Educație

Doi deţinuţi joacă într-o piesă de teatru, la Ateneu

Ziarul de Vrancea
10 oct 2013 4688 vizualizări
Spectacolul are loc azi, de la orele 14.30 iar intrarea este gratuită

Doi deţinuţi aflaţi în Penitenciarul Focşani vor fi protagoniştii unei piese de teatru ce va fi susţinută pe scena Ateneului „Mr. Gh. Pastia”, sub coordonarea unui consilier de probaţiune de la Tribunalul Vrancea.
Astfel, cu ocazia organizării celei de-a cincea ediţii a Festivalului MultiArt pentru Deţinuţi, azi, de la orele 14,30, pe scena Ateneului din Focşani va avea loc prezentarea piesei de teatru “Buzunarul cu pâine”, de Matei Vişniec. Protagoniştii piesei de teatru sunt două persoane private de libertate, clasificate în regim semideschis, aflate în custodia Penitenciarului Focşani, respectiv Ştefan Cosma, în rolul unui bărbat cu pălărie şi Viorel Andrei, în rolul bărbatului cu baston. Cel care a făcut posibilă această reprezentaţie este juristul Cătălin Sfarloagă, în rol de regizor, din nou, după multiplele succese înregistrate cu trupa pănceană „Protha”. Pentru că lucrează în sistemul de probaţiune, Cătălin s-a gandit şi a reuşit să valorifice talentul celor doi actori amatori într-o piesă la care accesul este gratuit. Modestia regizorului păncean este mai mult decat evidentă în invitaţia pe care acesta a lansat-o pe pagina sa de Facebook. „Vă aştept alături de două persoane minunate la o întâlnire cu textul maestrului Matéi Visniec. O nouă experienţă a mea şi un debut a celor două persoane care îmi sunt alături. Intrarea gratis”, sună anunţul postat de Cătălin Sfarloagă în mediul virtual. „Această acţiune pleacă de la nevoia reconsiderării relaţiei penitenciarului cu societatea ţintind, cu precădere, prejudecăţile care grevează reinserţia socială a persoanelor private de libertate. Includerea persoanelor private de libertate în activităţi valorizatoare în care pot avea succes, prin exploatarea potenţialului de care acestea dispun, optimizarea unor deprinderi, descoperirea şi dezvoltarea unor aptitudini şi talente, conduce la modificarea imaginii de sine şi garantează formarea echilibrată a persoanei”, spune subcomisatul Geta Gură, de la Penitenciarul Focşani. După reuşitele pe care Cătălin Sfarloagă şi le-a trecut în palmares cu „Protha”, şi nu numai pentru acest motiv, suntem convinşi că piesa de azi merită văzută! (Dan CHIRIAC, Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.