Educație

Patimile evreilor în Romania, comemorate de liceeni

Sorin Tudose
8 oct 2013 1434 vizualizări
Elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Focşani au susţinut ieri o serie de activităţi dedicate Zilei Naţionale a Holocaustului în Romania.

Proiectul educativ “Holocaustul - o dramă (tragedie poate ar fi fost mai indicat n.r.) ce nu trebuie să se mai repete, coordonat de profesorii Nina şi Petrache Plopeanu, reprezintă un parteneriat între Colegiul Tehnic focşănean şi Colegiul Naţional “Alexandru Vlahuţă” din Râmnicu Sărat. Au avut loc prezentarea unor  momente din istoria Holocaustului de către Mircea Rond, preşedintele comunităţii evreilor din Focşani şi Râmnicu Sărat, prezentarea Holocaustului evreilor din spaţiul românesc, prezentare realizată de eleva Marina Ciocîrlan, de la colegiul ramnicean. S-a mai prezentat şi un interviu cu un urmaş al celor care au suferit efectele Holocaustului, dar şi o expoziţie şi un concurs de desene pe tema “Moarte şi speranţă”, desenele realizate de elevii ambelor licee. De asemenea, scriitorul Gheorghe Andrei, membru al USR, aprezentat cartea Personalităţi vrâncene de ieri şi de azi, autor Nina Plopeanu. Au mai fost lansate cărţile “Vise în cioburi de oglindă” (Nina Plopeanu), “Aventura lecturii” vol. I, II, III. “Considerăm că activităţile derulate reprezintă aspecte importante ale vieţii culturale vrâncene care capătă valenţe noi prin parteneriatul între două instituţii de învăţământ, proiectul derulandu-se cu sprijinul Sinagogii Focşani”, transmit organizatorii. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.