Educație

“Milcovia”, revista universitarilor vrânceni

Valentin Muscă
25 oct 2013 1501 vizualizări
Ultimul număr al revistei va fi lansat astăzi, începând cu ora 10, la Casa Corpului Didactic, unde se organizează “Zilele Simion Mehedinţi”

Încet, dar sigur, “Milcovia”, singura revistă regională de studii care apare la Focşani, se impune din ce în ce mai mult ca publicaţia universitarilor vrânceni. Cel puţin seria nouă, editată de Asociaţia “Simion Mehedinţi”, a reuşit să reunească în colegiul redacţional câţiva dintre cei mai reprezentativi intelectuali: profesorii Costică Neagu, Nicolae Damian, Alexandra Tătaru, Sorin Geacu, Florin Roman, Eduardt Samoilă, Răzvan Săcrieru, Bogdan Dogaru şi Luiza Enachi-Vasluianu. Cu această echipă, revista “Milcovia” reuşete să aducă în spaţiul ştiinţific vrâncean – deşi termenul e pretenţios – o infuzie de studii din cele mai diverse domenii. Cel mai recent număr va fi lansat astăzi, începând cu ora 10, la Casa Corpului Didactic, unde se organizează cea de-a 22-a ediţie a “Zilelor Mehedinţi”. Se detaşează contribuţia cercetătoarei Stela Sebe, care ne oferă, după părerea noastră, cea mai sistematică prezentare a presei şi publicistici din Vrancea, de la origini până în zilele noastre. Nu mai puţin de 40 de pagini, în care sunt prezentate cronologic toate numele importante ale publicaţiilor vrâncene şi ale publiciştilor care au făcut ca informaţia să ajungă la cetăţeni. Editat sub formă de carte de buzunar, studiul Stelei Sebe trebuie să ajungă la câţi mai mulţi cititori pentru a descoperi că în acest spaţiu binecuvântat de Dumnezeu, presa a fost un domeniu în care s-au consumat energii, patimi şi multă cerneală. Pagini importante sunt dedicate de Lucian Badea şi Cătălina Cârstea, geografului Ion Conea, Alexandra Tătaru ne introduce în spaţiul enigmatic al Japoniei, Vasile N. Taftă ne propune un “Manual de montanologie”, Bogdan Dogaru continuă seria dezvăluirilor din lumea societăţilor secrete, Nicolae Damian ne plimbă prin geografia culturală a Dublinului, Costică Neagu ne prezintă cea mai recentă lucrare a profesorului “Ion Gr. Cherciu”, Viorel Paraschiv ne aminteşte că anul acesta se împlinesc 145 de ani de la naşterea savantului Simion Mehedinţi, iar boemul Valeriu Anghel ne ţine din scurt cu gramatica limbii române, pe care, mai toţi, o călcăm în picioare. Bine ar fi dacă s-ar călca în picioare la simpozionul de astăzi şi profesorii de geografie, cu inspectorul în frunte, acum când Geografia mai este disciplină obligatorie de studiu în programa şcolară şi nu un curs opţional! (Valentin MUSCĂ)   


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.