saligny”, Florentina Olteanu. Lucrările sunt într-un stadiu avansat, fiind împrejmuit terenul care a fost deja betonat, urmand să fie adus covorul sintetic. “Pentru elevi amenajarea acestui teren este extraordinară, mai ales pentru anotimpul călduros. Aici putem realiza şi festivităţile de început de an”, ne-a mai declarat directorul Şcolii “Anghel Saligny”. Unitatea de învăţămant mai are două terenuri de handal şi baschet asfaltate şi unul cu iarbă, iar pentru anotimpul geros a fost amenajată o sală de sport într-una dintre clase. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.