Educație

Info-educaţie: Şcoala 9 cere bani de la Primărie pentru dotări

Ziarul de Vrancea
6 oct 2013 1333 vizualizări
Proaspăt reabilitată, Şcoala “Ştefan cel Mare” cere dotări de la Primărie. Conducerea unităţii de învăţămant a solicitat sprijinul municipalităţii pentru dotarea laboratorului de informatică.

“În proiectul de reabilitare şi dotare, nu ştiu din ce motiv, au fost prevăzute numai şase calculatoare noi. Ori nouă ne-ar trebui 40. În proiect nu au fost prinse nici materiale pentru sala de sport şi nici videoproiectoare. Am înaintat o adresă către CL şi aşteptăm să vedem dacă ni se aprobă”, ne-a declarat directorul unităţii de învăţămant, Marcel Ungureanu. Dată în folosinţă la începutul anului şcolar, unitatea mai are de primit o parte din mobilier, însemnand catedrele, unitatea folosind în prezent mese în locul acestora, mobilierul pentru amfiteatru şi casetele de bagaje pentru elevi. De asemenea, pană la finele acestei luni, cand va avea loc şi recepţia finală a şcolii, mai trebuie să sosească materialele didactice pentru laboratoare, altele decat cel de informatică. (M. V.)

Oaspeţi din cinci ţări la Şcoala “Duiliu Zamfirescu”

Şcoala “Duiliu Zamfirescu” din Focşani primeşte astăzi oaspeţi din cinci ţări, în cadrul unui proiect internaţional pentru promovarea lecturii, componentă a programului Comenius. Vizita oaspeţilor din Spania, Turcia, Franţa, Italia şi Grecia face parte din a patra etapă a proiectului “To Read Is To Grow”, tema aleasă de gazde fiind “Luceafărul” lui Mihai Eminescu. “Fiecare ţară participantă vine cu o interpretare proprie a poeziei eminesciene, pe care am ales-o deoarece “Luceafărul” este tradus în limbile ţărilor participante la proiect. Toate activitţăile care se desfăşoară au ca scop promovarea lecturii, o problemă generală întalnită nu doar în ţara noastră”, ne-a precizat profesorul Petrică Moraru, directorul Şcolii “Duiliu Zamfirescu”. Activităţile propriu-zise încep maine, acestea fiind urmate de excursii tematice, cu profil cultural, în locuri din ţară unde scriitorii romani şi-au desfăşurat activitatea. Proiectul se desfăşoară cu ajutorul financiar al CL Focşni care a alocat în ultima şedinţă aproape 7.500 de lei. (M. V.)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Parinte, acum 3851 zile, 12 minute, 2 secunde
S-a furat acolo ca in codru. Banci proaste, o gresie din cea mai proasta posibila, lambriuri din lemn de sicriu, usi din PVC foarte subtiri care, din cate am inteles de la copil, deja nu se mai citeste integral
parinte, acum 3851 zile, 47 minute, 55 secunde
...dar bani pentru tampoane...,nu vor?
parinte2, acum 3851 zile, 3 ore, 15 minute, 2 secunde
Cand merge, DNA la sc.9? Ehei ce s-a facut cu termopanele, parchetul, lambriul multe calorifere,scaune, gardul vechi(care nu era vechi) si cate altele,toate pe banii nostri. Multa risipa s-a facut si citeste integral
un parinte, acum 3851 zile, 8 ore, 36 minute, 40 secunde
Daca tot cerem, cerem si noi pentru copiii de la Gradinita Nr.3 Focsani o centrala termica, un boiler(copiii se spala cu apa rece pe maini, toata iarna!), un post telefonic si internet, aparate de citeste integral
eu, acum 3851 zile, 14 ore, 29 minute, 22 secunde
cei doi directori prosti ca noaptea cer bani pentru specialitatile lor ,informatica si sport ...traiasca talvar...
Parinte, acum 3851 zile, 22 ore, 20 minute, 10 secunde
Nu e normal. Comunitatea Europeana a dat banii. Exista un caiet de sarcini care trebuie respectat, altfel se numeste caz penal.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.