Educație

Ceferiştii din Remiza Adjud contestă privatizarea CFR Marfă

Mihai Boicu
14 oct 2013 2370 vizualizări
Reprezentanţii Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din Romania, Remiza Adjud, contestă privatizarea CFR Marfă.

 Aceştia s-au întalnit ieri cu prefectul Cătălin Kanty Popescu şi i-au cerut să trimită Guvernului, Senatului şi Camerei Deputaţilor un material cu revendicările acestora, de care au cerut să se ţină seama. Printre acestea se numără contestarea privatizării CFR Marfă, solicitarea adoptării Statului feroviarului, adoptarea bugetului CFR Marfă pe 2013 pentru a identifica un punct de plecare pentru negocierile salariale, achiziţionarea energiei electrice fără intermediari, scutirea de plata accizei la motorină, sistarea disponibilizărilor sau acordarea de plăţi compensatorii în acest caz, investiţii pentru îmbunătăţirea infrastructurii, asigurarea pazei garniturilor de marfă, asigurarea de instrumente de control la operatorii privaţi care operează cu pensionari şi nu respectă instrucţiunile în ceea ce priveşte timpii de odihnă. Adjudul este un important nod de cale ferată, cu un triaj de 24 de linii. În ultimii ani, remiza a rămas fără mai mulţi angajaţi, care au fost disponibilizaţi, pe fondul problemelor financiare ale companiei de căi ferate. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.