Educație

Vernisaj Virginia Hossu la Odobeşti

Iulia Crețu
6 nov 2013 1285 vizualizări
Toamnă tarzie plină de accente culturale la Odobeşti. Casa de Cultură “Constantin C. Giurescu” din localitate va vernisa, vineri, 8 noiembrie, expoziţia pictoriţei Virginia Hossu

 „Douăzeci şi două de tablouri cu peisaje, compoziţii şi portrete, dintre cele mai recente lucrări ale autoarei din Odobeşti, vor fi expuse în premieră, pentru două săptămani, în Foyerul Bibliotecii Publice «Ana Georgescu» din localitate. Originară din Humuleştii nemuritorului Ion Creangă, Virginia Hossu a debutat cu prima expoziţie personală în 1973, iar din 1974 locuieşte şi crează în Odobeşti, unde a fost şi profesor pană în 2004, avand la activ zeci de expoziţii în ţară şi peste hotare”, se arată într-un comunicat de presă al Casei de Cultură. Despre tablouri şi autor vor vorbi scriitoarea Janine Vadislav şi pictoriţa Elena Barhala. Vernisajul va avea loc la orele 17.00 şi va fi precedat, la orele 16.00, de lansarea lucrării „Spiritul vrancean în lecturi elective” (Vol. II, Ed. Rafet, 2013) a scriitorului Ionel Necula. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.