Dascălii învaţă despre integrarea copiilor cu dizabilităţi
Un curs destinat cadrelor didactice şi nu numai, pe tema integrării copiilor cu dizabilităţi în cadrul învăţămantului de masă, a strand pană la această dată 40 de participanţi. Aşa cum spun organizatorii, cursul, care se va derula pe 19 octombrie la sediul Asociaţiei Educatoarelor din Romania (AEDR) filiala Vrancea, respectiv la Grădiniţa nr. 2, nu se adresează doar dascălilor. “La acest curs pot participa cadre didactice, psihologi, părinţi şi însoţitori ai copiiilor cu autism şi sindrom Down. Este un curs iniţiat de AEDR Vrancea în colaborare cu Asociaţia Psihologilor Profesionişti din Romania, avand în vedere nevoile speciale pe care le au aceşti copii. Formatorul acestei sesiuni va fi psihologul Sînziana Burcea iar la finalul cursului se vor acorda şi certificate de participare”, a declarat Carmen Dobre, preşedinta AEDR Vrancea. Cursul este deosebit de util mai ales cadrelor didactice care lucrează cu astfel de copii, cu autism şi/ sau cu sindrom Down în cadrul învăţămantului de masă. Deşi nu există o statistică a numărului de copii cu nevoi speciale integraţi în învăţămantul de masă, numărul acestora este estimat la cateva zeci, la nivelul creşelor şi a grădiniţelor din judeţ. Copiii cu forme uşoare a celor două afecţiuni pot opta pentru a învăţa şi a se integra alături de ceilalţi copii în urma unei evaluări în care tocmai medicul recomandă acest lucru. Conform organizatorilor acestui curs de bază pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi, acesta are ca scop principal “informarea despre problematica conceptului de dizabilitate, etapele intervenţiei terapeutice, tehnicile terapeutice şi deprinderea cu principiile de bază ale integrării copiilor cu dizabilităţi în învăţămantul de masă”. Printre alte activităţi derulate de AEDR filiala Vrancea se numără şi activităţi de voluntariat, cele cu scopr caritabil sau derularea unor programe pentru prevenirea marginalizării copiilor de etnie rromă. (Gabriel SAVA)