Şoferul unui BMW a lovit un pieton şi a fugit de la locul faptei
O bătrană din comuna Tulnici a fost rănită în urma unui accident produs în localitate. Arsinia N., 78 ani, a fost lovită de un BMW, iar şoferul a fugit de la faţa locului. Duminică, la Spitalul Judeţean “Sfântul Pantelimon” s-a prezentat bătrana, care a sesizat că a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza localităţii. “În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în zona Pieţei Tulnici, în aceeaşi zi la orele 09.30, Marian B., 25 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism BMW, pe fondul neatenţiei în conducere, a acroşat victima care se afla pe marginea părţii carosabile, părăsind locul accidentului”, spune inspectorul principal Bogdan Toader, de la poliţia vranceană. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului. Un alt accident a avut loc pe E 85. Astfel, în afara municipiului Adjud, Ionuţ Cristinel B., 18 ani, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stanga, intrand în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de Constantin S., 60 ani, din Bacău. Din accident a rezultat rănirea uşoară a celor doi conducători auto. Poliţiştii de la Serviciul Rutier au întocmit şi mai multe dosare penale. Astfel, în Focşani, a fost identificat Doru Cristian L., 27 ani, din comuna Fălciu, judeţul Vaslui. Acesta conducea un autoturism avand autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. Pentru fapte similare vor fi cercetaţi şi Cristinel D., 26 ani, din comuna Vizantea Livezi, şi Valeriu P., 25 ani, din Moviliţa. La Adjud, Vasile-Adrian C., 20 ani, din comuna Tănăsoaia, s-a urcat la volan chiar dacă avea permisul suspendat. La Mărăşeşti, Claudiu-Augustin C., 26 ani, conducea un autoturism avînd o îmbibaţie alcoolică de 0,43 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. (Dan CHIRIAC)