Educație

Acţiunile SLI, interpretate ca fiind…duşmănoase

Ziarul de Vrancea
25 oct 2013 811 vizualizări
Liderul Sindicatului Liber din Învăţămant (SLI) Vrancea, învăţătorul Emil Tudor, le-a cerut directorilor de şcoli să facă tot posibilul să avanseze către consiliile locale sumele necesare pentru decontarea navetei cadrelor didactice.

Acesta a precizat că acţiunile în instanţă pe care le-a înaintat sindicatul pe care îl conduce au fost interpretate eronat de unii edili şi chiar directori, dar că numai în acest mod dascălii îşi pot recupera sumele cheltuite cu naveta. “Pe cheltuieli complementare, pană se va modifica legislaţia, v-aş ruga, ca în Consiliul de Administraţiei şi în relaţiile pe care le aveţi în consiile locale, să avansaţi sumele necesare pentru decontarea navetei. Deloc nu-mi face plăcere să deschid acţiuni în instanţă care, în unele situaţii, sunt interpretate ca fiind duşmănoase. Dar sunt ultimele posibilităţi de a rezolva această problemă”, a precizat Emil Tudor în cadrul şedinţei cu directorii de şcoli. Liderul SLI le-a mai cerut managerilor din teritoriu să urmărească executarea hotărarilor judecătoreşti care, pe măsură ce trece timpul, devin “mai consistente”. De asemenea, sindicalistul a anunţat că de luni, 28 octombrie, cadrele didactice afiliate la acest sindicat vor intra, pentru trei zile, în grevă de avertisment fără întreruperea lucrului. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Yao Y bin, acum 1844 zile, 19 ore, 2 minute, 22 secunde
E nevoie de mai multa combativitate. A trecut vremea vorbelor !
anghel, acum 1845 zile, 5 ore, 43 minute, 39 secunde
"greva de avertisment"... ha, joc de glezne! o sa li se rupa alora de greva voastra.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.