Educație

LUNA POMENIRII CREDINCIOŞILOR RĂPOSAŢI ŞI LUNA SUFLETELOR DIN PURGATOR

Ziarul de Vrancea
31 oct 2013 2926 vizualizări
Începem luna noiembrie, o lună care în Biserica Romano-Catolică, este dedicată amintirii şi pomenirii celor dragi care au plecat înaintea noastră din această lume.

 

     Sfânta Scriptură ne povesteşte că Iosif, fiul patriarhului Iacob, vândut de fraţii săi, a ajuns în Egipt, în casa lui Putifar, o căpetenie de la curtea faraonului. Acuzat pe nedrept, este aruncat în închisoare. Aici tâlcuieşte visul paharnicului lui faraon, care se afla şi el în închisoare, şi-i vesteşte că va fi eliberat şi-şi va relua locul lângă faraon. Apoi îl roagă: Când vei fi la bine, adu-ţi aminte şi de mine şi fă-mi bine, de a pune pentru mine cuvânt la faraon să mă scoată din închisoarea aceasta (Ex 40,14).

     Fiecare dintre noi avem părinţi, fraţi, surori, rude, prieteni sau apropiaţi care suferă în purgatoriu şi care în aceste zile ne imploră: Aduceţi-vă aminte şi de noi! Aduceţi-vă aminte, puneţi un cuvânt la Dumnezeu pentru noi! Există de asemenea atâtea persoane uitate, necunoscute, care nu mai au pe nimeni şi care ne strigă: Faceţi ceva şi pentru noi!

     Este luna în care putem, mai mult ca oricând, să-i ajutăm pe răposaţii noştri, gândindu-ne că şi noi vom avea nevoie odată de acelaşi ajutor. Câţi răposaţi care suferă în purgatoriu nu spun de durere: Nu am pe nimeni care să mă ajute şi să mă elibereze de chinurile de aici: nici copii, nici fraţi, nici surori, nici prieteni, nici colegi! Toţi m-au uitat! Să nu spună vreun răposat aceleaşi cuvinte şi despre noi! Să ne angajăm, cu toată dăruirea, să le venim în ajutor mai mult în această lună noiembrie, dedicată lor.

     Aşadar, luna noiembrie ne oferă posibilitatea de a ne apropia din nou de Sfântul Altar pentru a-i aminti în rugăciune pe toţi cei dragi ai noştri care au trecut la cele veşnice şi au nevoie de ajutorul nostru. În perioada 1-8 noiembrie putem obţine câte o indulgenţa plenară (iertarea totală a pedepsei meritată pentru păcatele săvârşite în viaţă) pentru un răposat, în fiecare zi, îndeplinind următoarele condiţii: să ne spovedim, să primim Sfânta Împărtăşanie, să vizităm biserica sau cimitirul şi să recităm o rugăciune după intenţia Sfântului Părinte Papa. În celelalte zile ale lunii, îndeplinind aceleaşi condiţii puem obţine în fiecare zi câte o indulgenţă parţială (iertarea unei părţi din pedeapsa meritată pentru păpcatele săvârşite) pentru un răposat.

                 

     Putem oferi un ajutor deosebit răposaţilor noştri participând la binecuvântarea mormintelor şi pomenirea credincioşilor răposaţi care va avea loc la Focşani, duminică, 3 noiembrie, începând cu ora 13 în Cimitirul Nord, iar de la ora 15.30 în Cimitirul Sud. Cei care nu aveţi posibilitatea de a merge la mormintele celor dragi, puteţi să-i pomeniţi la Sfânta Liturghie cu prohod tot duminică, 3 noiembrie, de la ora 18. La Garoafa pomenirea credincioşilor răposati şi binecuvântarea mormintelor vor fi sâmbătă, 2 noiembrie: la ora 11 va fi Sfânta Liturghie, iar după încheirea Sfintei Liturghii vom merge în cimitir la morminte.

     De asemenea, vă recomandăm călduros în această lună dedicată răposaţilor, recitarea Rozariului celor 100 de Requiem, în fiecare seară, la ora 17.30, în biserica noastră, oferirea de sfinte liturghii pentru răposaţii dumneavoastră, şi pomenirea răposaţilor în fiecare vineri seară la sfânta liturghie cu prohod de la ora 18.

Doamne ascultă rugăciunea noastră!

Şi strigarea noastră să ajungă la tine!

Odihna veşnică dă-o lor Domane!

Şi lumina fără de sfârşit să le strălucească!

Să se odihnească în pace! Amin! 

 

 

Pr Răzvan Mătăşel -Preot vicar Biserica romano-catolică 

  "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" Focşani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.